Vizualiceşte vorbind,
Déjà Vu (îţi trebuie tupeu, nu glumă, pentru un asemenea titlu!) e mai cuminte decît isprăvile recente semnate Tony Scott, recte
Man on Fire şi
Domino.
Narativ vorbind (!) e infinit mai îmbîrligat; probabil că vreţi să ştiţi ce şi cum - prea bine, dar mă puneţi în încurcătură... Dacă vă povestesc tărăşenia,
n-o să mai mergeţi la film; dacă nu spun nimic, o să mă înjuraţi după!
Quite a dilemma...
Să zicem atunci că totul începe exploziv la propriu, cu un atentat cumplit în apele (sic!) New
Orleans-ului post-Katrina, şi că detectivul însărcinat cu ancheta va încerca să prindă vinovatul cu ajutorul unui
device pe cît de aberant pe atît de... cinematografic. Paradoxuri temporale, teorii contradictorii şi cel puţin o urmărire în planuri intersectat / fracturate - toate fac parte din meniu, servite fierbinţi; pînă la jumătate am avut senzaţia că văd un Brian De Palma
high-tech, după... amprenta producătorului Jerry Bruckheimer devine deopotrivă stil şi morală.
În rest, Denzel Washington e impecabil, Val Kilmer e durduliu, iar Jim Caviezel e american
pur-sînge, cu accent pe sînge.
A propos de americani - domniile lor au un epitet special pentru asemenea drăcovenii, anume
preposterous. Eu aş adăuga
entertaining.