Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Trixy Checais şi misterul dansului originar - Sertar 2


Gina Şerbănescu

ianuarie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Motto: Tu nu erai decât torţa, nu focul însuşi, şi nimeni n-a avut răbdarea, luciditatea, şi dragostea de a te menţine arzând, pentru că nimeni nu s-a simţit destul de supus ţie şi destul de umil ca să îţi poarte ştafeta până în vârful acropolei şi să dispară apoi pentru totdeauna în noaptea anonimă... (Nina Cassian, Confidenţe fictive)

La Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti a avut loc miercuri, 17 ianuarie 2007, a doua întâlnire din cadrul proiectului "Sertar", care, la iniţiativa lui Răzvan Mazilu, a fost dedicată coregrafului şi balerinului Trixy Checais.


Unul dintre obiectivele acestui eveniment a fost remedierea reproşului poetizat de Nina Cassian atât în proza scurtă "Proiect de roman" din volumul "Confidenţe fictive", cât şi în "Memoria ca zestre":
"Deunăzi am primit de la Bucureşti un exemplar al prestigiosului magazin «Plural», editat de Fundaţia Culturală Română. Un număr închinat performanţelor coregrafice, dansului. Spre stupoarea mea, din el lipseşte (cu excepţia unor minime referinţe), cel mai mare dansator pe care l-a avut România: Trixy Checais. Pe vremea lui nu existau videocasete, aşa că numai contemporanii lui pot da mărturie despre excepţionalele lui recitaluri... L-am acompaniat şi am compus pentru el, dar de neuitat rămân pentru mine performanţele lui pe muzică de Scriabin şi Debussy. Format la şcoala lui Iris Barbura (de care iar nu mai ştie nimeni) şi în orbita lui Harald Kreutzberg, Trixy s-a dovedit curând a fi un talent uimitor, peste Oleg Danovski şi, mai târziu, Stere Popescu (amândoi se bucură de un tratament mult mai reverenţios în pomenitul magazin).

... Scriu aceste rânduri pentru că mă doare când se neglijează ierarhia de valori. A-l ignora pe magnificul Checais înseamnă a ne sărăci zestrea." (Nina Cassian, Memoria ca zestre, 2003).


Invitata de onoare a evenimentului a fost doamna Miriam Răducanu, care a vorbit despre modul în care Trixy Checais dansa şi transmitea dansul. S-a conturat astfel portretul unui artist al cărui trup transcendea orice îngrădiri tehnice şi temporale. Imaginea lui Trixy Checais a fost scoasă din uitare, revelându-se astfel un fapt care ar trebui menţionat într-o istorie autentică a dansului românesc: cu Trixy Checais ne aflăm în punctul de origine a ceea ce azi numim dans contemporan.


Aflăm de la Răzvan Mazilu că una dintre motivaţiile principale ale iniţierii acestui proiect l-a reprezentat modul în care Trixy Checais poate constitui un reper, în egală măsură artistic şi moral, pentru un artist tânăr, dintr-o generaţie care nu l-a văzut dansând.
"Aveam cincisprezece ani. Eram elev la Liceul de Coregrafie şi viitorul mi se părea trist, foarte trist. Într-o zi, cineva mi-a povestit despre Trixy Checais şi personalitatea sa fabuloasă. Dintr-o dată, am prins aripi. Parcă îl ştiam dintotdeauna pe acest om, deşi nu l-am cunoscut niciodată. Nu mai eram singur în profesia asta." (Răzvan Mazilu)


Misterul generat de personalitatea lui Trixy Checais prezintă două aspecte fundamentale: pe de o parte, imposibilitatea noastră, a celor de acum, de a avea în vreun fel acces la modul în care dansa realmente, neexistând materiale filmate, pe de altă parte, forţa sa de a crea un limbaj de mişcare inimitabil şi extrem de actual, cu mult înaintea vremii sale.


***
Trixy Checais, pe numele său adevărat Dumitru Checais, s-a născut la Piteşti, pe 22 decembrie 1914. Înainte de a se afirma ca dansator şi coregraf, Trixy Checais studiază artele plastice. Format la şcoala Floriei Capsali şi influenţat de dansul expresionist, Trixy Checais se evidenţiază în peisajul coregrafic autohton în anii '30-'40, ca prim solist al Operei Române din Bucureşti, dar mai ales ca dansator şi coregraf modern, elaborând un limbaj coregrafic propriu, prin care se impune ca precursor al dansului contemporan românesc, deşi, aşa cum afirmă doamna Miriam Răducanu, este imposibil de a "aplica o eticheta" stilului său.


Profesor al unor mari talente, precum Miriam Răducanu sau Gelu Barbu, Trixy Checais se distinge şi în sfera pedagogiei coregrafice prin metode atipice, care permiteau dansatorului să fie cât mai liber.

Trixy Checais era un mare maestru al improvizaţiei care nu era înţeleasă ca un hazard care ar putea provoca inspiraţie, ci ca o căutare neîntreruptă, ca o modalitate de a evita stereotipiile generate de anumite redundanţe tehnice. Aşa cum mărturisea doamna Miriam Răducanu în cadrul evenimentului, Trixy Checais nu era un profesor în sensul uzual al termenului. Stilul său pedagogic se impunea în primul rând prin capacitatea sa de a stimula creativitatea dansatorului şi de a preschimba orele de studiu în spectacole.


În anii '50, Trixy Checais devine victimă a regimului comunist, fiind condamnat la muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Celui pe care scriitoarea Nina Cassian îl numeşte "cel mai mare dansator român", i se taie aripile atunci când avea mai mult de dăruit.

Arta românească este astfel privată de ceea ce ar fi putut fi opera completă a unui creator în egală măsură coregraf, dansator, scenograf, artist plastic sau regizor.


Reîntors după anii de detenţie, Trixy Checais se retrage la Galaţi, după scurte peripluri la Iaşi sau Timişoara. Până la finalul vieţii, Trixy Checais rămâne coregraf al Teatrului Muzical Nae Leonard din Galaţi. Se stinge din viaţă la Galaţi, în mai 1990.


Entuziasmul lui Răzvan Mazilu de a-l aduce în faţa publicului şi de a-l scoate din uitare pe Trixy Checias, remediază o nedreptate făcută acestui artist căruia, în cazul în care va fi consemnată o istorie reală a dansului românesc, trebuie să i se dedice un capitol bine elaborat, atât pentru forţa cu care a pus dansul într-o lumină în care era necesar să se manifeste, cât şi pentru caracterul exhaustiv al personalităţii sale artistice. Lumea lui Trixy Checais, în care artele depăşeau false diferenţieri, regăsindu-se într-o sinteză, a fost dezvăluită de instalaţia-expoziţie realizată de Mirela Dăuceanu în cadrul evenimentului de la Centrul Naţional al Dansului, prin care universul lui Trixy Checais s-a lăsat descoperit cu discreţie şi forţă în acelaşi timp, aşa cum ar fi făcut-o, probabil, artistul însuşi...


Schiţele de costum realizate de Trixy Checais sugerau personaje cu viaţă proprie, costumele proiectate de artist fiind practic infailibil modelate de esenţa mesajelor ce urmau a fi transmise prin dans. Crochiurile sale, cărţi personale, costume, portrete, şevaletul găzduind un tablou pictat de Trixy Checais sau actele dezvăluind identitatea sa obiectiv-socială (ceea ce paradoxal, face să sporească şi mai mult misterul în jurul său), s-au organizat, printr-o atingere surealistă, într-o instalaţie sugestiv configurată de Mirela Dăuceanu într-un context artistic menit să reveleze lumea lăuntrică a artistului.

La dansul real al lui Trixy Checais nu vom avea acces, întocmai cum ne va rămâne întotdeauna ascuns dansul lui Nijinski. Există probabil o logică a firii, prin care ceea ce are rol fondator în cadrul unei arte trebuie să rămână învăluit. Poate dacă noi cei de azi, care resimţim uneori cu un anumit orgoliu faptul că suntem martorii unei evoluţii incontestabile a artei coregrafice, am asista la dansul de acum mai bine de 6 decenii al lui Trixy Checais, am avea sentimentul că privim direct în soare.

Redescoperirea lui Trixy Checais ne dezvăluie faptul că a existat în istoria dansului de la noi un creator de limbaj coregrafic imposibil de imitat şi care va putea servi ca sursă de inspiraţie numai prin misterul pe care îl generează şi numai prin modul în care noi încercăm să coregrafiem cu imaginaţia ceea ce transpare până la noi din memoria celor care l-au cunoscut şi din fragmentele sale de lume la care ne e permis să avem acces, precum şi din cuvintele cuiva care l-a văzut dansând şi care a resimţit realmente dansul lui:
"Dansa un Preludiu, pe care îl concepuse ca pe o lentă mişcare de algă, iar luminile imitau fundul de mare. Se înfăşurase într-o plasă aurie, plutirile, căderile erau ireal de dulci şi de fără sunet, braţul înălţat părea să nu se mai termine, mâna, foarte lungă şi slabă, se prelungea şi pâlpâia în aer un timp infinit. Întreaga lui structură era lungă şi fluidă, cu excepţia picioarelor violent bărbăteşti, cu muşchi puternici şi expresivi..." (Nina Cassian - Confidenţe fictive....)


Din materializarea proiectului de la Centrul Naţional al Dansului trebuie reţinut un aspect cu caracter de principiu în sfera artei: oricât de mult am vrea să păstrăm în memorie doar opera unui artist, perimetrul umanului nu poate rămâne fără ecou în plan artistic. Modul în care a trăit şi a creat Trixy Checais demonstrează că un artist poate fi reper numai atunci când armonizează cele două planuri. Destinul lui Trixy Checais, situat sub semnul sacrificiului, pentru că la un moment dat în istoria dansului la noi nu s-a înţeles că există destul spaţiu de manifestare pentru orice creator, indică fără greş această evidenţă.

Deşi dansul lui Trixy Checais ne va rămâne iremediabil ascuns nouă, celor de azi, care nu l-am văzut dansând, putem învăţa de la el că una dintre cele mai puternice modalităţi de revelare este ascunderea cu discreţie într-un univers propriu care trăieşte şi generează creaţie prin sine însuşi.

Notă:
Fotografiile cu Trixy Checais fac parte din colecţia doamnei Andreea Roşca, fiica artistului
Fotografiile de la Centrul Naţional al Dansului au fost realizate de Steel Shot Media.




1 comentariu

  • mi-a fost maestru de ballet 4 anii la opera din timisoara
    petru macra, 12.11.2010, 22:45

    am lucrat cu domnul Trixi Checais in anii 1955-59 un talent de nedescris extraordinar un artist deosebit and un om gentil si drept fie care zi am asistat la intrigele regimului si al celor care le-a fost frica de talentul lui daca sunteti interesati as putea spune cum sa luptat sa incerce sa daruiasca din talentul sau daca puteai sa copiezi si sa redai jumatate din ce iti arata si dansa in fata ta inca era de mare valoare Eu am program si citeva fotografii cu balletul Surale ,Priculiciu de Zeno Vancea Diverstimntul de Ballet lakme Dellib Prgramul cu aniversarea a 10 anii a operi romine din aceltimp

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Gina Şerbănescu


Alte articole

 Gestul ca eveniment - Proiectul Sertar, Gina Şerbănescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer