Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Teatrul somnifer


Oltiţa Cîntec

ianuarie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Obişnuiesc uneori, cînd merg la teatru şi ceea ce văd pe scenă mă plictiseşte, să mai arunc cîte o privire şi prin sală. Îndeletnicirea e foarte instructivă, căci scanarea vizuală a vecinătăţilor devine o foarte relevantă foaie de temperatură a receptării spectacolului.

Spectatorul copil e, prin natura psihologiei lui, cel mai sincer. Pentru el, lucrurile sînt simple şi clare: dacă ceea ce vede la rampă nu-l convinge, începe să-şi foşnească punguţa cu snacksuri, să fîsîie capacul de la sticla cu suc acidulat, să vorbească cu cei din jur. Formalizaţi de rigorile sociale, spectatorii adulţi sînt ceva mai rezervaţi, exprimîndu-şi dezamăgirea faţă de calitatea artistică a ceea ce privesc doar foindu-se pe scaun, consultîndu-şi ceasul ori părăsind cît mai discret posibil, la pauză, incinta.

Există însă şi o altă categorie de public, pentru care teatrul devine cel mai bun remediu contra oboselii: aceia care adorm aproape instantaneu atunci cînd vizionează teatru prost. Marii regizori, cei cu sistem, cu proiect, au teoretizat prin sintagme sugestive asemenea tipuri de teatru neinteresant, anchilozat, care chinuie audienţa. Peter Brook, spre exemplu, vorbea despre teatrul mort. Păstrînd proporţiile, propun şi aduc acum în discuţie teatrul somnifer, teatrul care e atît de prost încît te adoarme. Călătorind prin ţară, pe la festivaluri de gen ori premiere, am remarcat un detaşament tot mai consistent de spectatori care cad victime acestui gen de teatru. Mai limpede spus, la scurt timp după sunetul gongului, inşii cu pricina trag la aghioase în cel mai autentic sens al termenului. Unii ajung chiar la performanţa unor sforăituri zgomotoase, care eclipsează scena, spre hazul celor din jur. Departe de mine gîndul de a-i incrimina prin încondeiere. Vina e a artiştilor, care nu se pricep să-i ţină treji, ei doar reacţionează!

Am un amic bucureştean, mare iubitor de teatru, care a transformat acest tip de reacţie într-un barometru extrem de precis al calităţii estetice a unei producţii. Feed-back-ul subconştient e că, la o montare nereuşită, instinctul său de conservare îl adoarme rapid, se autoprotejează de agresiunea estetică. La mizanscenele reuşite, în aceleaşi condiţii de oboseală, atenţia îi rămîne focalizată asupra rampei. Şi uite aşa, măsura în care o reprezentaţie te adoarme ori te ţine treaz poate deveni un criteriu de apreciere valorică.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Spacer Spacer