Mel Gibson's Apocalyptico

Apocalypto vine după senzaţia / scandalul Patimilor, după o filmare problematică, o amînare de şase luni şi după scandalul / senzaţie cu regizorul, alcoolul şi evreii. Cum, necum, a venit - şi trebuie să mărturisesc că eram pregătit să-l detest, nu cu patimă (sic!), mai degrabă zeflemitor, pentru că îmi pare stupid că un regizor, fie el şi talentat (epitet deloc evident, fie vorba-ntre noi, chiar şi după filmul patru) să pună la cale (încă) un proiect chipurile pompos / spiritual (sfîrşitul civilizaţiei mayaşe, de exemplu) doar pentru a-şi satisface pohtele de atrocităţi, eviscerări, torturi... cu sau fără glazură.

Dar... prejudecăţile nu-s incluse în job description, iară cronicile se scriu după, nu înainte. Deci, vestea bună e că nu l-am detestat defel, ba chiar m-a ţinut - mare lucru la două ore douăzeci. Vestea proastă e că e exact atît de caraghios pe cît mă aşteptam, şi nu din cauza ambiţiei de a filma cu semi-profesionişti sau în dialectul de atunci, ci "datorită" naivităţii regizorului, pe care-l simţi ţopăind de plăcere la gîndul că i-au ieşi paralele nemaivăzute, fie ele politice (sacrificiul nevinovaţilor pentru a "îmbuna" zeii) sau ecologice (vînatul devenit vînător), şi la ideea că cinema-ul său spiritual s-a transformat pe nesimţite într-un film de acţiune, trepidant şi sîngeros. Închipuiţi-vă că Terrence Malick ar fi regizat primul Rambo.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.