Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Rue des plaisirs

Rue des plaisirs / Strada plăcerilor


Iulia Blaga

România Liberă, iunie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Patrice Leconte face cu Rue des plaisirs un film la fel de leşios cum îi reuşise cu La Veuve de Saint-Pierre, amîndouă fiind cu mult sub Fata de pe pod / La Fille sur le pont. De altfel, Rue des plaisirs şi Fata de pe pod au fost scrise de acelaşi Serge Frydman. Şi seamănă între ele, deşi nu seamănă. În amîndouă, timpul cumva nu există, iar cei doi protagonişti plutesc izolaţi, pe sîrmă. Dedesubt se desfăşoară, neacoperită de plasă de salvare, o lume care le e străină. În Fata de pe pod, al cărui scenariu a fost scris special pentru Vanessa Paradis, povestea de dragoste care se înfiripa între aruncătorul de cuţite şi asistenta lui nu avea note false, nu se risipea ca praful în vînt. Filmul era ca o aruncare în groapa cu lei, dar era în acelaşi timp o poezie despre dragostea care forţează mîna destinului, o poveste convingătoare, ca din alt timp.

În Rue des plaisirs întîlnim din nou un cuplu. Un bărbat crescut ca om bun la toate într-un bordel şi prostituata de care e îndrăgostit şi pe care vrea s-o ştie fericită, cu riscul de a-i căuta el iubitul. Laetitia Casta, aşa cum e machiată şi pusă să joace, pare sora mai mare a fetei de pe pod, chiar dacă nu are aerul ei copilăresc, dar e şi verişoară bună cu Milla Jovovich din The Million Dollar Hotel de Wim Wenders, a cărei privire tristă şi uşor detaşată o poartă peste lume. Dar nu are consistenţă, cum întreg filmul nu are consistenţă. Impresia pe care o ai e că actorii se mişcă cu deosebită lentoare, pe nişte drumuri pe care alţii le-au bătătorit înainte. E o mişcare ca în somn, personajele nu-şi aparţin, sunt proiectate pe un perete, în penumbră, de un marionetist lipsit de vlagă. "Vreţi să vedeţi iepuraşul? Vă arăt iepuraşul".

Probabil că Patrice Leconte s-a gîndit că subiectele simple sunt cele mai bune, pentru că îi dau posibilitatea să le învăluie în poezie şi să facă mici fundiţe estetice la colţuri. Cu Fata de pe pod i-a ieşit. Alb-negrul se colora pînă la incandescenţă. În Rue des plaisirs, culorile se şterg. Nu rămîne decît o masă incertă, gri, groasă.



 Toate articolele despre Rue des plaisirs


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Sfîntul din bordel - Rue des plaisirs, Andrei Gorzo
 Rue des plaisirs (Strada plăcerilor), Distribuitor Independenţa Film


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE

Spacer Spacer