Uman, tragic şi cu lacrimi credibile - Babel

Inarritu îmi place ca regizor încă dinainte să fi făcut 21 Grams. Îmi place de la Amores perros, un film care desfăşoară - la fel ca în Babel - trei poveşti diferite legate între ele printr-un accident de maşină. Amores perros e mai dur ca Babel. Aş spune chiar că e mai bun. Dar au trecut şase ani de când l-a făcut, iar cu regizorii ăştia fenomen care apar peste noapte din zone sărace (Alejandro Gonzales Inarritu e mexican) se petrece în timp acel uşor regres în plan inspiraţional.

Dar: ce mi-a plăcut la Babel este graţia cu care regizorul a reuşit să înlănţuiască trei poveşti petrecute în trei colţuri diferite ale lumii (Mexic, Maroc, Japonia) surprinzând extraordinar de bine caracteristicile naţionale şi emoţionale ale fiecăruia, la care a adăugat emoţia poveştii generale, deloc de neglijat. Micuţa japoneză surdo-mută care umblă în jambiere şi fără chiloţi trăindu-şi drama sexuală din mijlocul propriei drame familialo-personale; simplitatea beduinului care trăieşte ca dracu' în mijlocul deşertului, dar bunătatea în a ajuta un american disperat merge dincolo de teancul de parai care i se oferă; problemele sentimentale ale mexicanilor "de graniţă" pentru care gringo-americanii rămân nişte jeguri necesare - acest amalgam (turn Babel în definitiv) face din filmul lui Inarritu un candidat serios pentru Oscar, în care parcă şi sex-simbolul Brad Pitt coboară de pe tronul de unde aruncă feromoni în femeile planetei, pentru a deveni uman, tragic şi cu lacrimi credibile.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.