Dezastre cu conştiinţă

Cinema-ul iubeşte haosul. Publicul a fost întotdeauna atras de spectaculosul sfârşitului lumii. Mai nou, evenimentele de la 11 septembrie au fost percepute de mulţi ca un gigantic film dezastru. Aşa că noul gen "catastrofal" de la Hollywood poartă conştiinţa încărcată a acelor momente...

World Trade Center, filmul lui Oliver Stone, poate fi citit în această cheie ca un remake la Infernul din zgârie nori, clasicul din 1974. United 93 e construit ca un sequel revizionist la seria Airport. Ambele îşi iau dezastrele foarte în serios. E, poate, un pas necesar după ce peliculele de acest tip care au umplut cinematografele până în pragul mileniului, au stors genul de orice interes uman, reducându-l la spectacolul gol, sufocat de efecte speciale, al unei distrugeri urbane.

Filmele dezastru au avut un scurt, dar intens reviriment pe la jumătatea anilor '90, când noile tehnologii au dat calamităţilor o amploare ameţitoare. Twister a fost urmat de Independence Day, care a fuzionat convenţiile genului cu o intrigă cu invazie extraterestră de anii '50. S-au succedat apoi Daylight, Volcano şi Dante's Peak. În 1997, Titanic, filmul epic al lui James Cameron combina dramaticul naufragiului cu o ardentă poveste de dragoste.

Armageddon, Deep Impact şi Godzilla - trei dintre cele mai de succes producţii ale lui 1998 - au avut în centru distrugerea New York-ului. Pe 11 septembrie, realitatea a părut că imită ficţiunea. Se făcea Al Qaeda vinovată de piraterie intelectuală? În spaţiul a câteva zile, studiourile şi directorii lor au intrat în panică, au refăcut, remontat şi chiar anulat filme.

Vara lui 2004 a adus cu sine un nou soi - unul cu pretenţii de responsabilitate. În filmele de modă veche, natura era teroristul. Şi chiar dacă indivizi lacomi, malefici sau stupizi aveau şi ei partea lor de vină, sistemul se dovedea suficient de bine rodat pentru a-i permite unui lider înnăscut să se materializeze din haos, de cele mai multe ori într-o uniformă impecabilă. The Day After Tomorrow şi-a permis, totuşi, să se amestece stângaci în alegerile prezidenţiale, acuzând administraţia Bush de încălzirea globală.

Câteva luni mai târziu, animaţia cu păpuşi Team America: World Police satiriza întreaga noţiune a noului film dezastru responsabil social. Deloc descurajat de ridicol, Steven Spielberg a dat genului primul său hit. War of the Worlds a evocat deliberat trauma lui 9/11, completată cu o alegorie politică în care un tată loser devine un cetăţean eroic. A urmat alt show dezastru, de data asta pe bune - uraganul Katrina, unde conducerea ţării s-a dovedit total anti-eroică - şi un film TV, Fatal Contact, care s-a vrut un remake după Pasările în epoca gripei aviare.

Poate de aceea Poseidon, care nu e decât un film dezastru demodat, nu numai pentru că e un remake tras la indigo al Aventurilor vasului Poseidon din 1972, ci şi pentru că e complet nesofisticat, a fost aşa un rateu. E comerţ pur. Pe de altă parte, United 93 împrumută din vechea şcoala ideea unui eveniment la toată lumea trebuie să participe.. Dar spre deosebire de Poseidon, nu e deloc fun - e mai mult un martiriu ritualic. Noul tip de dezastru pare a exploata o experienţă comunitară reală. Chiar şi în momentele sale cele mai devastatoare, United 93 continuă să păstreze canavaua frustă a documentarului. Acest nou tip de film dezastru aspiră să fie fie mai mult decât entertainment. Ce te faci, însă, când va începe sa umple până la refuz multiplexurile?