Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Letters from Iwo Jima

Nobleţe - Letters from Iwo Jima


Andrei Gorzo

Dilema Veche, martie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Una dintre puţinele asemănări dintre regizorii Clint Eastwood şi Quentin Tarantino este că amîndurora li s-a întîmplat să aibă nevoie de două "volume" de film ca să spună o poveste. Una dintre marile deosebiri dintre ei ţine de motivele pentru care s-au simţit obligaţi să se întindă astfel. Motivele lui Tarantino au fost dorinţa lui irepresibilă de a-l îmbogăţi pe spectator cu cît mai multe cunoştinţe de arte marţiale şi neputinţa lui de a înghesui atîta erudiţie într-un singur volum: de ai ci Kill Bill: Vol 1 (2003) şi Kill Bill: Vol 2 (2004). În timp ce, pentru Eastwood, decizia de a face nu unul, ci două filme despre bătălia de la Iwo Jima a fost o chestiune elementară de echitate artistică, de noblesse oblige: de aici Steaguri pline de glorie / Flags of Our Fathers, care spune povestea învingătorilor, şi Scrisori din Iwo Jima / Letters from Iwo Jima, care spune povestea învinşilor. Eastwood s-a născut în 1930, Tarantino în 1963, dar diferenţa de vîrstă mentală dintre ei pare să se măsoare în secole. Tarantino e ăla mai apropiat de vîrsta mentală a cinematografului american de azi şi a publicului său ţintă; preocupările lui par alea normale şi, pentru fanii lui, preocupările "fosilei" de Eastwood pot părea la fel de arhaice ca reperele morale din spatele unui roman victorian în două volume. Dar în momentul de faţă e nevoie de fosile din astea (nu că ar mai exista prea multe); cinematograful american are mare nevoie de puţină nobleţe - şi n-o s-o găsească la Tarantino.

Filmul "japonez" al lui Eastwood a fost lansat primul pe ecranele noastre, ca să coincidă cu premiile Oscar, la care a concurat cu nominalizări pentru Cea mai bună regie şi Cel mai bun film. (Filmul "american" - primul lansat în SUA - ajunge la noi pe 16 martie.) Sîntem în 1945, pe insula vulcanică Iwo Jima, alături de soldaţii japonezi însărcinaţi s-o apere pînă la moarte. Scris de Iris Yamashita şi vorbit aproape numai în japoneză, filmul lui Eastwood e o performanţă de punere în locul celuilalt: trece aproape o oră pînă să vedem un american şi, atunci cînd îl vedem, el pare "celălalt" - invadatorul fără personalitate, primejdia cu o mie de chipuri, toate la fel. Excepţia e un băiat numit Sam, care cade prizonier şi, în timp ce primeşte îngrijiri, susţine o conversaţie despre Douglas Fairbanks şi Mary Pickford cu elegantul baron Nishi (Tsuyoshi Ihara), cîştigătorul medaliei de aur pentru echitaţie la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1932. Eastwood, care nu şi-a propus să cosmetizeze imaginea soldatului imperial, are grijă să contrabalanseze această mostră de umanitate cu o secvenţă în care un alt soldat american căzut în mîinile japonezilor e măcelărit în cîteva secunde. La rîndul ei, această oroare îşi găseşte contraponderea în tabăra celalaltă, unde doi japonezi care s-au predat sînt împuşcaţi de paznicii lor pentru că-i încurcă. Ce e cu adevărat îngrozitor aici e faptul că ştii cît i-a costat pe cei doi să se predea: ca să-şi poată urma instinctul de conservare au trebuit să smulgă din ei o întreagă cultură. Cultura asta, cu dimensiunea ei de cult al morţii, este principalul obstacol care stă între oamenii aceştia şi artistul (sau spectatorul) occidental umanist care doreşte să se apropie de ei ca oameni. Umanismului occidental îi cam piere graiul în faţa unei scene ca aceea în care o jumătate de duzină de soldaţi japonezi se autoreduce la nimic: unul după altul scot cuiul de la grenadă, şi-o izbesc de cască, şi-o lipesc de piept şi în secunda următoare e ca şi cum nici n-ar fi existat vreodată. Soluţia lui Eastwood e să prezinte cultura asta nu în termeni de bine şi rău, ci în termeni de forţă pură: o forţă tragică, ineluctabilă, care controlează destinele personajelor. Istoria i-a oferit lui Eastwood un personaj superb echipat pentru a ne transmite această tragedie: pe generalul Kuribayashi (Ken Watanabe) - raţional, americanizat, respectuos cu vieţile soldaţilor săi şi cu viaţa în general, dar supus conceptului de onoare care-l obligă să moară pe insulă.

Filmată în culori atît de desaturate încît se apropie de alb-negru, insula pare făcută din oseminte şi scrum (nisipul ei e negru). De la început arată ca şi cînd deja a fost trecută prin foc. În pofida violenţelor din a doua jumătate, principala senzaţie care-ţi revine atunci cînd reiei filmul în memorie este una de linişte. Ea se datorează ritmului extraordinar de aşezat şi limpezimii absolute a expresiei. Atunci cînd generalul Kuribayashi şi baronul Nishi stau la un whisky şi vorbesc despre cai, ai putea să crezi că te uiţi la Ozu; nu e o secvenţă căutat-intensă - pur şi simplu curge - şi totuşi are amplitudinea emoţională a unei elegii. Oricît aş căuta (în cinema sau în alte arte), nu pot să găsesc nici un termen de comparaţie pentru felul cum a evoluat Eastwood în 50 de ani de carieră. De fapt, nu pot să găsesc nici o reclamă mai bună la capacitatea umană de a evolua. La 76 de ani, Eastwood te poate face să vrei să îmbătrîneşti mai repede.



 Toate articolele despre Letters from Iwo Jima


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Scrisori şi Steaguri: Clint Eastwood la Iwo Jima, Alin Ludu Dumbravă
 Eastwood pe japoneză - Letters from Iwo Jima, Alex. Leo Şerban
 Scrisori din Gima... - Letters from Iwo Jima, Daniel Goace
 Scrisorile domnului Eastwood, acest Sergiu Nicolaescu american - Letters from Iwo Jima, Iulia Blaga
 A fi om într-un context inuman - Letters From Iwo Jima, Mihnea Columbeanu
 Toate articolele despre Letters from Iwo Jima


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer