Şansa a făcut să pot vedea spectacolul
Purificare, pus în scenă de Andrei Şerban la Teatrul Naţional din Cluj, cu ocazia cursurilor pe care le ţin la Universitatea
Babeş-Bolyai. Cunosc bine toate spectacolele lui Andrei Şerban şi pot afirma că
Purificare reprezintă o etapă nouă şi interesantă în cariera sa. Andrei Şerban este din ce în ce mai liber, liber de toate referinţele la opera altor regizori şi la propria sa operă. El reuşeşte să ajungă, în
Purificare, la o dimensiune de poem global, care înmănunchează experienţa sa din domeniul teatrului şi operei.
Excepţionala piesă a Sarei Kane îmi apare, în viziunea lui Andrei Şerban, ca o încarnare a proiectului lui Kandinsky, prin gruparea
Blaue Reiter, a unui estetici totale (artă, literatură, muzică, scenografie, teatru, operă) , vizînd o nouă renaştere interioară şi intrarea
într-o nouă epocă spirituală. Pe un alt plan, spectacolul lui Andrei Şerban mă face să mă gîndesc, de asemenea, la picturile lui Egon Schiele, cu atmosfera sa crepusculara, anunţătoare a unei noi epoci, în care putem intra datorită unei purificări interioare. Despre ce ne vorbeşte
Purificare dacă nu despre această purificare interioară, premergătoare a oricărui proiect viabil de viaţă decentă
într-o epocă violentă, ducînd la autodistrugere?
Cît despre "pornografia" spectacolului lui Andrei Şerban, reacţia viscerală, pe un prim plan de lectură, este, pur şi simplu, rizibilă. Pentru orice spectator din Occident, obişnuit cu dezlănţuirile violente din arta actuală, spectacolul lui Andrei Şerban apare chiar ca fiind pudic.
Scriam în
postfaţa la cartea
O biografie a lui Andrei Şerban (Polirom, 2006) că teatrul lui Andrei Şerban este "un teatru al spiritualităţii".
Purificare nu face decît să îmi întărească această convingere.
(Basarab Nicolescu)