Aceste amănunte biografice sunt importante pentru că A Prairie Home Companion este un film testamentar, un film în care Altman vorbeşte senin despre moarte ("Moartea unui om bătrân nu e niciodată o tragedie", afirmă unul dintre personaje)şi îşi ia adio de la lumea spectacolului pe care a slujit-o cu o eleganţă seniorială, mai bine de o jumătate de secol.
Nu întâmplător filmul vorbeşte despre un punct final, un ultim show al unei echipe radiofonice din Minnesota - "The Prairie Home Companion" - care timp de trei decenii a susţinut spectacole pe scena teatrului Fitzgerald din St. Paul, teatru ce urmează a fi demolat pentru a se face o parcare. "The Prairie Home Companion" există, teatrul Fitzgerald există (el a găzduit de altfel turnarea filmului), creatorul, impresarul, prezentatorul şi sufletul spectacolului este chiar Garrison Keiller, care în film îşi interpretează propriul său rol. Cu toate astea, A Prairie Home Companion nu e un film documentar, ci o ficţiune construită în cel mai pur stil Altman, adică din poveşti intersectate, din petice de viaţă care se suprapun, se înnoadă, se completează. Mediul culiselor şi al scenei unui teatru e ideal pentru a susţine ideea că viaţa e ca un puzzle (de mirare că Altman nu l-a abordat mai de mult). Acolo găsim totul: începutul de carieră şi de viaţă (tânăra poetă bântuită de obsesia sinuciderii, care debutează în final cu un cântec stenic şi, respectiv, regizoarea de culise care e foarte însărcinată) şi sfârşitul de carieră şi de viaţă (actorul veteran care moare liniştit în cabina lui); tradiţia (cuplul surorilor cântăreţe descendente ale unei familii de artişti) şi schimbarea (antreprenorul ignorant şi arogant care va demola teatrul); realitatea (personajul prezentatorului amintit) şi ficţiunea (Guy Noir, detectivul particular care veghează asupra teatrului, personaj mereu prezent în emisiunile radiofonice ale companiei şi care acum e, în sfârşit, vizualizat). Printre toţi şi toate se plimbă Femeia Periculoasă îmbrăcată în alb, adică moartea, pe care nu toţi o văd, pentru că spectacolul vieţii trebuie să continue într-un ritm susţinut.
A Prairie Home Companion este un film tandru, nostalgic şi totodată profund, prin care Altman, cu zâmbetul lui uşor ironic, ne adresează "a long goodbye".