Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  El laberinto del fauno

Labirintul minoToro-ului - El laberinto del fauno


Alex. Leo Şerban

Libertatea, aprilie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
El laberinto del fauno e un film ciudat. Regizat de mexicanul Guillermo del Toro - care şi-a făcut un nume şi la Hollywood prin titluri ca Hellboy sau Blade -, este în acelaşi timp basm, dramă domestică, meditaţie istorică şi film cu partizani. Culmea e că toate aceste genuri funcţionează perfect în cadrul aceleiaşi poveşti, împinse înainte de ochiul "obez" al unui cineast supradotat.

Vizual, este un regal - deşi, ţinînd cont de simpatiile politice ale regizorului, ar trebui să spunem, mai degrabă, un "republical"! Este poate şi singurul reproş care se poate aduce acestui film flamboaiant şi luxuriant: acela că "răii" (vezi căpitanul Vidal, ofiţerul franchist superb interpretat de Sergi Lopez) sînt totuşi cei care au pus bazele Spaniei de astăzi, în timp ce "bunii" (partizanii republicani) seamănă cu ilegaliştii din filmele româneşti de pe vremea lui Ceauşescu... Dincolo de discutabilul aspect istoric însă, del Toro reuşeşte un tur de forţă care uluieşte, încîntă şi înspăimîntă. "Spania" văzută de el este una care încape în ghiozdanul fetiţei din film: un tărîm magic în care apar zîne-libelule, prinţese, fauni şi căpcăuni.

Fascinaţia filmului vine din imaginile "marca del Toro", care duc visul buñuelian în inima labirintului numit Istorie, găsind acolo oglinda lui perfectă: Psihanaliza. Pe fetiţă o cheamă Ofelia, pe mama ei - Ariadna, şi aceste două indicii sînt suficiente pentru a citi povestea (şi) în cheia doctorului Freud; dar există mult mai multe căi de acces în labirint, iar multe din uşile acestea (da, este un "labirint cu uşi", ca orice basm!) sînt ferecate pe dinăuntru... Scenariul elucidează o parte din mister, dar misterul cel mai frumos, dur şi durabil este filmul însuşi - cu miraculoasele sale întrepătrunderi de planuri, cu dezinvoltura trecerilor de la un "etaj" (mitologic) la altul (domestic) şi cu "răsfoirea" calculată şi nu mai puţin surprinzătoare a imaginilor sale vrăjite, ca o carte pufoasă şi mişcătoare. Trimiterile la Buñuel sînt manifeste (vezi scena în care căpitanul Vidal se bărbiereşte - şi care se opreşte acolo unde Un cîine andaluz intra în istoria Cinema-ului), dar există şi referinţe mai puţin evidente la prima vedere, cum ar fi cele la (cel puţin) două filme emblematice pentru cinematograful spaniol: Cria cuervos al lui Carlos Saura şi Spiritul stupului al lui Victor Erice. Remarcabil este faptul că toată această "zestre" cinefilă nu pune plumb în aripile filmului - dimpotrivă, îi adaugă o graţie suplimentară. El laberinto del fauno rămîne un film obligatoriu pentru cinefili, la care şi un spectator obişnuit poate găsi "entertainment" de calitate.




 Toate articolele despre El laberinto del fauno

Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 Soundtrack El laberinto del fauno, Cătălin Toader
 Fără limite - El laberinto del fauno, Iulia David
 Zîne şi monştri - El laberinto del fauno, Andrei Gorzo
 Viaţa ca un basm - El laberinto del fauno, Lucian Maier
 Re:gal - El laberinto del fauno, Alin Ludu Dumbravă
 Toate articolele despre El laberinto del fauno


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer