Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Final de stagiune la Sala Palatului


Oltea Şerban-Pârâu

iulie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filarmonica "George Enescu" s-a hotărât să-şi plaseze concertul de închidere a stagiunii sub semnul anului "Berlioz", programând Misa solemnă compusă de acesta la 22 de ani, amplă lucrare cu solişti, cor şi orchestră. Simbolic, stagiunea 2003-2004 va fi inaugurată în 2 şi 3 octombrie tot cu Misa solemnis, dar cu cea a lui Beethoven, din toamnă concertele reîntorcându-se sub cupola Ateneului restaurat.

Revenind la anul Berlioz, el marchează sub patronajul UNESCO 200 de ani de la naşterea compozitorului. Putem spune că Berlioz este prin excelenţă un muzician de ruptură. Există în creaţia lui momente în care entuziasmul lui creator anticipă în mod straniu îndrăznelile muzicii secolului XX. Berlioz anexează teritorii încă virgine, nu este împiedicat de nici un fel de constrângeri, nu se teme de lipsa de măsură. Pentru el nu contează decât ceea ce are de spus şi această voinţă de a merge până la capăt în ceea ce vrea să exprime, duce la descoperirea unor mijloace noi, care îi lărgesc domeniul de acţiune. O orchestraţie "modernă", în care timbrul, culoarea, dinamica joacă un rol preponderent în expresia muzicală, un simţ modal care îmbogăţeşte armonia şi rafinează melodia, o concepţie cu totul personală asupra contrapunctului, care îi permite să suprapună elemente foarte diferenţiate, creând un gen de simultaneitate care îi aparţine, la propriu, recursul la stereofonie, acestea sunt doar câteva din cuceririle lui Berlioz, iar ele sunt atât de convingătoare în special pentru că s-au impus prin capodopere.

În Memoriile sale, Berlioz afirma despre prima lui creaţie de amploare, Misa solemnă (lucrare compusă şi interpretată în 1825, pe cheltuiala lui, la biserica Saint-Roch, reluată de câteva ori şi apoi uitată, pentru a fi redescoperită şi prezentată publicului contemporan în 1992): "M-am apucat plin de însufleţire să compun misa, al cărei stil neunitar şi cârpăcit nu era decât imitarea neizbutită a muzicii lui Lesueur." Autocritica tânărului Berlioz este exagerată, pentru că nu doar Resurrexit (fragment acceptat şi de autor) face parte dintre bijuteriile repertoriului romantic vocal-simfonic, lucrarea având mult mai multe momente de mare frumuseţe şi excelând deja prin eficienţa şi spectaculosul scriiturii orchestrale. Muzicianul care s-a ambiţionat să nu cânte la pian, gândindu-şi muzica direct în formulă orchestrală, demonstra deja că va deveni un maestru al ansamblului simfonic. Evoluţia corului şi orchestrei Filarmonicii "George Enescu şi a soliştilor Elena Stancu, Marius Vlad Budoiu şi Ioan Ţibrea (puternic şi eficient amplificaţi) sub bagheta lui Cristian Mandeal a fost extrem de îngrijită, atipic după oboseala unei stagiuni solicitante. Iar acesta nu este finalul, pentru că mai urmează un turneu în Portugalia, la Coimbra, în perioada 11-15 iulie, iar după o scurtă vacanţă începerea repetiţiilor pentru Festivalul "George Enescu" din septembrie.

Greu de formulat o apreciere generică a acestei stagiuni împărţită între Ateneu şi Sala Palatului. Dacă este să exprimăm un regret, acela este că în condiţiile acestei nevoite schimbări de locaţie (de la o sală de 800 la una de 4000 de locuri) nu a existat o intenţie de marketing prin care să se profite şi de avantajele situaţiei şi să fie atras un public mai larg către concertele simfonice. Acestea s-au desfăşurat într-un cvasi-anonimat joia de la ora 19, într-o Sală a Palatului în care aplauzele a maximum 1500 de oameni sunau destul de sărac, fiind "înghiţite" de catifeaua de pe pereţi. Semnalul de alarmă pe care nu mă plictisesc să-l trag de câte ori am ocazia este acelaşi. Veşnica eschivare a artiştilor de la ceea ce înseamnă relaţii cu publicul, promovare şi publicitate este malignă pentru sistem. Chiar dacă instrumentistul de la pupitrul trei al partidei de vioara a II-a nu poate face concret nimic, el ar trebui să fie măcar interesat, să-l "doară" atunci când sala nu e plină sau un concert e mai puţin reuşit. Dacă şi din toamnă, majoritatea muzicienilor vor veni la Ateneu doar "la muncă", efectele negative nu vor întârzia să se vadă. Pentru că dacă doreşti să fii tratat ca un artist, trebuie să ştii mai întâi să te comporţi ca atare.




0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oltea Şerban-Pârâu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer