Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Insomnia

Iar printr-un somn să-nchei dureri - Insomnia


Andrei Gorzo

Dilema, iulie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filmul precedent al lui Christopher Nolan, Memento (2001), îşi spunea povestea de la coadă la cap. Secvenţă după secvenţă, te ducea în trecutul protagonistului - ce-a făcut în ultimele cinci minute, ce făcuse în cele cinci minute de dinaintea lor, şi aşa mai departe. Efectul era, într-adevăr, unul de îndepărtare - un eveniment care avusese loc cu o oră mai devreme apărea ca o porţie de istorie antică - şi trucul nu era gratuit, pentru că memoria protagonistului nu păstra nimic mai mult de cîteva minute; era ca şi cum s-ar fi mişcat printr-un tunel, luminile stingîndu-se în urma lui, şi noi ne afundam în întunericul din care ieşea el, conduşi de regizor cu o lanternă. Eroul era ca o planetă solitară, dezolantă, pierdută în spaţiu, iar noi ne îndreptam - cu groază, dar incapabili să rezistăm atracţiei - către explozia din care se născuse. Acest thriller extraordinar n-a fost adus în România, dar toţi cei care am avut norocul de a-l vedea eram pregătiţi să-l urmăm pe Christopher Nolan în orice tunel, în orice pustietate, pe orice teritoriu interzis care-i va mai atrage imaginaţia. Regizorul britanic ne-a adus în oraşul (fictiv) Nightmute din Alaska, în anotimpul soarelui de la miezul nopţii, cînd noaptea pare să se fi mutat definitiv pe alte meleaguri şi eşti silit să-i dai dreptate nebunului care dă telefoane la ore imposibile, ca să schimbe impresii: "Parcă toată planeta e pustie. Sîntem numai noi doi." Nebun-nebun, dar nu bate cîmpii.

Al Pacino e un poliţist care se numeşte Dormer şi e nedormit. La el acasă, la Los Angeles, cei de la Afaceri Interne adulmecă şi latră pe urmele lui. La Nightmute, el anchetează uciderea unei fete, suportă cu eleganţă veneraţia unei colege tinere (Hilary Swank), ziua mestecă gumă ca să nu adoarmă, noaptea se întoarce de pe o parte pe alta şi răspunde la telefoanele unui tip cumsecade (Robin Williams), care îl înţelege, vrea să-i ţină de urît şi, întîmplător, e suspect de crimă. La rîndul lui, Dormer ucide pe cineva: un accident regretabil, dar mai ales convenabil pentru cariera lui Dormer - poate prea convenabil ca să fie un accident. Ce-o mai fi fost în mintea lui, în secunda în care a apăsat pe trăgaci, pe lîngă refrenul lui preferat - ăla cu "vreau şi eu să dorm"? Şi dacă ideea din refren le-a scurtcircuitat pe toate celelalte? E ca una dintre secundele acelea mari, rele şi grele de consecinţe în jurul cărora Ian McEwan scrie romane întregi - personajele încearcă să le recupereze, să le vadă clar (ce anume s-a întîmplat în secunda aceea, de-a schimbat totul?), iar timpul încearcă să le înghită.

Filmul nu reuşeşte să sape în insomnia lui Dormer la fel de adînc cum a săpat Memento în amnezia eroului său. Nu e vina lui Pacino. Ca fanatic al lui Shakespeare şi interpret al lui Michael Corleone, acesta ştie prea bine cum arată şi se mişcă un om care, fără să fi murit, e pe cale să devină cadavru. E vina lui Nolan şi a scenaristei Hillary Seitz, care compromit finalul, după ce au rasolit confruntările dintre poliţist şi suspect - nişte confesiuni şi pacte care sună artificial. Şi cred că e vina lui Robin Williams, care e prea reţinut. L-am văzut recent la televizor, într-o ecranizare după Agentul secret al lui Conrad, unde juca rolul anarhistului absolut ("Nimeni nu-l băga în seamă. Trecea nebănuit şi ucigător ca o molimă pe străzile pline de oameni.") şi unde m-a băgat în sperieţi, cu simplitatea şi concentrarea interpretării lui. Aici încearcă o altă abordare - o banalitate fără nori şi fără valuri, care ar trebui să devină din ce în ce mai sinistră, dar nu reuşeşte.

Dar nu regret că am trecut prin Nightmute. Nu pot să-mi scot din cap străzile acelea, unde felinarele sînt aprinse, deşi e destulă lumină şi la ora aia nu e nimeni care să se bucure de ea - decît Pacino, care nu-şi doreşte decît puţin întuneric; sau groapa de gunoi unde a fost aruncat cadavrul; sau cerul care pare plin de vînătăi. Oricîte hibe i-aş găsi, filmul acesta trăieşte. Şi e nefericit.



 Toate articolele despre Insomnia


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Insomnia - noaptea lungă şi grea, Andrei Bangu
 INSOMNIA, Distribuitor New Films International


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer