Parfumul e un film aşteptat din mai multe motive. Este ecranizarea bestsellerului lui Patrick Süskind, apărut şi la noi la Editura Humanitas. Interesul pentru film a crescut proporţional cu încrîncenarea scriitorului, care
s-a tot opus ideii de a vinde drepturile de ecranizare. De cînd a
făcut-o, în 2001, a început să se speculeze pe marginea filmului. Mă întreb cum ar fi arătat filmul dacă
n-ar fi fost realizat de Tom Tykwer, ci de Martin Scorsese, al cărui nume a fost vehiculat, printre altele, ca regizor? Cu siguranţă că, dacă Scorsese ar fi fost în starea de graţie în care a făcut
The Age of Innocence,
i-ar fi ieşit un film foarte frumos. Dar acela a fost un caz izolat în filmografia sa şi e mai probabil că americanului
i-ar fi reuşit un fel de cîrtiţă parfumată.
Sau cum ar fi fost
Parfumul realizat de Tim Burton? Evident, un fel de basm macabru şi pervers, în care Helena Bonham Carter ar fi
jucat-o probabil pe bătrîna
care-l culege pe sugarul Grenouille de sub taraba de peşte. (Cred că
mi-ar fi plăcut un
Parfumul realizat de Michael Mann.) Dar chiar şi aşa, filmul lui Tykwer nu e unul ratat. Însă nu e nici filmul care să te facă
să-ţi suni prietenii la miezul nopţii
să-i convingi
să-l vadă.
E pur şi simplu un film corect, îngrijit, filmul unui cititor, al unui fan al lui Süskind care are însă grijă
să-i acorde eroului circumstanţe atenuante şi să nu încerce mai mult decît cartea să pătrundă pe sub litere, pe sub parfumuri, pînă la esenţă.
Apogeul existenţei lui Grenouille, secvenţa din piaţa publică unde parfumul obţinut din esenţele femeilor ucise subjugă mulţimea de oameni ce îşi pierd minţile şi încep să se împerecheze, nu are suficientă forţă, e exterioară, deşi profesionistă, iar sutele de figuranţi sînt bine conduşi.
Mie cartea nu
mi-a plăcut aproape deloc pentru poveste, ci
m-a atras textura ei, parfumul cuvintelor care îşi schimbă aroma în funcţie de contextul frazei. Mă gîndeam că poţi face atîtea cu ajutorul cuvintelor, dar mă îndoiam că poţi cîntări şi amesteca esenţe de parfum. Tom Tykwer
n-a reuşit acelaşi lucru poate şi pentru că, prin natura ei, imaginea nu îţi dă aceeaşi apropiere de simţul mirosului. Orice ar face, imaginea rămîne imagine chiar cînd se opreşte în
gros-plan asupra florilor sau, prin montaj, înlănţuie rapide detalii, semn al extraordinarei acuităţi olfactive a eroului.
Numai literatura, tăcută cum e şi densă, poate fi un mediu fertil pentru a lăsa mirosurile să germineze.