Prea multe - 88 Minutes

Telefonul de ameninţare pe care-l primeşte Jack Gramm (Al Pacino) declanşează thriller-ul regizat de Jon Avnet. Jack aude aşa: mai ai 88 de minute de trăit. Cam puţin, aşa că intervalul acesta scurt nu poate fi umplut decât cu multă agitaţie şi stres, pentru a afla ce şi cum i se pune la cale. Şi mai ales de către cine: dar pentru că e vorba de un thriller, toţi cei din jurul lui devin potenţiali suspecţi. Jack Gramm, psihiatru judiciar şi profesor, a trimis cândva la închisoare un criminal în serie care îşi trăieşte zilele ce i-au mai rămas tot după cronometru: peste câteva ore urmează să fie executat. Sau poate totuşi nu: tocmai acum se înregistrează noi crime în Seattle, toate purtând marca şi semnătura criminalului din închisoare. Jack e suspectat că a trimis la închisoare un nevinovat şi că adevăratul criminal îşi vede în continuare de treabă. Porneşte deci o investigaţie foarte grăbită pentru a bifa din mers dovezile înscenării în care s-a trezit prins.

Schema e bună şi destul de ofertantă pentru un thriller, însă nu e umplută decât cu locuri comune şi clişee - dincolo de toată alergătura periculoasă nu se ascunde nimic interesant. Ar putea rămâne măcar senzaţiile aferente genului: suspans, presiunea cronometrului care ticăie, suspiciuni şi frică, etc. Păcat însă că şi aceste senzaţii sunt fabricate doar pentru a umple intervalul celor 88 de minute - şi astfel pe parcurs se insinuează o altă senzaţie, că şi aceste minute sunt, în fond, prea multe.

Filmul nu e salvat nici de interpretarea lui Al Pacino - scenariul nu-i oferă nicio ocazie de a conferi adâncime personajului său, care se limitează doar la rolul oferit în jocul de-a şoarecele şi pisica. Desigur, ca şi în Insomnia, e un personaj învăluit în umbrele unui trecut pentru care mai plăteşte şi acum, însă aceste detalii lasă atmosfera la fel de seacă şi lipsită de intensitate (lipsind aici forţa şi misterul care-l înconjurau în filmul lui Nolan). Pe de o parte, presat de scurgerea celor 88 de minute, Jack Gramm aleargă în toate direcţiile pentru a rezolva situaţia fără ieşire. Pe de altă parte, e grăbit şi nu prea: mai are timp, între o explozie şi vreun telefon de ameninţare (sau un incendiu, sau o nouă victimă a criminalului etc.), şi de confidenţe calme despre trecutul ce-l bântuie mereu - până ajungem noi să ne uităm pe ceas, intrigaţi de calmul lui şi panicaţi ca nu cumva cele 88 de minute să se fi scurs înainte de rezolvarea enigmei. Dar ea va fi rezolvată cu bine, ca într-un puzzle cusut cu aţă albă. E doar un thriller lispit de substanţă, cu un suspans de proastă calitate şi o miză inexistentă.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.