Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Intacto

Intact - Norocoşi de serviciu


Alex. Leo Şerban

România Literară, iulie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cunosc doi cinefili cărora nu le-a plăcut Intacto - debutul spaniolului Juan Carlos Fresnadillo - din cauza unui singur moment: personajul interpretat de Max von Sydow are un monolog în care îşi povesteşte trecutul de supravieţuitor al unui lagăr nazist. Intacto nu este un film despre Holocaust, şi totuşi monologul respectiv nu este doar un "detaliu": este motorul întregii acţiuni. Problema ridicată de cei care au văzut în asta o manipulare inadmisibilă a istoriei este pertinentă: au cineaştii dreptul de a folosi Holocaustul ca argument al unei ficţiuni? Deşi răspunsurile variază în funcţie de sensibilitatea fiecăruia la acest subiect, cred că trebuie trecut dincolo de aspectul emoţional şi pusă problema în termeni logici. Or, din acest punct de vedere, Holocaustul este un eveniment al istoriei care poate fi - la fel ca oricare alt eveniment al istoriei - utilizat ca fundal (sau simplu accent) al unei acţiuni. Întrebarea este: cum? Ai dreptul moral, ca artist, să transformi Holocaustul într-o comedie - aşa cum a făcut-o Benigni în La vita e bella? Eu zic că nu: mi se pare indecent. Ai dreptul să aminteşti de Holocaust atunci cînd descrii viaţa unui personaj, arătînd cum a fost marcată de el? Eu zic că da: este dreptul estetic, moral şi fundamental al oricărei ficţiuni, şi nu văd nimic indecent în aceasta.



Intacto este unul din acele filme care propun o mitologie - dar nu în linia Stăpînul inelelor (sau Războiul stelelor), ci în aceea a Suspecţilor de serviciu. Este o mitologie a hazardului (joc, noroc, soartă) şi, mai ales, a felului în care îl poţi controla. Samuel Berg, evreul-patron de cazino interpretat de von Sydow, îşi imaginează că poate "acumula" noroc furînd, prin simplă atingere, norocul celor mai norocoşi... El este un vampir al norocului - cineva care, pornind de la o întîmplare (episodul din lagăr, cînd a fost salvat in extremis de o întorsătură de situaţie), construieşte o reţea ocultă de întîlniri controlate, un joc abisal care să se dezvolte de la aceasta şi o mizanscenă finală funebră, în care un individ care a stocat, la rîndul lui, norocul altora (sub forma unor polaroide), să ia parte la o partidă de ruletă rusească. Evident, Berg cîştigă; singurul care reuşeşte să iasă intact din "camera mortuară" este un hoţ, Tomas (Leonardo Sbaraglia, excelent).

Samuel Berg este echivalentul cinematografic al lui Kayser Soze: o ficţiune semnificativă care generează acţiunea. Mai puţin flamboaiant decît personajul lui Kevin Spacey, este un magister ludi cu puteri totale înlăuntrul jocului inventat de el - singurul care poate să anuleze sau să re-starteze "programul". Şi totuşi, nu el, ci Tomas - tînărul supravieţuitor al unui accident aviatic, urmărit de poliţie - este personajul principal al filmului (şi, totodată, personaj secundar în filmul lui Samuel Berg!): un "şmecher candid", un norocos a cărui viaţă se schimbă pentru că pe lume există Berg, "maestrul jocului"...

Geniul lui Fresnadillo este acela de a fi construit un concept suficient de "tare" (în sens computeristic) şi, în acelaşi timp, suficient de elastic pentru a permite orice interpretare. Este Intacto o parabolă? Şi dacă da, despre ce? Despre Manipulare? Despre Capital(ism)? Despre Iubire? Despre Timp? Sau este (doar) un policier bine făcut, cu vagi trimiteri filozofice? Altfel spus, face parte filmul-surpriză al spaniolului din categoria divertismentelor superioare, în care metafizica este doar praf în ochi, sau puzzle-ul poliţist este numai ambalajul pe care trebuie să-l desfaci pentru a găsi înăuntru consideraţii profunde despre Natura Umană, Soartă, Liber arbitru ş.cl.?...



Recunosc că, deşi l-am văzut de două ori, nu pot da un răspuns tranşant. Înclin să cred că este vorba mai curînd de prima ipoteză - altfel spus, că povestea despre Joc/Noroc/ Soartă etc. este doar pretextul (un "MacGuffin", cum spunea Hitchcock) unui thriller "cum scrie la carte". Însă - atenţie! - nu văd nimic rău în asta: propunîndu-şi un "simplu exerciţiu de regie", Fresnadillo a făcut un film entuziasmant - unul din acele filme rare în care inteligenţa scenariului (scris de acelaşi Fresnadillo) merge mînă-n mînă cu inteligenţa punerii în imagini. (Şi aici trebuie amintit încă o dată Xavi Gimenez, autorul acesteia: cel puţin două momente rămîn agăţate pe retina oricărui cinefil - zborul fosforescent al libelulei în camera neagră şi alergarea prin pădure cu ochii legaţi!) Intact este şi "film de autor", şi "film comercial"; şi parabolă, şi policier. Dar este o parabolă poliţistă în care mitologia personală a înlocuit mitologiile colective: Borges şi Bryan Singer, cu un strop de Bergman (trimiterea la A şaptea pecete)...

Aşa cum filmul nu-ţi dă indiciile propriei mitologii decît pe măsură ce-l parcurgi, solicitîndu-ţi perspicacitatea, există "detalii" pe care, abia la o a doua vizionare, ajungi să le percepi şi - eventual - să le găseşti semnificative: acele "O"-uri, de pildă, care s-au desprins parcă din îndemnul/ însemnul "GOOd Luck" din interiorul cazinoului şi care clipesc intermitent pe orice reclamă luminoasă din afara lui ("HOstel", etc.); unul din aceste "O"-uri îl regăsim în titlul original: "IntactO". Are el vreo semnificaţie? Judecînd după prezenţa lui într-un film în care nimic nu este la voia întîmplării, cu siguranţă. Dar care? Habar n-am. Parte din fascinaţia acestui film hors-serie vine, cum spuneam, tocmai din faptul că nu se lasă "citit din prima", că ascunde misterul chiar şi cînd pare să-l descopere şi că te supune unui înşelător exerciţiu de memorie şi imaginaţie - între ce-ţi aminteşti şi ce vrei să-ţi aminteşti (un fel de test Rorschach!).



Eu însumi am "proiectat", retroactiv, o succesiune diferită pentru unul din momentele filmului: atunci cînd poliţista rememorează accidentul de maşină care a costat viaţa soţului şi a fiicei ei, ea îşi închipuie că, dacă i-ar fi spus "Nu te mai iubesc!", accidentul nu s-ar mai fi produs (aceeaşi frază o salvase pe prietena eroului de la o moarte sigură în accidentul aviatic prin care trecuse acesta); este o "ficţiune compensatoare", tipică celor care au antecedente traumatice. Or, fraza respectivă a rămas în memoria mea tocmai ca generator al accidentului... (Şi mi se pare, în continuare, că această variantă - în care, cu alte cuvinte, "Nu te mai iubesc!" funcţionează diametral opus în două contexte diferite - este preferabilă celei din film.)

În fine, cunosc oameni care s-au dus să revadă filmul pentru a-şi nota numărul tatuat pe braţul lui Berg, ajungînd să facă felurite conjecturi pornind de la dispunerea cifrelor... Este indiciul cel mai clar că Intacto este (deja) un film-cult.



 Toate articolele despre Intacto
Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 Un thriller în care misterul rămîne , Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer