Un film despre actorie, dar nu despre arta actorului - Ellie Parker

Filmele care rulează în acest moment în sălile de cinema de la noi sînt, deşi diverse ca temă, suficient de plate ca să se topească unul în celălalt. Printre ele răsare, dînd din frunzuliţe, ca un ghiocel făcîndu-şi loc prin stratul de frunze putrezite, un film independent. A aterizat la noi ca o navă spaţială. Başca, e şi din 2005. Ellie Parker, realizat de un actor (nu foarte cunoscut, deşi harnic), Scott Coffey, este un film ieftin, filmat pe digital, cu actori puţini. Un film despre actorie, dar nu despre arta actorului şi sferele ei înalte, ci despre viaţa deloc veselă a actorului care nu a avut şansa lansării, care se iroseşte în Los Angeles alergînd de la o audiţie la alta, dar nu pentru roluri importante, ci pentru mizilicuri care-i aduc ceva bani şi, mai ales, promisiunea că pot da în altceva mai bun. Filmul e jucat, mai bine aş spune ocupat, de Naomi Watts care apare în toate secvenţele filmată brut, în multe prim-şi gros-planuri. Naomi Watts a şi ajutat la producţia filmului şi în mod cert numele ei a cîntărit greu în lansarea peliculei.

Scott Coffey (care a scris scenariul, a filmat, a regizat, a jucat - preluînd ideea scurtmetrajului său omonim din 2001) pare deschis la minte, dar nu neapărat pe schema filmului independent, care are, slavă Domnului, şabloanele lui (poate mai deranjante decît cele ale filmelor mainstream). Coffey citează încă din start Mulholland Drive (tot 2001) al lui David Lynch şi nu degeaba. Nu numai Watts, ci şi Coffey a jucat în el (Coffey a jucat şi într-un alt film al lui Lynch, Lost Highway). Ce zugrăveşte Coffey în filmul lui? E vorba la primul nivel despre viaţa de zi cu zi a unei actriţe foarte talentate, care nu l-a prins încă pe Dumnezeu de picior. Se agită de la o audiţie la alta, repetînd textul şi schimbîndu-şi hainele în maşină, din goana calului. Ca meniul să fie complet, nu e mulţumită nici de relaţia cu prietenul ei rocker şi în momentul în care îl prinde cu alta, îi şi dă cu flit. Şi atunci, în acest moment de cotitură, i se pare că trebuie să facă ordine pe toată linia. Să renunţe şi la actorie, să înceapă ceva nou - de ce nu o relaţie cu bărbatul pe care tocmai l-a cunoscut? Dar, după ce se culcă cu el, limpezindu-i acestuia bănuiala că ar fi homosexual, pare să-i treacă şi furtuna existenţială, şi lucrurile încep să promită că se pot aşeza.


Pelicula degajă emoţie naturală

Dincolo de poveste, filmul este un impecabil recital de actorie susţinut de Naomi Watts. Pentru că pomenisem de Mulholland Drive, vreau să spun că există un moment precis care o leagă pe Naomi Watts din filmul lui Lynch de cea din filmul lui Coffey: monologul pe care Betty îl ţine în pelicula lui Lynch, cînd trece tăios, ca şi cum te-ar tăia cu o aţă, de la imaginea fetei emoţionate, speriate de proba de actorie, la cea de femeie fatală, pe care o presupune rolul. Cred că acela a fost momentul în care Naomi Watts şi-a scris singură destinul. Iar Coffey nu face decît să se folosească de marele talent al actriţei australiene, de capacitatea ei cameleonică de a trece instantaneu de la o stare la alta, de la un tip de personaj la altul, ca şi cum ar fi vorba de persoane diferite. Din acest unghi, Ellie Parker e şi un film despre actorul care îşi poate pierde consistenţa îmbrăcîndu-se cu personaje atît de diverse. Deşi e un film, şi astfel pune un filtru între realitate şi noi, şi deşi are structura neregulată şi brută a unei producţii independente filmate din mînă, Ellie Parker degajă - pe măsură ce încep să se lege secvenţele - o emoţie naturală, cîştigînd spectatorul de partea sa. Pe lîngă asta, normal, filmul ne oferă mult mai multe şi mai credibile amănunte despre ce înseamnă viaţa de actor din Cetatea Filmului. Fanii, pardon, fanele lui Keanu Reeves vor intra în fibrilaţie descoperindu-l într-un concert cu trupa lui, Dogstar. Eroina filmului ajunge la concert din întîmplare şi, pentru că se pileşte, reuşeşte să-i pună lui Keanu Reeves, la petrecerea de după, una dintre cele mai tembele întrebări posibile: "Şi, cum ai ajuns la actorie?". Dacă Reeves a acceptat să apară în film "as himself", a luat la pachet şi ironia regizorului faţă de cultul pe care i l-au creat fanele. "Mi s-a părut că-mi aruncă ocheade", îi spune eroinei prietena ei. Săracul Keanu!

Ellie Parker e un film reconfortant în modestia lui. O gură de aer printre toate aceste obositoare thrillere americane care rulează acum - sexy, religioase sau mai ştiu eu de care.

P.S.: Viaţa bate, ca de obicei, filmul. În Ellie Parker are un rol mic şi fosta iubită a lui Keanu Reeves, Jennifer Syme, care a murit în 2001 într-un accident de maşină. Nu era actriţa, ci asistenta lui David Lynch. Acesta i-a dedicat Mulholland Drive.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.