Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Antz (Furnicutze)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Insectopia există! - Antz


Marius Dobrin

mai 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cînd, după miraculosul decembrie, am citit vizionara carte a lui George Orwell, 1984, am avut la un moment dat sentimentul ca nu îmi era chiar străină. Parcă mai citisem unele pagini de acolo şi am realizat că într-un almanah literar din anii '70-'80 fuseseră inserate cu un preambul care vorbea de imaginarea unei victorii a lui Hitler în cel de-al doilea război mondial şi instalarea unui regim nazist şi la Londra. Iar ceea ce atît de bine a intuit în esenţa lucrurilor Orwell era atribuit în acel almanah din perioada comunistă a României ca fiind consecinţe ale nazismului. Sigur, veţi spune că ambele fiind regimuri totalitare, pînă la urmă extremele se ating şi are mai puţină importanţă. Dar să nu uităm că aceste regimuri s-au declarat antagonice şi mai ales era vorba de o perversiune atîta vreme cît noi înduram exact ceea ce era descris acolo ca fiind caracteristice celuilalt regim. De societatea democratică şi liberă uitaseră bineînţeles. Dar această perversiune a mistificării unui singur detaliu care însă poate schimba întreaga dezvoltare a unei teoreme induce răul într-o construcţie mentală pe o mai lungă perioadă de timp.

Această comparaţie mi-a fost inspirată de la prima vizionare a filmului Antz, un film de animaţie realizată superb pe calculator, un film aparent pentru copii dar de fapt o fabulă ce se adresează oricărei vîrste. Aş zice că este unul din extrem de puţinele filme care ating esenţa malefică a unui regim totalitar, comunist spun eu pentru că am recunoscut imediat ceea ce am trăit eu însumi.

De ce comparaţia cu pricina? Pentru că de la primele scene mi-am dat seama de cît subtilă a fost mistificarea. Comunismul şi-a atribuit denumirea de "democraţie populară" cînd de fapt a distrus democraţia iar de popularitate nici vorbă, fiind o eternă disociere într-un grup de privilegiaţi care manipulau mulţimea de indivizi împinşi spre decădere umana. Comunismul a distrus însăşi ideea de comunitate, de relaţii de coeziune între indivizii care se asociază firesc spre a duce viaţa alăturaţi pe un teritoriu comun, într-o asociere liber consimţită de idei şi scopuri. Paradoxal, dacă ne luăm după titulatura lui, comunismul a distrus în oameni ideea de comunitate. Ei bine, filmul atinge exact această problemă a raportului dintre individ şi comunitate plasînd întreaga acţiune în lumea furnicilor, simboluri pentru ideea de comunitate.

Greu de spus care a fost intenţia realizatorilor filmului dar este un bun pretext pentru o meditaţie pe această temă. De la bun început eroul principal, pe nume Z, se dovedeşte un tînăr care nu înţelege şi nu vrea să accepte cu supuşenie regulile care mişcă mecanismul unui furnicar. Iar dacă spunem şi că vocea care este asociată acestui personaj este a lui Woody Allen, cu atît mai mult înţelegem caracterul de non-conformism, cel puţin, dacă nu chiar rebel, atribuit furnicuţei Z. Comunitatea furnicilor ne este prezentată ca fiind extrem de rigidă, încorsetată în reguli stricte şi evident apăsătoare, fără a lăsa loc dezvoltării personalităţii individuale. Naşterile au loc pe bandă rulantă (este amuzant-amară replica vizînd datoria reginei mamă de a naşte la fiecare 2 minute) şi imediat noul membru al coloniei de furnici este destinat unei anumite cariere: muncitor sau soldat. Şi asta va face toată viaţa: va săpa sau va mînui armele. Ce sapă? Un tunel pentru un nou teritoriu care să salveze colonia. O muncă titanică pentru un ţel luminos. Nu se precupeţeşte nici un efort pentru asta, nu se admite nici o abatere, nici o contestare şi nici un comentariu. Nu vă sună deja cunoscut? Z nu este neapărat mai leneş ci doar cu o personalitate mai puternică şi nu acceptă să se supună la ceva care i se pare de neînţeles. Şi aici intervine o mistificare: munca este esenţială pentru specie, pentru fiinţă dar regimurile totalitare o folosesc ca instrument de coerciţie sau punitiv. Un critic, Harvey Karten, face o paralelă între sloganurile aplicate furnicuţelor din colonie şi sintagma de tristă amintire "Arbeit Macht Frei". Iar noi nu putem uita falsul elogiu al muncii în comunism, cu altă suită de lozinci care mai de care mai golite de conţinut ("Munca înnobilează pe om" etc).

Z vrea să înţeleagă şi se simte agresat de regulile fără raţiune. Cînd colonia are nevoie de un efort uriaş pentru care se unesc într-o imensă bilă formată din trupurile lor, Z este silit să participe şi el. Dar pentru că în gîndul lui nu găsea justificare, braţele nu i se pot încorda şi legătura se rupe.

Spre finalul poveştii, cînd pericolul de înec ameninţă întreaga colonie, Z este cel care vede raţional să îşi pună din nou braţul într-o uriaşă legătură ce se dovedeşte salvatoare pentru toţi. Este una dintre parabolele despre individ şi comunitate, despre raţiune şi înţelegerea unui interes personal şi comunitar.

Mai este de meditat pe tema respectării unor reguli în comunitate fără de care nu se poate păstra o stare normală de viaţă pentru toată lumea. Cine stabileşte aceste reguli? Cine veghează ca ele să nu degenereze şi să nu se devieze spre interese malefice? Sunt întrebări delicate şi soluţiile adoptate definesc genul de societate. Colonia de furnici ne apare în film ca fiind militarizată, iar defilarea trupelor poate fi o aluzie la paradele trupelor agresive din războaiele mondiale dar să nu uităm că de fapt nici demonstraţiile oamenilor muncii nu erau în esenţă decît acelaşi lucru, mascat sub aparenţa unor zîmbete şi a unor elemente de decor menite să înşele. Regulile erau la fel de inumane.

Ultimele cuvinte ale unui camarad muribund către Z sunt: "Nu urma ordinele toată viaţa ta!"

Şi aici trebuie discutat pentru că uşor se ajunge spre starea distructivă şi pentru supravieţuirea comună este nevoie şi de reguli. Reţeta este complexă.

Dar cum de a ajuns Z pe cîmpul de luptă deşi el fusese destinat a rămîne toată viaţa muncitor? Printr-o întîmplare pe care am mai întîlnit-o cu mulţi ani în urmă în celebra operă rock transpusă şi pe peliculă, Hair. Acolo un membru al unui grup hippy se oferă să facă schimb pentru o zi cu acela care ajungînd tangenţial să-i cunoască se îndrăgosteşte de una din fetele grupului dar trebuie să plece la armată. Schimbul, menit să faciliteze o întîlnire de o zi a celor doi îndrăgostiţi, devine fatal pentru că alarma care intervine nu mai dă răgaz de explicaţii şi trupele pleacă la luptă iar acel hippy îşi găseşte sfîrşitul ca un erou.

În Antz e vorba tot de o poveste de dragoste. Prinţesa Bala îşi doreşte să cunoască viaţa celor de rînd şi intră într-un bar unde dansează cu Z. Scena dansului este o altă mostră de control asupra individului, amintind de dansurile tematice sau de obligativitatea de a face gimnastica la locul de muncă, la oră fixă, toată lumea. Bala se distrează, dar inima lui Z se aprinde pentru ea şi el încearcă să o revadă, drept pentru care face schimb cu un prieten al său, soldatul Weaver. Acesta este încîntat pentru că are astfel posibilitatea de a petrece o zi alături de colega de muncă a lui Z, furnicuţa Azteca. Z defilează prin faţa autorităţilor şi se zbate să se facă remarcat de prinţesă. Numai că aceasta era sortită celui care manipula întreaga colonie pentru a-şi atinge criminalele sale planuri de regenerare. Furnicile lucrau de fapt pentru a pregăti propria lor moarte şi terenul unei noi colonii. Este aici din nou o aluzie la politica de epurare etnică a nazismului şi de formare a "omului nou", aceasta într-o oarecare măsură chiar reuşită, a comunismului. Generalul Mandible îşi urmează planurile malefice şi trimite trupele să se războiască, practic fără şanse, cu armata termitelor, o forţă uriaşă. Z ajunge pe cîmpul de luptă şi destinul îl ajută să supravieţuiască devenind erou. Mandible speculează spre a continua manipularea coloniei iar Z are ocazia de a o răpi pe Bala. Pentru ce? Pentru a o duce pe tărîmul miraculos despre care auzise într-o doară într-o seară într-un bar de la un decăzut social care însă avea nostalgia unui vis: "Insectopia". Care se dovedeşte a nu fi o utopie aşa cum se pare pentru că evadînd din colonie cei doi ajung în "lumea liberă". Descoperă uimiţi minunile naturii despre care ei nu ştiau, descoperă alte fiinţe, alte relaţii, alte bucurii ale libertăţii. Încîntătoare secvenţe, de lumină şi culoare după întunecatul mediu subpămîntean. Îndrăzneţii sunt răsplătiţi: Insectopia există şi ei pot începe cu adevărat să trăiască. Mai ţineţi minte de închisoarea în care trăiam şi de încercările disperate ale celor care au îndrăznit să ajungă în lumea liberă? Zidul Berlinului este un simbol al tuturor celor care au visat la Insectopia.

Intriga filmului aduce ca în viaţă gînduri pentru cei dragi rămaşi în lagăr, misiuni secrete din lagăr în lumea liberă pentru a împiedica orice reuşită a celor care nu se împacă deloc cu rolul de prizonieri.

Povestea se termină cu bine, megalomanul Mandible (ştim prea bine ce înseamnă să distrugi totul pentru a construi ceva hidos şi căruia să-i mai spui şi "Casa Poporului" deşi este un simbol al împilării) dispare şi furnicile redescoperă libertatea şi, suntem lăsaţi să credem, democraţia care care de fapt redă sensul adevărat al noţiunii de comunitate.

Iar poveştile de dragoste au şi ele final fericit. Z se dovedeşte a fi un învingător.

Replicile de început ale filmului sunt din off şi sunt dintr-o şedinţă de psihanaliză terapeutică. Z, care se prezintă a fi "mijlociul dintr-o familie de 5 milioane", se simte insignifiant. La care terapeutul îi subliniază verdictul fără recurs: "Dar tu chiar EŞTI insignifiant". Într-o versiune de scenariu am găsit o variantă de replică şi mai teribilă: "Tu ar TREBUI să te simţi insignifiant!". Şi urmează o întreagă argumentaţie bombastică despre specia cea mai... şi cea mai..., despre mîndria de a aparţine acestei specii şi despre rolul fiecăruia de a servi specia, un discurs tipic pentru ambele totalitarisme ale secolului XX.

Toate personajele din film au nume aşa cum suntem obişnuiţi să ştim că este un nume de fiinţă. Doar eroul principal se numeşte Z. Ultima literă din alfabet. Dar respectul pentru el apare chiar în titlul filmului: Antz, acel z fiind adăugat special şi îşi are fericit locul şi în titlul românesc: Furnicutze.

Imaginea de final este a plasării în spaţiul real a întregii scene pe care s-a derulat povestea: colonia de furnici era la doi paşi de o suită de zgîrie nori. De altfel evadarea celor doi este de fapt o incursiune pe pajiştea din Central Park, nimerind ei la un picnic şi avînd şi un ameţitor contact cu rasa umană ajungînd graţie unei lipicioase gume de mestecat pe talpa unui pantof. Scenele paşilor, filmate de la nivelul solului, din perspectiva unei furnici, sunt deja celebre.

Lumea furnicilor este la doi paşi de noi. Suntem noi. Insignifianţi şi alcătuind o comunitate. Liberi.

Notă:
Filmul Antz este regizat de Eric Darnell şi Lawrence Guterman şi se bazează pe scenariul scris de Todd Alcott, Chris Weitz şi Paul Weitz. Plin de replici inteligente şi spirituale, cu fel de fel de expresii cu har, unele readaptate avînd în vedere că totuşi se adresează copiilor. Actorii care au fost selectaţi pentru a rosti replicile personajelor animate sunt ideal aleşi şi dau un plus de contur caracterelor ilustrate. Z este Woody Allen, iar Bala este Sharon Stone. Weaver este întruchipat de Sylvester Stallone care se îndrăgosteşte de Azteca, nimeni alta decît Jennifer Lopez. Regina mamă este Anne Bancroft, iar Generalul Mandible este asociat firesc cu Gene Hackman. Generalul este însoţit în film de colonelul Cutter jucat de Christopher Walken. Mai apar vocile lui Dan Aykroyd, Danny Glover, Jane Curtin, Johm Mahoney, Paul Mazursky etc.

Este o producţie DreamWorks, 1998 reprezentînd un reper important în tehnica animaţiei de lung metraj pe calculator.



 Toate articolele despre Antz (Furnicutze)


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Marius Dobrin


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer