Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2007

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Două mari actriţe omagiate la TIFF 2007


Oana Răsuceanu

mai 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În cadrul celei de-a şasea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), două actriţe celebre, Ioana Bulcă şi Irina Petrescu, vor fi omagiate la Cluj şi Sibiu. Ioanei Bulcă îi va fi acordat Premiul de Excelenţă, iar Irinei Petrescu - Premiul pentru întreaga activitate.

Celebra actriţă de teatru şi film, Irina Petrescu a debutat pe marele ecran în 1959 cu un rol care urma să îi deschidă cariera cinematografică, în Valurile Dunării, în regia lui Liviu Ciulei. Printre titlurile marcante din filmografia ei se numără debutul lui Lucian Pintilie cu Duminica la ora şase, unde joacă alături de Dan Nuţu, Dincolo de pod al lui Mircea Veroiu, O lumină la etajul X, în regia Malvinei Urşianu şi Hotel de lux, al lui Dan Piţa. A fost partenera de joc a lui Liviu Ciulei în Facerea lumii, a lui Toma Caragiu şi Geo Barton în Nu vreau să mă-nsor, a lui Radu Beligan în Şeful sectorului suflete şi a lui Ştefan Iordache în Dimineţile unui băiat cuminte.

Gheorghe Vitanidis, cu care actriţa a colaborat la trei filme, a distribuit-o în Răutăciosul adolescent, care i-a adus, în 1968, unul dintre cele mai importante premii internaţionale din palmaresul ei, pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de la Moscova. Acesta este şi filmul prin care TIFF onorează întreaga activitate a Irinei Petrescu printr-o proiecţie specială în cadrul Zilelor filmului românesc la Cluj. "În Răutăciosul adolescent, Irina Petrescu cristalizează acel aliaj de prospeţime şi spirit meditativ, de sensibilitate şi delicateţe, de romantism şi luciditate, de eleganţă şi bun gust care se materializează în echilibrul original al jocului ei." scria criticul de film Eugen Atanasiu în "Magazin", în anul 1969.

Răutăciosul adolescent este, totodată, filmul a cărui distribuţie le-a reunit în 1968 pe platoul de filmare pe cele două premiante ale TIFF-ului din acest an. Cariera Ioanei Bulcă în cinema începuse în urmă cu 13 ani, când debuta, în primul an de facultate, la doar 18 ani, cu rolul Anei în Moara cu noroc (regia Victor Iliu), unul din titlurile cheie ale istoriei filmului românesc. Despre debutul său, Ioana Bulcă povesteşte întotdeauna cu multă emoţie, amintindu-şi cuvintele maestrului Iliu, care a descoperit-o: "Asta-i Ana lui Slavici!", iar castingul s-a oprit la tânăra ardeleancă. Filmografia ei impresionantă, dublată de o carieră la fel de prodigioasă pe scena Naţionalului bucureştean, cuprinde colaborări cu regizori şi actori de marcă ai cinematografiei autohtone dinainte de '89: Mihai Viteazul şi Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte (ambele în regia lui Sergiu Nicolaescu), Ciprian Porumbescu şi Dimitrie Cantemir, ale lui Vitanidis, şi Lovind o pasăre de pradă, de Iosif Demian. Atât publicul clujean, cât şi cel sibian o vor întâlni pe reputata actriţă la deschiderea, respectiv închiderea festivalului. Ioana Bulcă revine spectaculos pe marile ecrane în Restul e tăcere, al regizorului Nae Caranfil, filmul care deschide TIFF-ul la Cluj Napoca pe 1 iunie 2007 şi îl închide la Sibiu, în data de 10 iunie 2007, în Piaţa Mică - moment în care actriţei, ea însăşi sibiancă, i se va decerna Premiul de Excelenţă.



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2007


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oana Răsuceanu


Alte articole

 Aventuri în irealitatea imediată - TIFF 2007, Iulia David
 Manipularea controversei - Manufacturing Dissent: Uncovering Michael Moore, Carmen Mezincescu
 Suspans pe monitor - Red Road, Carmen Mezincescu
 Ex Drummer la TIFF 2007, Carmen Mezincescu
 Palme d'Or în deschidere la TIFF, Carmen Mezincescu
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2007


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer