Mai precis, lumea filmului fantastic după
Harry Potter şi
Lord of the Rings. Deşi diferite - prima e o poveste pentru copii în descendenţa unor romane precum
Cronicile din Narnia - Leul, vrăjitoarea şi dulapul, Alice în ţara minunilor şi
Charlie şi fabrica de ciocolată, a doua e o operă seminală care a creeat o întreagă lume în unor unor decenii de observaţii istorice, genealogice, culturale şi lingvistice - ambele aparţin genului
fantasy.
Mai există şi o altă legătură, una de care conştiinţa colectivă hollywoodiană a luat, din fericire, cunoştiinţă. Ambele serii
s-au străduit din greu să păstreze integritatea sursei literare. Amândouă au evitat hollywoodizarea sau americanizarea materialului, în termenii scenariului, al decorului sau al
casting-ului. Ambele au adus o schimbare profundă. De la
Star Wars încoace,
Hollywood-ul a părut îndrăgostit de
SF-ul de "mare aventură". Motivul e simplu: aceste pelicule au prins bine la
box office, chiar dacă mulţi critici au strâmbat din nas. Din păcate, succesul nu
s-a transferat şi filmelor fantastice. Până acum. Triumful celor două francize - profituri imense, cronici bune, nenumărate nominalizări la Oscar - a revigorat genul fantastic. Acum el poate face bani. Evident, există două consecinţe. Prima ar fi ecranizarea unor sumedenii de furăciuni după Tolkien sau, mă rog, "inspirate de" (vezi
Eragon), a unor epice
heroic-fantasy dubioase care nu au nimic din bogăţia şi încărcătura emoţională a originalului. A două e că în acest fel se vor descoperi, poate, opere valoroase cum ar fi cărţile Patriciei McKillip, Ursulei K. Le Guin sau ale altor scriitori care au extins marginile unui teritoriu pe care "maestrul"
l-a explorat atât de magnific. Cele două serii au apropiat de cinema şi oamenii care credeau că
fantasy-ul e pentru copii sau evazionişti.
Le-a arătat că genul rezoneaza profund cu probleme adulte.
Fantasy-ul înseamnă, în primul rând, personaje - oamenii reali confruntaţi cu miraculosul şi extraordinarul - dar şi politică, dragoste, monştri, tentaţie, adversitate şi triumf. El reimaginează elementele fundamentale ale existenţei umane cu o intensitate care zguduie sufletele noastre moderne blazate. E literatură şi cinema de mare forţă.
Faptul că în seriile citate există lupte contra vrăjitorilor malefici, puteri magice şi multe efecte speciale uluitoare
i-a făcut pe majoritatea criticilor să vorbească despre o competiţie. Un duel pe care Peter Jackson, regizorul "inelelor", un fan asumat al lui Harry Potter, îl găseşte artificial - el consideră că pofta pentru
fantasy a publicului e acum atât de mare, încât piaţa nu poate, practic,
să-l potolească. Ceea ce e remarcabil la ambele producţii este felul în care evită bătrânele formule hollywoodiene care au făcut ca toate producţiile de mare buget să arate la fel. Sub imperiul lui Lucas, Spielberg şi Cameron,
Hollywood-ul a perfecţionat o reţetă învingătoare pentru a maximaliza totul: acţiunea, intensitatea, drăgălăşenia, rezultatul la box office. Ca orice strategie care funcţionează până când toată lumea începe
s-o folosească, această formulă a fost epuizată. Cele două francize, cu prospeţimea lor, au bulversat tiparele. Însă
mi-e teamă că, din nou Hollywoodul va lua doar diferenţele superficiale din
Inele şi
Potter - bagheta magică, creaturile bizare, etc. - şi le va aplica
într-un nou şablon. Va americaniza ceea ce nu este foarte american. Va sofistica din ce în ce mai mult efectele speciale, în detrimentul poveştii. De ce? Pentru că e mai greu să contrafaci sensul şi emoţia, decât să copiezi tehnica. Să sperăm că succesul acestor filme va însemna, totuşi, că vor exista şi proiecte care vor fi tratate cu integritate, cu atenţie la detaliu şi la calitate şi cu fidelitate făţă de sursa literară (atunci când ea există)... Să sperăm ca pe lângă clone, vom avea parte şi de alte bijuterii.