Afine şi avort pe Croazetă - Cannes 2007

Proiectat joi noaptea în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, al doilea film al lui Cristian Mungiu 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile este deja cel mai comentat titlu din selecţia celei de-a 60-a ediţii a celui mai important festival de film. Presa l-a văzut încă din prima zi, imediat după ce filmul de deschidere cu un titlu dulce - My Blueberry Nights / Nopţi albastre ca afinele, primul regizat în engleză de hongkonghezul Wong Kar-wai - a lăsat un gust acru-amar blazaţilor jurnalişti de pe Croazetă... În orice caz, în materie de "varietate culturală", meniul e supra-servit: pînă acum s-au văzut un film turnat în SUA de un regizor asiatic cu o cîntăreaţă / actriţă americano-indiană (Norah Jones) şi un actor britanic (Jude Law), un film românesc turnat în România cu o actriţă care lucrează şi în Marea Britanie (Anamaria Marinca, protagonista filmului lui Mungiu), un film rusesc cu o actriţă norvegiano-suedeză turnat în nordul Franţei, Belgia şi Republica Moldova (The Banishment / Surghiunul de Andrei Zvianghintsev) şi un film, în fine, 100% franţuzesc, pentru că totuşi, sîntem în Franţa (Les chansons d'amour / Cîntecele dragostei de Christophe Honore). Nu cred că se poate plînge cineva de monotonie.

Revenind la filmul lui Mungiu, trebuie spus că acesta are multe lucruri în comun cu marele premiant (al secţiunii Un certain regard) de acum doi ani - Moartea domnului Lăzărescu al lui Cristi Puiu: nu doar acelaşi director de imagine (Oleg Mutu) şi un ansamblu de actori perfecţi pînă la ultimul, ci şi aproape aceeaşi atmosferă claustrofobă, ameninţătoare şi deprimantă (deşi filmul lui Puiu se petrece în prezent, în timp ce al lui Mungiu, in 1987), un sentiment al urgenţei de a mărturisi adevărul gol-goluţ, fără farduri sau compromisuri şi un generic final ce reduce in urechile românilor voci binecunoscute (Margareta Pâslaru la Puiu, Angela Similea şi Cornel Constantiniu la Mungiu): nu cred că visa cineva vreodată ca, pe Croazetă, să se audă atîta muzică uşoară românească de pe vremea lui Ceauşescu!

Povestea a două studente care împart aceeaşi cameră de cămin într-un oraş de provincie din "epoca de aur", 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile este fix durata sarcinii uneia dintre ele, Găbiţa (Laura Vasiliu), nevoită să recurgă la un medic dispus să-i facă un avort (evident, ilegal). Acesta, "dl Bebe" (formidabil jucat de Vlad Ivanov), îşi dă repede seama că Găbiţa l-a minţit in privinţa sarcinii ("pînă în 3 luni", îi spusese ea...), aşa că pretinde plata în natură atît de la aceasta, cît şi de la "sora" ei de cămin, Otilia (Marinca, absolut excepţională!). Tîrgul se încheie, sec şi fără voyeurisme, după care Otilia trebuie să se ducă la ziua mamei iubitului său (jucată, cu aceeaşi bravură discretă, de marea Luminiţa Gheorghiu, care poate transforma un rol de cinci minute într-unul antologic), lăsînd-o pe Găbiţa în pat, cu o sondă care să o "rezolve" şi un telefon în caz de urgenţă... Cu totul admirabilă este siguranţa tonului cu care Cristian Mungiu povesteşte acest "fapt divers sordid": limpede, lipsit de înflorituri şi fără patetism. Este, de fapt, un fel de "thriller rupt din viaţă", care te ţine cu sufletul la gură pînă la final.

E de sperat că, aşa cum criticii prezenţi pe Croazetă au pus 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile în capul topului lor de pînă acum, juriul celei de-a 60-a ediţii (în care concurează, să nu uităm, nume "grele" precum Emir Kusturica, Quentin Tarantino, fraţii Coen, David Fincher şi Gus Van Sant) nu va trece cu vederea acest film.