Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Suflete moarte

Între pîine şi teatru - Suflete moarte


Oltiţa Cîntec

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Toate statisticile sociale ale ultimilor ani au indicat drept poluri ale sărăciei două judeţe de pe harta Moldovei: Vaslui şi Botoşani. Într-unul din ele, Botoşaniul, o mînă de artişti împreună cu autorităţile locale se ambiţionează să facă teatru pentru o comunitate ai cărei membrii, puşi în situaţia să aleagă între un bilet la spectacol şi o pîine, siliţi de bugetul familial, aleg pîinea. "Pîine şi teatru", deviza celebrei trupe americane a lui Peter Schumann din anii '70 (ştiu că e Bread and Puppet!), capătă aici sensuri existenţiale. 130.000 de locuitori îşi duc traiul în Botoşani. Majoritatea, cu greu. Mulţi dintre ei au luat calea Europei în căutarea unei pîini mai albe decît cea de acasă. Rata şomajului e devastatoare, mult mai gravă decît este prezentată în mod oficial. Într-un asemenea context urban funcţionează Teatrul "Mihai Eminescu". Ca tot intelectualul tranziţiei, în criză de timp, am aşezat adesea invitaţiile botoşănenilor cam la coada listei în agenda personală. Dar de cîteva ori m-am dus totuşi să-i văd. Uneori, mi-a părut rău. Alteori, m-am bucurat că într-un oraş şi într-o instituţie ca acestea, pe care le percepem mai ales prin prisma propriilor prejudecăţi, evident, nu în favoarea lor, am avut ocazia să văd şi producţii de calitate. A fost, în anii din urmă, Hamlet, un spectacol pe nedrept trecut cu vederea de critică. Au mai fost, la fel de bine, Însemnările unui nebun, Un veac de singurătate. Dintre cele pe care nu le-aş recomanda nici duşmanilor mei e A douăsprezecea noapte, dar rateuri se petrec şi la case mai mari, aşa că...

Trupa de la Botoşani e una foarte motivată. Sînt mulţi tineri, pe unii ţara i-a mai văzut prin reclame (noroc de clipurile astea publicitare, că-şi sporesc vizibilitatea şi actorii din afara Bucureştiului). Îşi fac meseria cu pasiune, n-au devenit, precum mulţi alţii, chipurile mai pragmatici, "funcţionari teatrali". Ce-au învăţat ei în facultate completează prin întîlniri periodice cu conferenţiari de la Bucureşti şi Iaşi, într-un soi de ateliere profesionale, care-i menţin conectaţi la pulsul noutăţilor din "meserie". Anul trecut, după Ivan Turbincă, montare premiată la FestCo, la Festivalul de Comedie de la Galaţi şi invitată acum la Trabzon, în Turcia, Daniel Badale, un actor straniu, genul "antistar", dar foarte talentat şi pasionat de scenă pînă la exagerare, a fost preluat în trupa de la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Unul dintre regizorii care lucrează foarte bine cu botoşănenii şi căruia i se datorează multe reuşite ale acestora e Ion Sapdaru. Da, e cel cu Premiul "Gopo"! Sapdaru se pricepe să stîrnească acea energie creativă atît de necesară în orice nou proiect, să mobilizeze şi să închege o echipă. E o aptitudine în lipsa căreia nu poţi fi un regizor bun, nu poţi deveni o călăuză, nici pentru actori, nici pentru privitori. Acum a ales Suflete moarte după N.V. Gogol, un proiect complex, dificil, deci incitant. Artist complet cum îl ştim, Sapdaru a făcut şi traducerea, şi adaptarea şi regia. Întreprindere laborioasă, translarea unui roman în registru dramatic nu l-a intimidat pe realizator, care a găsit un format viabil de scenarizare a scrierii gogoliene. Adaptarea e o suită de secvenţe, de tipul celor cinematografice, experienţa filmică a lui Ion Sapdaru o fi avut şi ea contribuţia ei, o suită care prezintă teatral povestea lui Cicikov, cumpărătorul de suflete moarte. E drept că, de la un punct încolo, repetitivitatea pomenită imprimă o senzaţie de déjà vu, de previzibil, risipită însă de jocul actoricesc şi de dinamica reprezentaţiei. Nu numai dramatizarea apelează la tipicuri ce ţin de cea de-a şaptea artă. Regizorul utilizează cu succes tehnici precum flash-back-urile, jocurile de umbre, zoom-ul, concentrarea atenţiei pe expresia actorilor, punerea în scenă fiind un amestec echilibrat de text şi vizualitate. E o montare de atmosferă, în care coloana sonoră şi eclerajul îşi aduc contribuţia la refacerea tabloului de epocă din background. Atmosfera are în ea şi fiorul a ceea ce ar putea defini "sufletul rus", într-un crochiu care surprinde mixajul straniu, dar atrăgător, de lirism, metafizică, spirit risipitor şi asprime.

Spectacolul lui Ion Sapdaru este extrem de generos pentru actorii botoşăneni. Fiecare are asigurată o partitură consistentă, care îi permite să-şi pună în evidenţă calităţile artistice. Toată lumea (Dumitru Păunescu, Gh. Frunză, Cezar Amitroaei, Bogdan Horga, Traian Andrii, Eduard Sandu, Volin Costin, Gina Pătraşcu, Bogdan Muncaciu, Mihai Donţu, Florin Aioniţoaei, Sorin Ciofu, Dana Bucătaru, Lenuş Rîşca, Andreea Moţcu, Narcisa Vornicu, Lorena Chiribuţă, Ciprian Tăbăcaru, Florita Ţugui, Ioan Apostoliu, Eduard Sandu, Gh Grădinaru, Florin Trincu) se descurcă cu brio, iar unii o fac chiar cu sclipire. Octavian Jighirgiu (Cicikov) e un dozaj de individ alunecos, malefic, care nu ezită să dea curs ideii că "banul e ochiul dracului", arivismul său transgresînd epocile şi potrivindu-se foarte bine şi pentru zilele noastre. Ceea ce face ca propunerea să fie şi mai bine prizată de public. Într-un admirabil rol de compoziţie se decupează prestaţia lui Marius Rogojinski (Pliuşkin); actorul ştie cum să-şi modeleze personajul, să aşeze substanţă interpretativă pe osatura dramatică, rezultatul fiind o portretizare care se individualizează prin ea însăşi.

Sub raport scenografic, decorurile lui Mihai Pastramagiu compartimentează arealul de joc pe adîncime, sugerînd planuri succesive, folosite cu efect estetic. Finalul e emoţionant, graţie fondului sonor şi imaginii cu catedrala Vasilii Blajenîi proiectată, iniţial pe fundalul pictat, apoi pe spatele "sufletelor moarte". E o provocare pe tema "cît valorează sufletul unui om"? Oare, chiar, cît valorează?



 Toate articolele despre Suflete moarte


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Oltiţa Cîntec


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer