Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Nederlands Dans Theater la Bucureşti

Dansul - între zbor şi rostire - Nederlands Dans Theater


Gina Şerbănescu

Observator Cultural, aprilie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La Opera Naţională Bucureşti, a fost prezentat în zilele de 1 şi 2 aprilie 2007 un spectacol susţinut de renumita companie de dans contemporan Nederlands Dans Theater. Acesta este primul eveniment din cadrul programului "O sărbătoare culturală. Parteneriatul Olanda-România", prin care se doreşte sărbătorirea aderării României la Uniunea Europeană.

Spectacolul a inclus trei lucrări, două creaţii ale lui Jiri Kyllian, Aripi de ceară (care a avut premiera în 1997) şi cea mai recentă creaţie a sa, Smoală şi pene (Tar and Feathers), precum şi o creaţie din 1999, Vorbeşte (Speak for Yourself), semnată de coregrafii Paul Lightfoot şi Sol Leon.

Plasarea, în succesiunea momentelor, a piesei Speak for Yourself, între Aripi de ceară şi Smoală şi pene, are un rol pe care l-am putea numi strategic în configuraţia spectacolului. Ea asigură echilibrul între problematica zborului şi dilemele rostirii autentice, a poeticului pur şi a modalităţii de a găsi consonanţa între ceea ce este gîndit şi ceea ce este transmis.

Aripi de ceară este o creaţie construită în jurul metaforei zborului, iar inspiraţia oferită de mitul lui Icar este atît de discret transpusă în discursul coregrafic, încît interpretările pot intra pe un făgaş care transferă mitul într-un perimetru al abstractului, generator de nenumărate posibilităţi de interpretare. La nivelul vizualului, mitul devine aproape irecognoscibil. În planul semnificaţiilor însă, există două posibilităţi evidente induse pe de o parte de decor (copacul răsturnat, cu rădăcini în cer, ca ax al lumii în care se configurează dansul) şi pe de altă parte de chiar frazele de mişcare, extrem de variate, coerente, care oferă pur şi simplu o frumuseţe ce anulează adesea tentaţia oricăror problematizări. Cele două posibilităţi sînt fie plasarea discursului scenic direct în spaţiul celest (la nivelul semnificaţiei, desigur) sugerînd ideea de eliberare, de transcendere a terestrului prin asumarea zborului ca mod de a fi, sau, dimpotrivă, răsturnarea planului vizual, ca şi cum dansul s-ar petrece între cer şi pămînt, frumuseţea zborului fiind astfel perpetuu contrapunctată de pericolul căderii.

Creaţia lui Paul Lightfoot şi a lui Sol Leon, Vorbeşte, "riscă" să aibă un mare impact la public ca urmare a elaborării unui discurs scenic bazat pe elemente vizuale fascinante. Ea aminteşte de lumea lui Heraclit, cu Logosul care e de fapt focul ce după măsură se stinge şi după măsură se aprinde, de trecerea perpetuă a unei realităţi în contrariul ei. Speak for Yourself este o creaţie care are la bază ideea coincidenţei contrariilor, a metamorfozelor care se petrec atunci cînd jocul realităţii are loc pe terenul schimbărilor cauzate de tensiunea semnificaţiilor. Începutul, cu omul fumegînd şi executînd mişcări care imprimă traiecte nebănuite fumului, nu anunţă cu nimic scena diluviană de mai tîrziu, ploaia care va cădea perpetuu peste universul generat în egală măsură de statismul şi dinamica dansului. Suspendarea ambelor elemente contradictorii la final evidenţiază semnificaţia fundamentală a acestei creaţii, a cărei profunzime trebuie căutată chiar dincolo de fascinaţia vizualului: un discurs autentic se formează la confluenţa dintre elemente aflate în conflict, care se cer armonizate. Plasarea trupurilor dansatorilor la intersecţia dintre elemente naturale contradictorii şi elaborarea unui discurs coregrafic în chiar miezul acestei contradicţii, poate funcţiona ca o paradigmă a funcţiei dansului, ca modalitate de a induce sens prin intermediul trupurilor care au asumat mesajul ce trebuie transmis.

Speak for Yourself face subtil trecerea spre ultima piesă din spectacol, care invită, mai mult decît creaţiile anterioare, la un exerciţiu de gîndire. Tar and Feathers transmite o atmosferă suprarealistă, sugerată de pianul extrem de înalt care se situează deasupra contextului scenic şi de cele două lumi, a tenebrelor şi a luminii, care se generează reciproc. Vizual, debutul creaţiei Tar and Feathers sugerează un tablou de Salvador Dali, dar ca atmosferă, privitorul se poate simţi "prins" în tabloul lui Magritte, Ameninţarea asasinilor. Numele creaţiei, Tar and Feathers, trimite la o pedeapsă inventată în medievalitate, pentru a atrage oprobriul public asupra celui pedepsit. Victimei i se turna smoală fierbinte pe corp după care pe aceasta erau presărate pene. Spectacolul este centrat pe ultimul poem al lui Samuel Beckett What is the Word, rostit chiar de Jiri Kyllian. Conjuncţia dintre simbolistica damnării, sugerată de titlu, şi cea a rostirii creează în scenă o atmosferă în care bestialitatea şi angelicul, tenebrele şi lumina sînt evidenţiate nu numai prin elemente ce ţin de regia tehnică, dar mai ales prin coregrafia care alternează gesturile brutale la nivel psihologic cu o discursivitate poetică asumată corporal.

Interferenţa dintre cele două planuri (care, paradoxal, par că nu se ating) este asigurată de un sistem de gesturi care capătă diverse amplitudini pe parcursul spectacolului: aceleaşi gesturi din cadrul limbajului coregrafic sînt reprezentate paroxistic iniţial, interogativ ulterior şi parodic spre final. Sistemul menţionat este permanent susţinut de mişcări care, generînd contraste, atrag atenţia asupra semnificaţiei de bază a celei mai noi creaţii a lui Jiri Kyllian: rostirea autentică rămîne întotdeauna sub semnul incertitudinii, întocmai cum gîndirea ajunge în imposibilitatea de a genera, la un moment dat, rostire cu sens. Corpurile dansatorilor asumă interogaţia, permanent "asistaţi" de pianul suprarealist al lui Tomoko Mukaiyama. Ideea damnării, care adesea e doar masca sacrificiului, în relaţie cu interogaţia despre rostire, conduce la concluzia că sensul, oricît de luminos se afirmă în final, are puternice rădăcini în tenebre şi, pînă la urmă, verbalizarea, oricît de adecvată, nu poate revela complet o esenţă care rămîne astfel iremediabil ocultată. Trupurile actorilor se constituie pînă la urmă în instanţierea unor aporii, ce prind substanţă scenică prin prisma mesajului transmis de poemul lui Samuel Beckett, pe care îl reproducem în întregime pentru a sugera , pe cît este cu putinţă, atmosfera din Smoală şi pene.

nebunie -
nebunie dacă -
dacă -
cum să spui -
nebunie în caz că -
de -
nebunie atunci cînd -
dat fiind -
nebunie dat fiind că -
văzînd că -
nebunie văzînd că -
asta -
cum să spui -
cele -
toate cele -
toate cele ce aici -
toate astea -
nebunie dacă ţii cont că -
dat fiind că -
nebunie date fiind toate astea -
întrucît -
cum să spui -
văzut fiind -
întrevăzut -
crezînd că întrevezi -
voind să crezi că întrevezi -
nebunie de vrei să crezi că întrevezi că -
cum să spui -
şi unde -
de vrei să crezi că întrevezi că -
unde -
cum să spui -
acolo -
jos acolo -
departe -
jos acolo departe -
deplină -
acolo jos departe abia că -
că -
cum să spui -
dacă ţii seama că -
seamă de astea de-aici care -
nebunie de vrei să crez că -
să întrevezi -
să crezi că întrevezi -
să vrei să crezi că întrevezi -
acolo jos departe abia că -
nebunie de vrei să crezi că întrevezi că -
că -
cum să spui -
cum să spui




 Toate articolele despre Nederlands Dans Theater la Bucureşti


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Gina Şerbănescu


Alte articole

 Muzică şi dans în weekend-ul bucureştean, Dan Scurtulescu
 Passionnément - Nederlands Dans Theater la Bucureşti, Gabriela Ciubuc
 Între Drob şi Cultură, Luminiţa Petre


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer