Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Articole diverse

Rapsodia a II-a de Enescu sub bagheta lui Leonard Slatkin la Washington


George Andrei

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Spre sfârşitul vieţii sale, George Enescu a dirijat în repetate rânduri Orchestra Simfonică Naţională din Washington. În ultimul său concert în compania orchestrei, pe 23 ianuarie 1949, el a condus în primă audiţie "Uvertura de concert pe teme în caracter popular românesc Op. 32", iar în cele anterioare a mai dirijat Simfonia a I-a şi cele două Rapsodii.

Întemeietorul orchestrei, Hans Kindler, a fost şi el un promotor al muzicii enesciene atât în calitate de dirijor, cât şi de violoncelist. Lui i se datorează de fapt prima înregistrare a Rapsodiei a II-a, lucrare executată şi în concertul de faţă.

În fine, Rapsodia a II-a este o piesă care-şi găseşte uneori locul în programele dirijate de Leonard Slatkin. El a mai prezentat-o şi la Paris şi, dacă nu mă înşel, şi la St. Louis. Cu toate acestea, nu am fost lipsit de o oarecare emoţie înainte de începerea concertului, fiind cunoscută inconstanţa interpretărilor lui Slatkin, în special în lucrarea de deschidere.

Dar n-aveam de ce să mă tem. De la primele acorduri s-a văzut că rapsodia a fost bine repetată şi că într-adevăr, am avut de-a face cu o versiune profesionistă. Un lucru care m-a încurajat a fost prezenţa tuturor şefilor de partidă, lucru rar întâlnit în piesa de început. Am remarcat în special suflătorii de lemn precum Toshiko Kohno (flaut), Rudolph Vrbsky (oboi), şi Kathryn Meany Wilson (corn englez). Interpretarea lui Slatkin a evidenţiat lirismul, melancolia, dar şi eroismul piesei, tempo-ul ales de şeful de orchestră fiind puţin mai lent ca de obicei. Dirijorul a cerut şi a obţinut un sunet bogat în secţiunea corzilor şi m-a făcut să descopăr unele detalii noi în partitură.

Concertul a continuat cu City Scape de Jennifer Higdon, o lucrare în trei mişcări, fiecare secţiune fiind însă de sine stătătoare. Cea mai reuşită mi s-a părut partea a II-a a lucrării care într-un moment mi-a amintit de... Suita "Sătească" a lui Enescu, mai precis de partea a IV-a a lucrării, Pârâu sub lună. Orchestraţia şi limbajul doamnei Higdon - evident influenţate de profesorul ei, George Crumb - au fost diferite de cele ale lui Enescu, dar efectul a fost cam acelaşi.

Apoi, cel mai promovat pianist al momentului, Lang Lang a interpretat Concertul pentru pian nr. 1 de Ceaikovski. Tânărul artist chinez a dat dovadă de spontaneitate şi prospeţime, lucruri care l-au pus uneori la încercare pe Leonard Slatkin.

Dar din păcate, acestea sunt singurele lucruri bune pe care pot să le spun despre el. Deoarece sunetul său este crud, lipsit de rafinament, iar frazarea se schimbă brusc de la un moment la altul. Publicului însă nu-i pasă deoarece pianistul a fost primit, şi la sfârşit aplaudat, ca un semi-zeu, iar lui Lang Lang îi place evident această postură de vedetă.

După concert a avut loc o discuţie cu Leonard Slatkin, Jennifer Higdon şi Lang Lang. Evident, dialogul s-a bazat pe activitatea compozitoarei şi a pianistului dar dirijorul a strecurat şi câteva cuvinte despre Enescu. Şeful de orchestră a spus că iubeşte muzica enesciană - lucru care de fapt s-a văzut în interpretarea Rapsodiei a II-a - şi a îndemnat publicul să încerce să asculte şi alte lucrări prin intermediul înregistrărilor. Spectatorii, ca şi Lang Lang şi Jennifer Higdon, au aplaudat sincer aceste comentarii.

L-am întrebat deci pe maestru ce alte lucrări de Enescu are în repertoriu. Mi-a răspuns că Rapsodiile, Suitele a I-a şi a III-a, precum şi ultimele două simfonii. A mai adăugat că ar fi vrut să dirijeze şi Oedipe, dar că programul nu i-a permis încă. Tot ce l-am mai putut întreba este unde a interpretat Simfonia a III-a. Mi-a răspuns că la Londra, dar nu a precizat dacă a fost vorba de un concert sau de o înregistrare pentru BBC.

Spun acest lucru deoarece există o deosebire între cei care-i ridică osanale lui Enescu la Bucureşti ca apoi să-l neglijeze în lume, şi un artist care a programat muzica lui Enescu la Washington, Londra, Paris, Frankfurt, şi chiar Hollywood!


Orchestra Simfonică Naţională din Washington
Dirijor: Leonard Slatkin
Solist: Lang Lang

Program:
George Enescu: Rapsodia Română nr. 2 în Re major, Op. 11, Nr. 2
Jennifer Higdon: City Scape
Piotr Ilici Ceaikovski: Concertul pentru pian nr. 1 în Si-bemol minor, Op. 23

Vineri, 18 mai, 2007
Kennedy Center Concert Hall, Washington



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de George Andrei


Alte articole

 Succesul artiştilor români la Roma şi Arezzo. Povestea Festivalului ICon Arts, la 20 de ediţii dedicate excelenţei în muzică şi arte contemporane, Comunicat de presă
 Muzica, un pod peste abis - de la Oliver Sacks la Giorgio Fabbri, Anca Mureşan
 Primul turneu de muzică clasică persană din România - Comorile Persiei, 2017, Comunicat de presă
 Greii muzicii uşoare româneşti, Marian Rădulescu
 In memoriam Nicolae Licareţ, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer