Un ocol. Apoi scurtmetraje, Bărbaţi şi Copii - TIFF 2007

Nodul e încă în gît după filmul realizat de Cristi Mungiu.

Prin 2004 aşteptam cu mult interes aducerea pe ecranele noastre a filmului Kill Bill. Intrasem în cinema la volumul întîi şi priveam cu stupoare cum în jurul meu se aşezau persoane avînd în braţe grămezi de popcorn... de obicei mă scot din sărite foşnetul pungilor cu floricele şi ţîrîitul telefoanelor mobile uitate deschise. Nu a fost la fel şi în ceea ce priveşte 432; acolo chiar mi-am dorit să mai sune un telefon sau să mai cadă cîteva pungi cu popcorn pe lîngă mine că infernal, prea infernal, era filmul. Cea mai puternică imagine dinaintea lui Kill Bill: pe lîngă mine a trecut un tip care avea un bax de popcorn! Nu ştiu dacă a văzut ceva din film printre atîtea floricele... însă, de fapt, altceva vreau să vă povestesc legat de filmul lui Tarantino.

Finalul primei părţi focalizează lupta cea dreaptă dintre Beatrix şi O-Ren. Cea din urmă îşi pierde calota craniană, disecţia făcută de oţelul Hattori Hanzo aflat în mîna Miresei fiind explicit văzută pe ecranele noastre. Cîteva zile după vizionare, mi-a căzut în mîini o variantă pirat a filmului, adusă din Statele Unite. Pe această variantă a poveştii, în acelaşi final, camera se oprea pe fruntea lui O-Ren imediat sub zona tăiată de sabie. Mi s-a părut curios ceea ce se întîmpla, aşa că am început să mă interesez de ceea ce înseamnă cenzură în SUA. Am aflat de Haye's Code, de trecerea de la această pravilă de producţie la sistemul de clasificare actual şi, în general, am aflat cam cea ce însemna deontologia filmică în cadrul studiourilor de producţie începînd cu anul 1922. Referitor la Kill Bill: vol. 1, faza e că în 2004, în SUA, Tarantino trebuia să obţină clasificarea R (restricted, i.e. interzis sub 17 ani fără însoţitor adult) pentru a îi fi distribuit filmul în toate reţelele de cinema. Scena pomenită mai sus plasa filmul sub stigmatul NC-17 (no one 17 or under admitted, i.e. interzis sub 17 ani), aşa că, în varianta adresată pieţei americane, imaginea respectivă a fost tăiată.

Ei bine, despre istorii de acest gen, despre moralitatea intervenţiilor în cadrul unui produs artistic prin raportare la pregătirea, competenţa şi independenţa evaluatorilor, despre toate aceste e vorba într-un documentar savuros ca realizare şi trist din punct de vedere al concluziei: in the movies, violence is good, sex is bad - This Film Is Not Yet Rated, în regia lui Kirby Dick.

Ăsta a fost un ocol prin programul de ieri. Azi am văzut un film de Neil LaBute, In the Company Of Men, ceva scurtmetraje româneşti şi un film islandez aflat în competiţie, Börn (Copii).

Vreau să încep cu unul dintre scurtmetraje, Nu te supăra, dar... (Don't Get Me Wrong, în engleză, ca piesa cîntată de Pretenders). Din punct de vedere moral cred că e dificil de motivat decizia de a face un film în care să fie focalizată viaţa unor persoane care nu au capacitatea de a înţelege că vor fi parte a unui anumit proiect, astfel încît să poate refuza implicarea în cazul în care ar considera nepotrivite posturile în care s-ar regăsi acolo. Iar acest film asta face, pătrunde în intimitatea unei colectivităţi suferinde neuropsihic şi aflate sub tratament într-un spital de profil din Călugăreni. Ce ar trebui să reiasă din film? Că un schizofrenic poate fi nostim în încercarea de a opri ploaia?... că sindromul Down poate afecta psihicul în asemenea măsură încît un om nu adoarme chiar dacă se tot chinuie să transforme număratul oilor în numărat de pietre?...

Primul televizor pe care eu îl ştiu în familie a fost un LUX 65. Tata e(ra) electronist şi îmi aduc aminte că în acele vremuri avea un dulăpior plin cu lămpi, diferite serii şi modele. Ce bucurie era atunci cînd prindeam la sîrbi desenele animate... erau difuzate la ore fixe şi porneam numai atunci televizorul. Şi trebuia să aştepţi să se încălzească lămpile, abia apoi apărea imaginea pe ecran. Prin '88 emitea deja al treilea canal TV sîrbesc, iar acolo difuzau desene cu Gustav, un tip care avea karata precisă! Iar în unele episoade îşi punea nişte ochelari şmecheri şi vedea pe toată lumea dezbrăcată... Atunci aveam deja un televizor Cromatic 03, din-ăla de are familia lui Costi în Hîrtia va fi albastră. Oricum, norocul nostru era că oricînd s-ar fi stricat, televizoarele nu trebuiau duse "la oraş", precum în Lampa cu căciulă, spiritualul scurtmetraj al lui Radu Jude.

Cuvîntul "company" din In the Company Of Men, are un dublu sens - e pe de o parte compania, adică anturajul, mediul, şi e - pe de altă parte - compania, adică firma. E o istorie luată în spate de doi prieteni, colegi de serviciu şi parteneri de întreceri amoroase, în care cel mai playboy dintre ei caută să-i ţină celuilalt, în direct, o prelegere despre durerea post-amoroasă. Un film cu notabile răsturnări de situaţie, cu plimbări prin misoginism, prezentat în capitole, care îţi înghite agreabil vreo nouăzeci de minute de după-amiază. Este o bună punere în scenă a zicalei "vorbeşti cu surzii"!

Am încheiat ziua a doua de festival cu Börn, un film realizat de Ragnar Bragason. Fără să aibă vreun moment valoarea şi farmecul numelor ce le voi pomeni, Börn începe în genul discuţiilor lui Tarantino despre "Like a virgin" sau "Royale with cheese", doar că aci era vorba despre un cîine. Continuă în planuri alternate: o dezvoltare violentă, ca la Guy Ritchie, precum şi drama unei tinere femei prinsă într-un proiect social uriaş - patru copii de crescut, precum şi relaţia unei mame cu fiul său schizofrenic prins în poveste imediat ce alege să nu îşi mai înghită pilulele "normalităţii". Istoriile se intersectează, se lasă cu reacţii autodistructive ca prin Larry Clark, totul sfîrşind într-o notă comică à la Donald Duck.

Dacă e să ofer calificative precum pe biletele cu ajutorul cărora se alege favoritul publicului, aş spune că după o prima zi excelentă am nimerit într-un călduţ aşa şi aşa.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.