Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  In the Bedroom

Nemîngîiaţii - In the Bedroom


Andrei Gorzo

Dilema Veche, iunie 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În bucătăria spaţioasă a soţilor Fowler (Tom Wilkinson şi Sissy Spacek), schijele sar în toate direcţiile atunci cînd cei doi explodează: fiul lor (Nick Stahl), care trăia o poveste de dragoste cu o femeie măritată (Marisa Tomei), mamă a doi copii, din orăşelul lor din Maine, şi la sfîrşitul verii urma să plece la o şcoală de arhitectură, a murit violent. Pînă acum, părinţii îndoliaţi n-au vorbit despre pierderea lor: ea (profesoara corului din liceu) s-a retras pe canapeaua din faţa televizorului, fumînd şi privind absentă emisiuni umoristice, în timp ce el (un doctor) îşi vedea în continuare pacienţii, juca poker, tundea iarba. Nu se mai întîlneau decît în dormitorul lor burghez, ca să adoarmă fără să se atingă, "noapte de noapte unul lîngă altul" - în cuvintele altcuiva despre un alt cuplu - "ca două leşuri îngropate împreună". Iar acum, cînd au început să vorbească, îşi spun lucruri oribile: ea îl acuză că n-a întrerupt la timp idila, pentru că prin intermediul fiului îşi satisfăcea pofta tomnatică de femei tinere, simple şi sexy ("Fiul nostru a murit pentru o fantezie de-a ta"); el îi răspunde că fiul lor s-a legat de femeia aceea măritată, de pe un palier social inferior, ca s-o sfideze pe ea - mama dominatoare şi acră.

Unora le trebuie zeci de ani ca să devină frumoşi, iar Sissy Spacek, a cărei celebritate ca actriţă durează de aproape 30 de ani, e abia acum frumoasă. Paloarea privirii ei, cînd încasează loviturile acestea, şi inflexiunile vocii lui Tom Wilkinson, felul cum învîrte cuvîntul în rană ("Eşti amară, Ruth, şi e oribil că eşti aşa, oribil") sînt aproape insuportabile - şi dacă unii spectatori rîd la această secvenţă, poate că au o scuză: încearcă să se distanţeze, să evite schijele. Dar abia după cîteva minute, cînd soţii încearcă să se împace, Wilkinson spune cuvintele care-ţi rup inima cu mila şi teroarea lor: îi cere iertare soţiei sale, pentru ce-a silit-o să audă, apoi adaugă jalnic - "Nimeni n-ar trebui să audă aşa ceva de la nimeni.". Doctorul nu mai poate opri hemoragia. Nu există leac.

Cît de moale pare, prin comparaţie, un film cu un subiect similar, premiat la Cannes şi ajuns tot de curînd pe ecranele noastre, precum La stanza del figlio de Nanni Moretti! Nici Moretti, nici cei care îl laudă pentru felul în care a rezolvat problema melodramei, înăbuşind-o, intelectualizînd conflictul, păstrînd distanţa faţă de suferinţa pe care o arată, nu par să-şi dea seama că acest gen de bun gust are un preţ: el sterilizează. Problema cu suferinţa (din care derivă problema mea cu filmul lui Moretti) este că n-o poţi învăţa bunele maniere, n-o poţi învăţa distanţa civilizată. La stanza del figlio este făcut astfel încît să-l admiri minut cu minut, la citirea fiecărei nuanţe. Cînd vezi In the bedroom / În dormitor nu ai timp să-l admiri, eşti prea aproape. Regizorul Todd Field şi directorul de imagine Antonio Calvache oferă compoziţii plastice de mare rafinament - Spacek dirijînd corul în amurg şi, în fundal, portul cu vasele de pescuit ancorate, sau oraşul în zori, cu şiruri cuminţi de case paşnice şi nici ţipenie de om care să admire frumuseţea aceea, doar o maşină furişîndu-se înapoi dintr-o excursie sinistră; dar Field nu le lasă să-ţi sară în ochi. Este cel mai impresionant debut regizoral pe care l-am văzut de multă vreme - mai bun decît American Beauty, mai profund.

În unele prim-planuri, Wilkinson (l-aţi mai văzut în The Full Monty şi în Shakespeare in Love) aduce cu Ian Holm, dar fără ticurile acestuia, fără nimic histrionic: o faţă formată de viaţa pe care a dus-o, faţa unui doctor provincial, tolerant, cumsecade. Spre final, cînd, încercînd să oprească hemoragia familiei sale mutilate, doctorul face un lucru şocant, acţiunea sa ridică o problemă morală pe care o ducem cu noi acasă. Filmul nu încearcă să o rezolve, e irezolvabilă. Nu putem aplauda gestul acela (filmul n-are nici o legătură cu seria Death Wish, cu Charles "Justiţiarul" Bronson - apologii ale dreptăţii făcute pe cont propriu, ale vigilante-ismului), după cum nu-l putem condamna. Durerea l-a dus pe doctor într-o zonă unde nu-l mai putem urma. E singur acolo, căci nimeni nu poate să simtă decît o parte infimă din durerea altcuiva. Romancierul şi criticul literar englez David Lodge, care interpretează filmul ca alegorie a tragediei din 11 septembrie şi a consecinţelor sale (precizînd că acest nivel alegoric e "involuntar şi fortuit", pentru că filmul era deja terminat), vede într-una din imaginile finale - rana de la degetul doctorului, căpătată cînd pescuia homari, s-a vindecat - o lecuire simbolică. Dar întregul imaginii respective spune altceva: doctorul zace în pat, aproape gol, aproape mort, lîngă o ţigară uitată de soţia lui, astfel încît nu mai ştim dacă fumul iese din scrumieră sau din cearceaf sau din mintea doctorului, din speranţele lui de vindecare. Aşa cum ne aminteşte un alt cronicar, pentru André Dubus (scriitorul din a cărui povestire - Killings - e inspirat filmul) clişeul despre rănile care pînă la urmă se închid e doar un clişeu. Doctorul nu-i povesteşte soţiei sale despre lucrul pe care l-a făcut. Nu vorbesc despre vreo satisfacţie sau purificare sau remuşcare. În schimb, el pomeneşte un detaliu care nu-i dă pace: imaginea femeii pentru care fiul lor a murit, zîmbind fericită alături de bruta ei de soţ, care nici măcar nu mai pare o brută, doar un crai provincial inofensiv - amîndoi într-o fotografie de pe peretele unei toalete. Fotografia aceea ne urmăreşte şi pe noi, ca o vină.



 Toate articolele despre In the Bedroom


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Cînd justiţia ia vacanţă - In the Bedroom, Călin Stănculescu
 Sinopsis - In the Bedroom, Distribuitor New Films International


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer