Grbavica e unul din acele filme la care mergi cu multe aşteptări şi care, pentru că nu se ridică la nivelul aşteptat, te dezamăgeşte puţin (sau mult). E unul din acele filme care, în mod paradoxal, suferă de pe urma premiilor obţinute - în cazul de faţă Ursul de Aur, la Berlin, anul trecut.
Grbavica e un cartier mărginaş şi sărac din Sarajevo, în care trăieşte personajul principal al filmului - Esma (Mirjana Karanovic), împreună cu fiica ei Sara (Luna Mijovic). Tot în Grbavica trăieşte şi Pelda (Leon Lucev), colegul de serviciu al Esmei care, pe parcursul filmului, începe să simtă ceva pentru aceasta. E prea mult ca să fie numită dragoste - între cele două personaje de vreo 40 de ani se înfiripă un fel de afecţiune care se naşte dintr-o suferinţă comună. Căci filmul asta e de fapt - (psih)analiza urmărilor atrocităţilor pe care bosniacii le-au trăit acum 15 ani. Urmări psihice, dar şi fizice: personajele din Grbavica încă îşi mai caută morţii prin gropile comune sau le dezvăluie copiilor că taţii lor de fapt n-au murit ca nişte eroi, ci au fost cei care le-au violat mamele.
Grbavica ar trebui să fie un film care să te cutremure, să te oripileze, să te îngrozească şi să te facă să meditezi. Partea cu meditatul e relativ adevărată, dar celelalte părţi sunt dezvoltate doar în faşă. Actorii nu sunt răi (în special Mirjana Karanovic e bună în rol - o actriţă foarte cunoscută în spaţiul ex-iugoslav), dar regizoarea nu ştie să pună în ei şi în situaţiile pe care le trăiesc mai multă forţă.
Deranjează în special prin falsitate reacţiile Esmei atunci când îşi vede colega din barul de noapte în care lucrează semi-prostituându-se. Pentru că îţi dai seama că, atunci când acceptase slujba de servitoare în barul de noapte, ca femeie trecută prin viaţă ce era, Esma ştia foarte bine la ce să se aştepte. Că doar nu se angajase femeie de serviciu la moschee, să lucreze printre oameni pioşi!
Filmul mai vorbeşte şi despre dorinţa tinerei generaţii de azi de a se desprinde încet-încet de trecut, de a trece peste rănile încă sângerânde ale unui întreg popor şi de a merge mai departe. O face foarte parţial din păcate, aşa cum foarte parţial şi neîmplinit vorbeşte despre toate. Iar asta e hiba cea mai mare a filmului.