Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Loin

Aproape - Loin


Alex. Leo Şerban

Libertatea, august 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Deşi se numeşte Departe / Loin, filmul lui Andre Techiné nu face altceva decît să apropie: cele două lumi diferite care se întîlnesc la Tanger (cea occidentală şi cea marocană), personajele unele de altele, spectatorul de povestea de pe ecran... În centrul filmului (de fapt, Loin nu are propriu-zis un centru, fiecare povestire paralelă fiind un posibil centru) stă istoria iubirii - dificile - dintre Serge (Stéphane Rideau) şi Sarah (Lubna Azabal).

Pe Serge îl lăsasem, adolescent, în filmul din 1994 al lui Techiné, Trestiile sălbatice / Les roseaux sauvages; acum, opt ani mai tîrziu, puştiul a devenit bărbat în toată firea, face curse dese ca şofer de camion între Franţa şi Maroc şi e îndrăgostit de Sarah - o evreică din Tanger, căreia moartea mamei îi lasă o nesperată libertate de a face ce vrea cu viaţa ei. Confidentul Sarei, Said (Mohamed Hamaidi), este cel mai bun prieten al lui Serge - însă relaţia dintre ei este marcată de suspiciuni şi trădări aparente. Prin Sarah şi Said ajungem la ceilalţi membri ai comunităţii cosmopolite din Tanger - un tînăr actor, Francois (Gael Morel), prieten cu Serge încă de pe vremea Trestiilor sălbatice / Les roseaux sauvages, un bătrîn expatriat american, o doctoriţă celibatară şi însărcinată, în casa căreia va sta cumnata Sarei venită din Canada (scriitoarea Yasmina Reza), ş.a.m.d. Nu este ceea ce se cheamă o lume pestriţă , ci pur şi simplu o lume amestecată - fiecare cu umanitatea ei, cu problemele şi tainele ei...

Techiné (care recurge aici, pentru prima oară în cariera sa, la filmarea cu camera digitală), reuşeşte să surprindă toate aceste povestiri diferite - unele dramatice, altele amuzante - cu o mare naturaleţe.

Fără a fi o capodoperă, dar excelent jucat, Loin e un film pentru cei care mai iubesc cinematograful european: simplu şi adevărat.



 Toate articolele despre Loin
Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 Miraje - Loin, Alex. Leo Şerban
 Interacţiuni - Loin, Andrei Gorzo


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer