Gargară pentru doi - Decalaje horaire

Juliette Binoche este o femeie foarte frumoasă, o actriţă foarte talentată şi o vedetă foarte celebră care a jucat în filme regizate de regizori mari, medii şi mici (Godard, Carax, Kieslowski, Malle, Techine, Haneke, Minghella, Rappeneau, Kaufman, Hallstrom...). Jean Reno este un bărbat foarte înalt, un actor foarte talentat şi o vedetă foarte celebră care a jucat în filme regizate de regizori mari, medii şi mici (Antonioni, Ferreri, Ruiz, Besson, Blier, Rouffio, Poire...). Ei se întîlnesc în Decalaj orar, un film regizat şi co-scenarizat de o regizoare/scenaristă medie-spre-mică (Daniele Thompson).

Decalaj orar nu are "decît" 1 oră şi 30 de minute, dar jumătatea de oră de la final e mai lungă decît prima oră de la-nceput. (Nu-nţelegeţi cum? Vedeţi filmul!) De fapt, este cel mai lung final din istoria recentă a genului (comedie romantică) pentru că tot dă impresia că se termină... De fapt, ceea ce se termină este comedia; ceea ce nu se (mai) termină este "romantică".

Comedia: ea (Rose) este cosmeticiană; el (Felix) este bucătar. Ea trebuie să ajungă la Acapulco. El, la Munchen. Dar, pentru că sîntem în Franţa (ţară în care grevele fac să nu poţi ajunge nicăieri, niciodată), cosmeticiana rămîne blocată pe aeroport împreună cu bucătarul. (Aeroportul, "gară pentru doi".) Cînd ea îşi pierde mobilul în toaletă (cu tot tacîmul, adică tras apă, cu tot!), el şi ea se tot întîlnesc pe lîngă toalete, pe banchete, covoare rulante şi celelalte facilităţi. După ce sînt epuizate şi facilităţile, cei doi explorează hotelul din aeroport (Hilton). "Scurta întîlnire" gastro-cosmetică se mută într-o cameră. Apoi ea se face că pleacă, dar nu: pleacă doar comedia. Filmul continuă cu partea romantică: Rose descoperă piscina, apoi bucătăria, apoi talentul de bucătar al lui Felix. Apoi el se face că pleacă, dar nu: cel care nu mai pleacă e filmul...

Şi tot aşa, cu epuizarea dependinţelor de la Hilton (probabil, un partener important), cu decolări/ aterizări de avioane (alte partenere, probabil), pînă cînd Macy Gray cîntă, răguşit, şlagărul de sfîrşit şi filmul Decalaj orar dă semne că e - totuşi! - în fine!! - gata (mai puneţi totuşi încă circa 5 minute...).

Decalaj orar s-ar mai fi putut chema "Debordaj orar" - şi singurul motiv întreg la minte de a-l vedea este Binoche, minunată ca întotdeauna (chiar şi cu acel coş de sub gură, care dispare "ca prin miracol" între un cadru şi altul!): în fond, coşul poate fi o chestiune de indigestie, iar racordul o formă de cosmetică...

Concluzii: 1. Franţa are cei mai buni bucătari şi cele mai bune cosmeticale. 2. Filmul acesta le are pe amîndouă într-unul singur: reţeta. 3. Din ea se pot face sosuri şi fonduri de ten - păcat că nu şi un film bun!