Un road-movie imobil - Occident

Occident este debutul în lungmetraj al lui Cristi Mungiu, tînăr regizor şi scenarist cunoscut pînă acum mai mult ca autor al cîtorva scurt-metraje de succes premiate la CineMAiubit sau DaKINO.

De data asta, el se aruncă în "mare" - fără a o încerca cu degetul! - şi reuşeşte un prim film remarcabil (solid, uşor amar, dar mai ales foarte amuzant), care este în egală măsură "de autor" şi de public.

Dacă primele secvenţe ne introduc într-o Românie mizerabilistă, pe care-am ajuns s-o vedem de-atîtea ori încît a devenit aproape un clişeu (noroaie, gunoaie şi-un cuplu de tineri debusolaţi venind de la piaţă şi găsindu-şi mobila în stradă - deşi, ar fi mai corect să spunem: în noroiul din faţa blocului...), continuarea este o foarte inspirată "schimbare de macaz" care demonstrează de ce Mungiu este a doua veste bună a cinematografului autohton după Nae Caranfil (prima a fost Cristi Puiu).

Din cimitirul în care Luci (Alexandru Papadopol, la fel de bun ca-n Marfa şi banii) primeşte o sticlă în cap, filmul se bifurcă în trei poveşti spuse alternativ - fiecare din ele aducînd informaţii (şi surprize) suplimentare.

Este un tur de forţă scenaristic care ar putea părea o "simplă" virtuozitate goală - deşi, pentru un debut, nu e de ici-colea! - dacă Mungiu nu l-ar umple cu personaje, replici şi o atmosferă atît de convingătoare încît (în ciuda multelor întorsături de situaţie, una mai inventivă ca alta) senzaţia cu care pleci de la Occident este că trăim, de fapt, într-o Românie tristă, plină de umor, şi că asta produce filme bune - cu condiţia să nu vezi doar jumătatea goală a paharului...! Cu alte cuvinte: situaţia e albastră, cultura-i la pămînt, tinerii ţării se duc-se duc (cînd nu zac pîn' la pensie în vreun "McDonald's"...) dar, chiar şi atunci cînd toţi pleacă în Occident, rămîne întotdeauna cineva să stingă lumina la aeroport - în cazul de faţă, Cristi Mungiu cu Occidentul lui (care are un haz nebun)...

Dorel Vişan (un pater familias poliţist), Coca Bloos (soţia grijulie), Tora Vasilescu (amanta), Ioan Gyuri Pascu (vecinul cinic, bun la toate), veterana Eugenia Bosînceanu şi tînăra şi foarte talentata Tania Popa (irezistibilă în chip de "telefon mobil"!) sînt, toţi, memorabili în acest road-movie imobil - un "Non e pericoloso sporgersi!" în care datul cu tifla se conjugă cu rîsu'-plînsu' iar dorul de ducă face casă bună cu statul pe loc.

În orice caz, Cristi Mungiu ar face bine să rămînă: e nevoie de el!