Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2007

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Beethoven - modificarea ierarhiei artelor


Marcel Frandeş

iunie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cine altul decât Titanul de la Bonn, al cărui aforism sonor a devenit astăzi imnul Europei - Ludwig van Beethoven - a reuşit acest miracol? Şi nu doar generaţia Bettinei Brentano, admiratoarea lui Goethe, a intuit această trecere de la un limbaj artistic generat de cuvânt, către cel avantajos substanţializat prin sunetele muzicale ("Beethoven m-a făcut să uit lumea întreagă"). Nici o statistică a afectelor nu va putea releva nevoia contemporaneităţii de adâncimea substraturilor filosofice ale muzicii, de forţa expresiei acesteia - idealuri, victorii, înfrângeri, îndoieli, certitudini - de tot ceea ce fiinţa înseamnă ca univers etic, individual şi social.

Dintre cele 135 de opusuri beethoveniene, două au putut fi reascultate la Ateneul Român în concertul simfonic al Filarmonicii "George Enescu", în data de 24 mai 2007: Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră, în mi bemol major, op. 73 "Imperialul" şi Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, "Eroica".

În interpretarea pianistului şi profesorului universitar Sandu Sandrin răzbate eleganţa proporţiilor, pregnanţa temelor şi grandoarea emoţională a acestei ultime lucrări concertante ale lui Beethoven (1809). Solistul a intuit tocmai acea îndrăzneală ce depăşea conceptul oricărui debut al vreunui concert creat până atunci - stilul improvizatoric al introducerii, asemenea unei cadenţe încredinţate pianului -, cu o strălucire ce prefigurează caracterul energic al întregului Allegro. Printr-o tehnică pianistică de mare acurateţe, Sandu Sandrin a surprins sentimentul eroic, de impresionantă luminozitate, cel ce creează marea unitate a lucrării şi captează orice val de lirism. Cu deosebită subtilitate şi inteligenţă muzicală, artistul a dezvăluit preschimbarea caracterului stins a celei de-a doua idei muzicale a formei de sonată, către viguroasele trăsături ale unui adevărat marş triumfal. În Adagio un poco mosso, s-au regăsit splendoarea poetică şi înălţarea până la religiozitate a unui lied. Experienţa concertistică a solistului s-a făcut simţită şi prin naturala, dar pretenţioasa agogică a punţii ce face trecerea către finalul Allegro molto. Înfiriparea temei refrenului în rondo se face treptat, printr-un arpegiu şovăitor, ce afirmă cu forţă în fortissimo monumentalitatea, prin scriitura pianistică de bravură. Momentele cu nuanţe de umor au fost măiestrit alternate cu cele dansante (legănare de vals), iar finalul concertului a permis etalarea avântului romantic al solistului, în vijelioasa "alergare" în unison, pe toată claviatura pianului, într-un pasaj de mare virtuozitate instrumentală.

Simfonia a nr. 3 Eroica, compusă în 1803, ca şi opera Fidelio, Missa solemnis şi Simfonia a IX-a, sunt pătrunse de năzuinţa spre libertate şi binele omenirii. Dirijorul elveţian Emmanuel Siffert, împreună cu orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, au redat convingător forţa dramatică a opusului beethovenian, în legătură cu care compozitorul însuşi spunea: "vreau să o apuc pe altă cale". Simfonia nu mai începe cu obişnuita introducere, ci debutează abrupt, cu tema principală, în urma celor două acorduri de tonică. Dirijorul a reuşit să realizeze cu multă ştiinţă şi artă muzicală acea simplitate melodică, precum şi schimbările de timbru pe care această melodie le suferă în trecerea de la corzile grave la viori şi apoi la trompete şi corni. Frumuseţea combinaţiilor coloristice ale flautului, oboiului, clarinetului şi viorilor se face auzită în expunerea temei secunde a primei părţi, acolo unde meditaţia şi rugăciunea se fac simţite. Amploarea acestei părţi este dată şi de prezenţa unei a treia idei muzicale în secţiunea dezvoltătoare, cea care întruchipează valuri de înaintări, întretăiate de momente de prăbuşire, până la pierderea totală a suflului. Emmanuel Siffert a optat, în partea a doua a simfoniei, pentru un tempo bine gândit, adecvat atmosferei apăsătoare din Marcia funebre. Tonalitatea do minor aleasă de Beethoven pentru acest marş funebru va deschide drumul multor lucrări din literatura muzicii (Chopin, Schubert, Schumann, Brahms, Wagner, Bruckner, Mahler şi alţii).

În partea a treia, Scherzo, Allegro vivace, revine pulsul activ din prima mişcare a simfoniei, ritmica nestăvilită fiind potolită de sonorităţile cornilor. Se aud şi ecouri de fanfară în partea mediană. Finalul, Allegro molto, alcătuit dintr-un şir de variaţiuni, trecând de la linia simplă a acompaniamentului din bas la melodia propriu-zisă a dansului. Ansamblul orchestral a surprins prin gradările dinamice realizate în amplificările sonore ce conduceau către monumentalul final al simfoniei.

Într-o lume sonoră cotidiană dizarmonică, sala de concert reprezintă locul de captare şi de reîmprospătare a echilibrului sufletesc, mult tulburat, incinta unde aroma tămâii transgresează în muzica sferelor.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2007


2 comentarii

  • Rastalmacirea adevarului
    Dan Scurtulescu [membru], 10.06.2007, 23:04

    Trec peste tonul bombastic al articolului dumitale, scuzabil prin lipsa de experienta in scrierea cronicilor. Dar e imposibil sa rastalmacesti in asemenea hal adevarul, dle Frandes, vorbind despre Sandu Sandrin ca despre un interpret de mare viziune interpretativa, atunci cand bietul de el se lupta cu textul si nu era in stare sa-l parcurga macar onorabil. Dumneata n-ai auzit ce s-a intamplat pe scena ori esti un simplu mercenar, ca atatia altii, scriind la comanda sau in functie de interese personale? Cum poti fi crezut ca profesor onest daca sustii asemenea aberatii in postura de comentator?

  • Spada cea lunga dar noduroasa
    Liviu Treistaru [membru], 01.09.2007, 15:18

    Este minunat duelul ideilor, sentimentelor, oamenilor... Altfel nu am simţi ca trăim. Şi nu trăim decât pentru a sluji adevărul. Nu?
    Articolul dlui. Frandeş mi-a plăcut fiindcă vede partea frumoasă a lucrurilor. Exprimarea nu este bombastică; este numai adecvată unei discuţii despre muzică. Este trăire şi, mai ales, evadare din formulele muzicologice seci, gravate pe toţi copacii vieţii muzicale cu spada cea lungă dar noduroasă a "spiritului" critic.
    Căt despre Sandu Sandrin, l-am ascultat adesea. E bun. E bun fiindcă nu epatează. Sandu Sandrin cântă. Probabil că de aceea i-a plăcut dlui. Frandeş.
    Sincer, nu cred că Sandu Sandrin l-a chemat pe dl. Frandeş şi i-a spus: "Măi cronicar mercenar, măi. Iată aici cravata pe am purtat-o până săptămâna trecută. Dacă o vinzi la licitaţie drept Cravata lui Sandu Sandrin, iei pe ea o găleată de bani. Însă ai grijă, scrie frumos despre mine... Dacă iese bine cronica, îţi dau şi pantofii"
    Dar aşa e... arta - interpretabilă.

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Triptic botticellian - Ottorino Respighi, Marcel Frandeş
 Simfonia jucăriilor de Leopold Mozart, Marcel Frandeş
 În memoria unui înger - Concertul de vioară de Alban Berg, Marcel Frandeş
 Ziua Internaţională a Cântului Coral 2007, Carmen Muşat-Coman
 Domnia păcii - Cantata Hodie de Ralph Vaughan Williams, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2007


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer