Lucrurile nu par ceea ce sunt - Shrek

Din trailer nu poţi să-ţi dai seama într-adevăr cît de simpatic este filmul. Lucru bun, pentru că de obicei vezi trailer-ul şi vezi tot filmul, pentru că nici o poantă nu rămîne la secret.

Mare succes de casă în SUA, Shrek este un film de animaţie adorabil, care te face să rîzi cam din al doilea sfert, dar te ţine cu muşchii feţei întinşi pînă la sfîrşit. Spre deosebire de alte filme de desene animate în care morala nu e acoperită de prea multe straturi de culoare şi rămîne vizibil şi neplăcut la vedere, în filmul celor de la DreamWorks exteriorul e foarte bine "aspectat". De altfel, au fost folosite nişte aparate numite "shapers" şi, cu ajutorul computerului s-a schiţat mai întîi scheletul, pe urmă peste el s-au aşezat muşchii, pielea cu riduri, gropiţe şi alte cele. Procedeul a fost folosit şi la animarea corpului, făcînd personajele foarte credibile.

Aceasta este partea tehnică. Adevărul e că pe un copil nu-l interesează asta, el va sucomba în faţa farmecului măgăruşului Donkey, de care se amorezează o femelă dragon (altfel fioroasă), în faţa luptelor pe care căpcăunul Shrek le are cu cavalerii stupidului Lord Farquaad, a femelei dragon înainte de a-l cunoaşte pe Donkey, a încăpăţînării prinţesei Fiona, care se vrea salvată din turn de un fecior chipeş, nu de un grăsan slut şi verde, cum e eroul. Copiii mai mari vor descoperi, pe lîngă lucrurile de mai sus, şi o grămadă de referiri la filme celebre. Prinţesa Fiona, de pildă, care este o fină, dovedeşte o stăpînire perfectă a artelor marţiale, rivalizînd cu fetele din Crouching Tiger Hidden Dragon / Tigru şi dragon şi chiar cu Neo din Matrix. Scenaristul Marc Moss (care a ecranizat cartea cu acelaşi titlu a lui William Steig), cultivă un umor absurd de toată drăgălăşenia. Să dăm un exemplu: Fiona se trezeşte dimineaţa şi, ca în desenele animate clasice, începe să cînte în poieniţă (natura tocmai înflorise şi rîdea la soare). O pasăre începe să-i ţină isonul, dar cum prinţesa se ambiţionează la nişte alto-uri nu tocmai ortodoxe, pasărea se umflă pînă crapă. În secvenţa următoare, prinţesa prăjeşte trei ochiuri din sărmanii foşti pui rămaşi fără mamă. Astfel de umor luxuriant are şi alte exemplificări, mult mai dezlănţuite şi unele chiar poetice, trimiţînd şi la perechea mitică pentru care natura complotează, dar e mai bine să nu dezvăluim tot. Un lucru trebuie spus: că există sute de feluri în care poţi spune o poveste simplă cu un căpcăun mizantrop, un măgar limbut şi o prinţesă idealistă şi că, dacă se găsesc scenarişti cu imaginaţie şi umor, aceeaşi poveste va arăta de fiecare dată altfel.

Spuneam că filmul îşi dă drumul din mers. Odată cu trapul măgăruşului (cu mimică irezistibilă), spectatorul se obişnuieşte cu personajele, acceptă convenţiile şi e tot mai cucerit de inventivitatea oferită gradat. La un moment dat apar personaje din basmele şi desenele animate clasice (ele invadează casa lui Shrek, iar acesta le spune piticilor, de pildă, să nu-i urce moarta pe masă, adică pe Albă ca Zăpada încastrată în sicriul ei de sticlă). Ei bine, spectatorul care a ţinut pasul cu întreaga poveste primeşte un mare bonus la final, cînd, cu ocazia happy-end-ului, Donkey şi toată ceata de personaje dau un recital antologic, o explozie de animaţie şi veselie care te face să crezi (dacă îţi mai funcţionează vocea interioară) că toate problemele pe care le ai nu sunt.. o problemă. O problemă ar fi că unei figurine de turtă dulce sinistrul Farquaad vrea să-i smulgă nasturii de cremă. Dar pînă şi figurina e fericită la final, cînd o revedem, după înfricoşătorul moment de tortură, bine sprijinită într-un băţ de zahăr candel.

Morala pe care o spune filmul e că lucrurile nu sunt ce par a fi şi că frumuseţea exterioara e irelevantă. Nu ştim cîţi copii or să bage învăţămintele la cap, ştim însă sigur că toţi vor iubi acest film.