Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2007

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Haciaturian - aura sonoră a Simfoniei cu clopote


Marcel Frandeş

iunie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Simfonia nr. 2 în la minor, denumită "cu clopote", prin grandoarea sonorităţilor şi măreţia semnificaţiilor ne face să înţelegem de ce Asafiev l-a numit pe compozitorul ei, Aram Haciaturian, "Rubensul muzicii ruse".

În concertul Filarmonicii "George Enescu" din 9 iunie 2007, auditoriul a fost captat din primele măsuri ale introducerii de intervenţia clopotelor, orchestrate magistral. Ansamblului simfonic tradiţional romantic i s-au adăugat aici jocul de clopoţei, pianul, xilofonul şi două harpe. În debutul epopeic din Andante maestoso, se aude acel motiv straniu, prevestitor, precum un semnal de alarmă. Deja, compozitorul Alexandr Skriabin întrezărea motivul clopotelor, în proiectul spectacolului său Mysterium. (Acesta urma a fi interpretat într-un templu din India, având forma unei emisfere, unde clopote atârnate de norii cerului vor chema mai întâi pe spectatorii din lumea întreagă, pregătindu-i pentru dizolvarea în extaz).

Sensul adânc al clopotelor se regăseşte în motto-ul Simfoniei lui Haciaturian, ales din Alexei Tolstoi, exprimat astfel: "În clopotul ce dormita paşnic, izbucneşte pe neaşteptate o bombă grea şi-l sfarmă în bucăţi: clopotul se cutremură, adresează puternice chemări de aramă, indignându-se şi asmuţind la luptă".

Dirijorul Vlad Conta a demonstrat în interpretarea Simfoniei nr. 2 de Aram Haciaturian, calităţile unui maestru format în teatrele de operă de tip german şi experienţa dobândită alături de renumite orchestre simfonice precum: Philharmonia din Londra, R.A.I. din Torino, Suisse Romande din Elveţia, Vancouver Symphony din Canada, Orchestra Naţională Rusă din Moscova, Teatro Regio, orchestrele din Quebec şi Edmonton.

Cu gesturi sigure, cu o mimică sugestivă, Vlad Conta conduce ansamblul simfonic printr-un adevărat labirint sonor, amintind uneori, prin ritmică şi ostinaţie, de cele 1001 de nopţi (poveştile Şeherezadei). În prima parte, Andante maestoso, efectele contrastante se puteau distinge cu mare claritate: de la tunete de alămuri alăturate unei avalanşe de percuţie, la feeria acordurilor de harpe combinate cu unduiri de viori con sordino, suprapuse cu sonorităţile partidei de violoncel în pizzicato.

Allegro risoluto, cea de-a doua mişcare a simfoniei, a încântat prin alura sa de dans infernal, desfăşurat pe fondul unei drame profunde. Spectrul sonor conţine aici timbrurile trompetelor cu surdină, ale pianului şi ale corzilor ce par un roi de albine enervat. Instrumentiştii de clasă ai simfonicului bucureştean au făcut să strălucească acest Scherzo.

Andante sostenuto, a treia parte a simfoniei, un imn cu o melodică având expresia de marş funebru, a impus evenimente sonore culminând cu citarea secvenţei gregoriene Dies Irae, aici într-o înveşmântare structurală modernă.

Sugestia optimistă a finalului, Andante mosso, alura sa triumfală a fost splendid reliefată de armoniile unui coral de alămuri. Elementele folclorice sunt asimilate în organologia arhitecturii muzicii profesioniste cu o artă copleşitoare. Simfonia nr. 2 "cu clopote" (1943) rămâne o piesă de rezistenţă pentru dirijorul ce se încumetă a o reda. Iar Vlad Conta a fost la înălţime.

Muzica lui Aram Haciaturian este spontană, plină de vitalitate şi profunzime. Ea are un farmec în care transpare specificitatea armeană, georgiană şi azerbaidjană, cu melodii orientale, bogat ornamentate, cu ritmuri capricioase şi armonii colorate de o impecabilă tehnică de scriitură. Într-un cuvânt, ea are priză la public.

În acelaşi concert, renumitul pianist Dmitri Bashkirov a interpretat cu o nobleţe rară Concertul în mi bemol major, K.V. 449 de Wolfgang Amadeus Mozart şi Concertul în la minor de Robert Schumann. La cei 76 de ani ai artistului, ce obţinea în 1955 Marele premiu la Concursul Marguerite Long de la Paris, pianul încetează a fi un simplu instrument muzical. El se transformă în glas, în simţire unică, devenind o prelungire a stărilor, a spiritului şi a voinţei interpretului. Nimic nu pare teatral în gesturile sale, totul are un scop clar: comunicarea nobilă, fără cusur în sintaxă. În Concertul de Mozart, momentele de pianissimo ale solistului se cuplau perfect cu puritatea sunetelor cornilor. Terţele din registrul acut al pianului erau stăpânite până la perfecţiunea sonorităţii de clopoţei. Supranumit Kammerkonzert, lucrarea de o mare unitate stilistică, a oferit solistului alternarea virtuozităţii cu momente armonice de rară fantezie.

Frumuseţea liedului din partea mediană a Concertului de Schumann, în care violoncelul rememorează debutul lucrării a fost încă un prilej de sublimă satisfacţie. Pianistul Dmitri Bashkirov a oferit ca bis variaţiunile Soirée du Vienne de Schubert-Liszt, etalându-şi măiestria coloristică unică şi frazarea muzicală elegantă.

Se poate afirma că această stagiune de concerte a Filarmonicii "George Enescu" aduce constant opusuri cu o mare densitate estetică, iar prestaţia Orchestrei simfonice rămâne la cote înalte de calitate artistică.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2007


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Triptic botticellian - Ottorino Respighi, Marcel Frandeş
 Simfonia jucăriilor de Leopold Mozart, Marcel Frandeş
 În memoria unui înger - Concertul de vioară de Alban Berg, Marcel Frandeş
 Ziua Internaţională a Cântului Coral 2007, Carmen Muşat-Coman
 Domnia păcii - Cantata Hodie de Ralph Vaughan Williams, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2007


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer