Mostra veneţiană, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri cinematografice din lume, care şi-a demarat proiecţiile duminică, este plasată în acest an, se pare, sub semnul Europei, al femeilor şi al şocului culturilor. În deschidere, participanţii l-au aplaudat îndelung pe decanul de vîrstă al cinematografului mondial, portughezul Manoel de Oliveira (95 de ani în decembrie, a fost asistentul de regie al lui David Wark Griffith, orice cinefil din lume a auzit de acest maraton regizoral fără concurent), care ţinteşte la un Leu de Aur cu un film-omagiu civilizaţiei mediteraneene, ameninţată de mîrşava umbră a terorismului. Cu Un filme falado (Un film vorbit), de Oliveira îşi duce spectatorii într-o croazieră cu escale în Marsilia, Pompei, Atena, Istanbul, de la înălţimea Acropolelor la picioarele piramidelor, după aceea prin Marea Roşie pînă la Aden. O tînără profesoară de istorie îi povesteşte în acest timp micuţei sale fiice istoria civilizaţiei meditaraneene, legendele, miturile, eroii săi.
Dar cînd pachebotul se îndreaptă spre Golful Persic şi în timp ce Irene Papas cîntă, brusc umbra terorismului îi ameninţă pe neliniştiţii pasageri... Nu un iceberg aşteaptă acest Titanic, ci mai curînd fundamentalismul. În această reflecţie sofisticată şi de o ironie pesimistă asupra declinului civilizaţiei occidentale, regizorul dovedeşte o tinereţe de spirit pe care mulţi i-ar putea-o invidia. Filmul, pur şi simplu genial (după cotidianul La Republica), i-ar putea aduce un Leu de Aur lui. M. de Oliveira (deşi foarte prezent, singurul premiu la unul dintre cele 3 festivaluri importante: în 1985, un Leu de Aur pentru întreaga operă). A fost în orice caz o zi (de deschidere) a femeilor, datorită cvartetului de actriţe reunite de Oliveira - franţuzoaica Catherine Deneuve, italianca Stefania Sandrelli, grecoaica Irene Papas şi portugheza Leonor Silveira (căpitan de vas, le pilotează John Malkovich) - şi celor două frumoase blonde, Naomi Watts şi Kate Hudson, de pe afişul filmului Le divorce, pe care James Ivory l-a turnat la Paris (în afara competiţiei, comedie despre şocul culturilor).
Doinel Tronaru
Laurentiis cel Mare şi visătorii bătrîni
Producătorul italian Dino de Laurentiis a primit luni seară un Leu de aur, ca omagiu pentru impresionanta lui activitate legată de filme celebre realizate de mari regizori, de la Rossellini, Fellini şi De Sica la John Huston, Ingmar Bergman sau Robert Altman. Născut în 1919, De Laurentiis a debutat ca figurant şi a produs primul film la 20 de ani. El a găsit bani pentru La Strada şi Nopţile Cabiriei de Fellini, Orez amar de Giuseppe de Santis, Europa ‘51 de Rossellini. În 1971, De Laurentiis emigrează în America, unde intră în sistem schimbînd neorealismul pe realismul cifrelor de încasări. A produs aici, recent, Hannibal de Ridley Scott. La Veneţia, De Laurentiis a fost însoţit, conform AFP, de Leonardo Di Caprio şi regizorul Baz Luhrmann, cu care lucrează acum la superproducţia Alexandru cel Mare.
Printre proiecţii, ziariştii prezenţi la a 60-a ediţie a Mostrei veneţiene se plîng de dezorganizarea care pluteşte peste această ediţie aniversară, ca şi de lipsa unor bufete unde să înfulece în fugă un sandviş. Astăzi va fi seară grea pentru ei, pentru că, după ora 22, două filme din competiţia oficială vor face sală plină, aruncînd în aer un program deja foarte încărcat.
Ziariştii au fluierat, conform AFP, filmul britanicului Christopher Hampton, Imagining Argentina, în care protagonistă e iubita lui, Emma Thompson, iar partenerul acesteia - Antonio Banderas, neplăcîndu-le viziunea fantastică, realist-poetică asupra sorţii dispăruţilor din vremea dictaturii. Dar tot ziariştii se pare că n-au fost insensibili la The Dreamers de Bernardo Bertollucci, film prezentat în competiţie, care le-a amintit multora de Ultimul tango la Paris. Filmul este şi un Jules et Jim pe fundalul lui ‘68 francez şi îşi propune, aşa cum spune regizorul, citat de AFP, să redea spiritul acelei epoci, pulsiunea ei vizionară şi utopică.
Se amestecă în filmul lui Bertollucci politica, filmul, sexul, rock ‘n rollul, jazzul, filosofia, drogurile. Janis Joplin, Bob Dylan, Francoise Hardy şi Jimi Hendrix umplu spaţiile sonore ale poveştii triunghiului amoros, filmul adresîndu-se cu toate astea şi publicului tînăr, care are alte gusturi muzicale. Totuşi, primele reacţii oficiale s-au făcut deja simţite. Din pricina scenelor toride, filmul n-a primit pentru distribuirea în Statele Unite decît ştampila NC17, adică va fi interzis celor sub 17 ani şi nu va avea acces la publicitate şi la televiziune.
Iulia Blaga
Takeshi Kitano atacă din nou Leul de aur
Vedetele zilei de marţi au fost filmele japonezului Takeshi Kitano (cîştigător al unui Leu de aur pentru Hanna-Bi), Zatoichi, şi al britanicului Michael Winterbottom, Codul 46.
Kitano joacă şi rolul principal din Zatoichi, interpretînd un vagabond orb care îşi cîştigă traiul din masaj şi dans. Sosirea sa într-un sat unde funcţionează legile mafiei japoneze şi legea celui mai puternic va da naştere la o serie de sîngeroase conflicte. Zatoichi se dovedeşte, astfel, în ciuda lipsei de vedere, că este un virtuoz al sabiei. Filmul respiră mult umor, o serie de personaje fiind mai degrabă extravagante decît înfricoşătoare. De altfel, filmul japonezului a fost mai aplaudat decît cel al britanicului Michael Winterbottom (cîştigător în primăvară al Ursului de aur).
Codul 46 propune o incursiune în viitorul apropiat, cînd lumea va locui fie în oraşe aseptizate, fie în vaste zone deşertice. În principalele roluri ale filmului, a cărui acţiune porneşte de la un furt de acte, sunt Tim Robbins şi Samantha Morton, care vor ilustra, în final, şi o imposibilă poveste de dragoste. Ce-ar mai fi de adăugat? Costumele din filmul lui Takeshi Kitano au costat doar şase milioane de dolari, ele fiind realizate de fiica lui Akira Kurosawa. Astfel au fost economisite două milioane de dolari. Iar Tim Robbins a declarat că a făcut apel pentru prima oară la bodyguarzi deoarece eram puţin îngrijorat faţă de felul cum se comportă ţara mea. Actorul a continuat la conferinţa de presă: "Acum mi-e mai puţin frică, mai ales cînd sting televizorul. O bună parte din temeri îmi sunt aduse de media."
În afara concursului, spectatorii de la Mostra veneţiană s-au bucurat de o comedie poliţistă, Asociaţii, realizată de Ridley Scott, cu Nicolas Cage în rolul principal şi cu muzica fredonată de Frank Sinatra.