Ce impresionează la filmul lui Peter Jackson, primul
dintr-o trilogie filmată
dintr-un foc, este cantitatea. Au fost peste 270 de zile de filmare. Peste 900 de armuri au fost confecţionate manual. Peste 2.000 de obiecte de uz casnic, făcute tot de mînă. Pentru crearea Hobbitonului, sătucul hobbiţilor, cu căsuţe îngropate în deluşoare îmblănite cu verdeaţă, au fost plantaţi (cu un an înaintea începerii filmărilor) 5.000 de metri cubi de legume şi flori de grădină.
S-au construit în Noua Zeelandă (unde
s-a filmat) decoruri în mărime naturală (cum e regatul elfilor de la Rivendell).
S-au asamblat 64 de decoruri miniaturale. A lucrat o armată de tehnicieni ai companiei neozeelandeze WETA Limited, adică 120 de tehnicieni împărţiţi pe căprării: creaturi, efecte speciale, machiaj şi prostetică, arme şi armuri, machete, filmări cu machete. Toată distracţia a costat 300 milioane de dolari. Rezultatele nu au întîrziat să apară. Lansat la scurtă vreme după
Harry Potter, alt
film-fantezie, The Lord of the Rings a fost nominalizat la trei Globuri de aur (cea mai bună dramă, cea mai bună coloană sonoră şi cea mai bună melodie originală - "May It Be" a Enyiei), împuşcînd şi trei premii ale Institutului American de Film - pentru cel mai bun film al anului, cel mai bun realizator de efecte digitale - Jim Rygiel, şi cea mai bună scenografie - Grant Major. Fără a mai socoti numărul de spectatori.
Fără îndoială că numai dramatizarea primei părţi a epopeii lui J.R.R. Tolkien a fost o mare bătaie de cap, de prelucrarea celor peste o mie de pagini de carte
ocupîndu-se colaboratoarea lui Jackson şi la Heavenly Creatures, Fran Walsh, împreună cu Philippa Boyens şi Peter Jackson. Cînd Tolkien a început
să-şi publice cartea, în 1954, ideea unei transpuneri cinematografice era o utopie.
Imaginaţi-vă cum ar fi arătat "orcile", probabil ca nişte monştri grosieri veniţi din spaţiu. Noile tehnologii permit acum aproape orice nebunie. De pildă, graţie tehnologiei digitale, toate cadrele fimate au fost introduse
într-o bază de date putînd fi ulterior modificate, fie că era vorba de vreun element din peisaj sau de un personaj în mişcare. Ah, şi să nu uităm. Prima parte a trilogiei
The Lord of the Rings durează trei ore bătute pe muchie.
Carevasăzică, filmul nu duce lipsă de mai nimic. Dar îi lipseşte fiorul. Cel puţin fiorul poate veni din direcţia tehnologiei, pentru că spectatorul se poate aştepta la orice, de la creaturi ale întunericului care se învălătucesc în momentul în care Frodo îşi pune inelul pe deget pînă la figuri ameninţătoare crescute
dintr-un rîu care curge în devălmăşie. Însă fantezia nu mai e fantezie ca în
Star Wars (varianta clasică) sau în
Never Ending Story. Filmul, impresionant fără îndoială ca volum de muncă, foloseşte, se pare, povestea lui Tolkien, confruntarea dintre bine şi rău, care încurajează prietenia dintre regnuri, doar ca un pretext pentru etalarea victoriilor tehnice. De aceea e foarte posibil ca după prima oră de proiecţie spectatorul
să-şi piardă încetul cu încetul răbdarea.
The Lord of the Rings e mai mult meşteşug şi mai puţin artă. Lucru pe care nu
i-l imputăm, pentru că e nevoie şi de astfel de filme, dacă meşteşugul e bine stăpînit.
The Lord of the Rings, The Fellowship of the Ring, 180 minute, 2001
Regia: Peter Jackson
Scenariul: Fran Walsh, Philippa Boyens, Peter Jackson
Director de imagine: Andrew Lesnie
Scenografia: Grant Major
Montajul: John Gilbert
Machiaje, creaturi, armuri şi machete: Richard Taylor
Cu: Elijah Wood, Ian McKellen, Liv Tyler, Viggo Mortensen, Sean Austin, Cate Blanchett, John
Rhys-Davies, Billy Boyd, Christopher Lee, Sean Bean, Ian Holm