Tabăra de vară Scena la al doilea an

Anul trecut, la Târgu Mureş, debuta programul teatral "Tabăra de vară Scena", în care s-au implicat majoritatea instituţiilor culturale din zonă. Proiectul constă în pregătirea pe timpul verii a unui spectacol de teatru care să fie prezentat apoi în cetatea medievală în ultima săptămână din august, sau în prima săptămână din septembrie. Durata acestui proiect se doreşte a fi de cinci ani. Anul trecut a debutat cu "Romeo şi Julieta", anul acesta a fost prezentat "Fahrenheit 451" de Ray Bradbury, urmând ca în următorii trei ani cetatea medievală sa găzduiască "Hamlet", "Cei trei muşchetari" şi "Eu", un scenariu teatral după Istoria religiilor de Mircea Eliade. Programul tinde spre deschidere naţională şi internaţională, piesele jucate fiind transmise în direct prin internet. În ceea ce priveşte misiunea, proiectele şi ambiţiile taberei de vară, ele sunt descrise pe larg pe site-ul www.tabaradevara.ro

În ceea ce priveşte însă primele două spectacole, este încurajator faptul că deja evenimentul are loc doi ani la rând, în condiţiile în care proiectele culturale de obicei mor chiar înainte de a se naşte cu adevărat. Sperăm să putem vorbi de reuşita acestui program după încă trei ani de zile şi încă trei spectacole văzute.

Ce s-a realizat însă până acum?

Anul trecut am putut vedea "Romeo şi Julia", o versiune bilingvă a piesei lui Shakespeare, jucată în limba română (tagma lui Romeo) şi în maghiară (tagma Julietei), cu trimitere clară la tensiunile etnice din zona Mureşului, într-o încercare de detensionare prin cultură, prin teatru, piesa lui Shakespeare dovedindu-şi astfel încă o dată actualitatea. Din păcate, problema a apărut tocmai acolo unde erau cele mai bune intenţii. Din cauza jocului bilingv au apărut grave probleme de comunicare la nivel teatral, pe care nici actorii români şi nici cei maghiari nu le-au putut depăşi, ei concentrându-se mult prea mult asupra aspectului lingvistic şi nereuşind să se concentreze suficient asupra jocului. Conversaţiile dintre cei doi îndrăgostiţi purtându-se în limba română, actriţa Szasz Kriszta (Julieta/Julia) a dovedit vădită dificultate în exprimare în limba română, aceasta ducând la artificialitate şi neimplicare în rol, precum şi la un evident dezechilibru în întreg spectacolul. Părţile bune au fost mişcarea scenică, excelent realizată, costumele şi decorurile (scena din cetate a luat chipul unei vechi cetăţi bicolore, iar costumele au fost concepute pe tonuri de roşu, galben şi albastru pentru Montague şi roşu, alb şi verde pentru Capuleţi), muzica medievală interpretată live, şi atmosfera din cetate, unde se juca teatru în decor natural medieval, în miez de noapte răcoroasă de vară târzie).

Anul acesta s-a observat o îmbunătăţire clară a întregului proces, la prezentarea unui scenariu teatral după "Fahrenheit 451" de Ray Bradbury, o definire mai fermă a finalităţii viziunii regizorale (regizorul este Liviu Pancu, membru fondator al Fundaţiei Scena, actor al Teatrului Naţional din Târgu Mureş şi în prezent student la secţia regie a Acadamiei de Artă Dramatică din Târgu Mureş), precum şi o mai bună calitate a jocului actoricesc. Astfel, acum se poate vorbi despre creaţii actoriceşti reuşite, dacă ne referim la Radu Bânzaru, Rodica Baghiu, Kozsik Jozsef, Elena Purea, Marinela Popescu, Cornel Popescu, Ion Săsăran. Din păcate, actriţa Szasz Kriszta, în rolul Clarice, este vădit împiedicată şi de această dată în prestaţia ei de faptul că trebuie să îşi susţină partitura în limba română, ea nereuşind să dea consistenţă personajului ei din această cauză, fiind o prezenţă superficială şi oarecum nedefinită, creând şi în acest caz un uşor dezechilibru în scenele în care apare alături de Radu Bânzaru (spectacolul fiind în limba română, cu excepţia scenei de început, când ni se prezintă fragmenete de opere literare în limbile engleză, germană, franceză, italiană, spaniolă, latină, ţigănească, maghiară, rusă). Actorul Radu Bânzaru creează un Guy Montag sfâşiat între datorie şi propria conştiinţă, între a-şi apăra familia şi casa şi a se dedica valorilor pe care le-a intuit de mult timp şi care acum se inserează încetul cu încetul în mentalul şi în sufletul său (este vorba despre arderea cărţilor, în secolul XXIV, ele fiind considerate periculoase, pentru că prin ele omul poate să gândească singur şi să nu se mai lase manipulat de către stat şi mass-media Montag, pompierul - acum pompierii dau foc, în loc să stingă incendiile - fură cărţi pe care trebuie să le ardă, le citeşte, se răzvrăteşte contra sistemului şi se refugiază alături de alţi oameni de cultură, pentru a lupta împotriva imbecilizării în masă şi uniformizării).

Spectacolul prezintă pericolul paralizării gândirii libere prin sucombarea în faţa televizorului şi întrecerilor sportive şi uitarea cărţilor, înlăturarea lor, depersonalizare şi reducerea fiinţei umane la simplu executant al comenzilor date de crainicii care propun concursuri şi jocuri stupide şi fără conţinut, transformând în final omul într-un surogat de animal de casă, care îşi pierde propriile trăsături de personalitate şi le înghite pe cele pe care i le serveşte televizorul. Situaţia prezentată este cu atât mai înspăimântătoare, cu cât este evidentă similaritatea dintre situaţiile prezentate în spectacol şi viaţa noastră de zi cu zi. Publicul devine un participant activ la spectacol, la început şi la sfârşit, când este făcut complice la întâlnirile secrete ale cărturarilor, ca să fie apoi prins asupra faptului de maşinile de poliţie şi de către jandarmi şi să fie gonit prin cetate (la început la locurile amenajate, la final spre ieşire, strigându-i-se invective pentru faptul că au luat parte la o manifestare culturală. Din nou, situaţia este cu atât mai înfricoşătoare, cu cât ne dăm seama de cât poate fi de apraope de noi în realitatea prezentă).

La un moment dat, în spectacol ni se atrage atenţia că, de multe ori, muzica stridentă acoperă lipsa de conţinut în general. Din păcate, acest lucru este valabil şi în anumite momente ale piesei (de exemplu scenele dintre Montag şi Clarice sau finalul spectacolului, unde se pierde mult prin supradimensionare, supralicitare a ideii, un final mult prea lung şi de aceea, la un moment dat chiar puţin plictisitor). De remarcat însă îmbunătăţirea evidentă a actului artistic faţă de anul trecut, spectacolu reuşind să fie coerent, să transmită şi emoţie, chiar să tulbure pe alocuri. Mai trebuie menţionată muzica originală extrem de reuşită a lui Mihai Sorohan.

Toate acestea, împreună (din nou) cu noaptea şi cetatea medievală (devenită acum spaţiu al secolului XXIV), public din abundenţă (s-a stat şi în picioare, locurile fiind ocupate integral), vremea foarte frumoasă, au făcut ca cele cinci reprezentaţii (anul trecut nu au fost decât trei) să treacă foarte repede, lăsându-ne în aşteptarea cu mare interes a Hamlet-ului de anul viitor.