Evil Dread - Spider-Man 3

Bănui c-ar trebui să mărturisesc dintr-început că mi-a plăcut mai mult decît primele două - ceea ce nu înseamnă însă mare lucru, pentru că primele două nu mi-au plăcut deloc.

Explicaţia posibilă - nu m-am dus, ca pînă acum, să văd un film de Sam Raimi, ci doar (încă) un sequel, cel mai scump dintotdeauna, zice-se (258 de milioane), drept care m-am lăsat cucerit de acea candoare tipic new-yorkeză, care, cînd şi cînd, scoate capul zîmbitoare pe după kilogramele de efecte speciale. Sîntem la ani-lumină distanţă de alde Provocarea dragonului, văzută pe vremuri, la cinema Doina (azi transformat în crîşmă, deh), iar Peter Parker se luptă de-a valma cu trei negativi (unul ameţit, unul inutil, unul subfolosit), başca un alter-ego negricios (ca atare avem cel puţin o scenă de dans flamboaiantă şi auto-ironică, dar şi chagrin d'amour din belşug). Rezultă un blockbuster aglomerat şi interminabil, straniu de impersonal, dacă ne gîndim că Raimi şi fratele Ivan sînt pentru prima oară creditaţi co-scenarişti, şi că port-bonheur-ul Bruce Campbell execută un encore delicios, de data asta pe post de maitre d' cu accent şi alură de Basil Fawlty.

Pînă la urmă, filmul seamănă cu cei doi Parker: o serie de scene candid / amuzate, torpilate cînd şi cînd de lupte obositor / computerizate. Probabil că sălile vor fi pline din reflex, deşi mă gîndesc că oligofrenii care hăhăiau şi alergau (!) de colo colo la Cinema Pro încercau să spună, subtil, că au luat plasă cu Spider-Man.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.