Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei care au trîmbiţat sus şi tare cum că The Prestige şi The Illusionist ar fi titluri rivale. Primul era povestea obsesivă a duşmăniei bolnave dintre doi magicieni cu alură de... regizori; cel de-al doilea se dovedeşte o fi doar o banală dramă amoroasă, al cărei erou masculin se întîmplă să fie... magician. Care magician se numeşte Eisenheim şi care, în nuvela din care se trage filmul (semnată Steven Millhauser), nici măcar n-avea parteneră - avea însă meteahna de a supăra casa regală a Vienei sfîrşitului de secol 19, prin trucuri mai mult sau mai puţin supranaturale (redate în film cu ajutorul maestrului Ricky Jay, etern consilier în materie, inclusiv pentru sus-amintitul Prestige).
N-aş vrea să insist foarte mult pe bizareria distribuţiei (Edward Norton - mag trudit, Paul Giamatti - copoi bărbos, Jessica Biel - contesa Von Droste-Schattenburg or something) sau pe aşa-zisul twist ending, evident de la o poştă; aş prefera să notez cum se cuvine scenografia (adică Praga), muzica (Phillip Glass, care merita un film serios) şi imaginea picturală (Dick Pope, esq.). Pînă la urmă, romantismul naiv cu care regizorul Neil Burger îşi împănează ansamblul (din lipsă de magie, sic!) devine oarecum contagios - ca urmare, Iluzionistul rămîne cu tine mult mai mult decît ar avea dreptul.