Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Puşlamaua

Uşurel, pe bulevard - Puşlamaua


Alice Georgescu

Ziarul de duminică, iunie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Despre împărţirea artei teatrale în ramuri, categorii, tipuri, specii, soiuri ş.a.m.d. am mai discutat înăuntrul acestei rubrici - nu neapărat pentru a ajunge la o concluzie, cât pentru a consemna o realitate în desfăşurare: realitatea existenţei, sub cerul scenei, a unor spectacole profund diferite, radical neasemănătoare şi la fel de radical combătute, când dintr-o parte, când din alta, în virtutea problematicei lor apartenenţe la numita artă. Spus mai scurt, iată că pe scenă îşi găsesc loc, spre uimirea esteţilor fini, şi drama de idei, şi vodevilul.

Îşi găsesc loc, anume, atâta timp cât există oameni care dau bani ca să le vadă. Şi pe una, şi pe cealaltă - plus, desigur, toate variantele intermediare. A condamna (ori, invers, a ridica în slăvi) un fel sau altul de teatru pentru motivul că e prea serios ori prea vesel, prea subtil ori prea simplist, prea adânc ori prea superficial înseamnă a crea false probleme şi a vădi rigiditate de judecată şi îngustime de spirit. Înseamnă, până la urmă, a ignora faptul că în artă (în orice artă) esenţial este nu ce se spune - pentru a "ratifica" asta există pe lume etica, ştiinţa, politica, filozofia, plus liderii de opinie din presa românească -, ci cum se spune. Un lucru, oricât de mărunt, spus bine - cu vorbe, cu sunete, culori sau gesturi - devine în artă, automat, un lucru important; un lucru, oricât de semnificativ, spus rău devine, tot automat, un flecuşteţ.

Teatrul aşa-zis bulevardier este o specie care îi pune rău de tot în încurcătură pe gânditorii asupra scenei. Pe de o parte, el pare o culme a neseriozităţii şi o chintesenţă a vulgarităţii (nu numai în sensul etimologic al cuvântului, trimiţând la vulg, adică la popor); pe de alta, ştiut este - şi oricând verificabil - că o bună piesă bulevardieră nu-i deloc uşor de scris, respectiv că scrierea ei reclamă din plin meşteşug dramaturgic, precum şi că felul acesta de piese constituie preferinţa neascunsă atât a unui mare număr de spectatori, cât şi a unui mare număr de actori. Dacă cei dintâi sunt lesne de înţeles, teatrul bulevardier dându-le ocazia să "evadeze" din realitatea plină de bătăi de cap a cotidianului şi să se cufunde în plăcerea fără de griji a divertismentului pur, dragostea celorlalţi pentru această specie poate părea bizară, căci, în ciuda aparenţelor, lucrul la un rol de farsă uşurică e mult mai solicitant decât trambalarea pe scenă în chip de "semn" într-un spectacol arhiplin de simboluri. Dar, altfel decât restul lumii, actorii suferă nu atunci când muncesc, ci atunci când stau...

Tocmai ca să nu stea (prea mult), un număr de actori din câteva instituţii bucureştene de spectacol a pus la cale, sub egida ArCuB şi a Fundaţiei pentru cultură, artă şi turism "Sabin Făgărăşanu", un aşa-numit Teatru al Pensionarilor, adică (presupun) constituit din artişti aflaţi "în retragere", dar şi destinat (poate) auditoriului veteran. Prima "ieşire la public" a noii asociaţii a avut loc, pe scena Teatrului "Nottara" (acolo, cel puţin, am întâlnit-o eu), cu Puşlamaua de Pierre Chesnot. Pierre Chesnot, născut în 1935 la Paris, e un maestru recunoscut al teatrului de bulevard - specie, de altfel, eminamente pariziană -, căruia i-a alimentat repertoriul cu un număr bunicel de titluri; Cavou de familie şi Vecina de alături, jucate, în timp, şi la noi, sunt dintre cele mai cunoscute. Puşlamaua (Un beau salaud), cea mai recentă producţie a sa, a făcut deja în Franţa succese răsunătoare şi săli înţesate, pentru că subiectul - un bărbat la a doua tinereţe izbuteşte un incredibil slalom sentimental între o nevastă, o amantă, o fostă nevastă şi o amantă pe cale să devină fostă, până când, fatalmente, i se înfundă - nu doar că este, ca atare, amuzant, dar este şi pus în pagină cu multă abilitate, cu spirit şi cu o graţie, şi ea, tipic franţuzească. În traducerea lui Radu Beligan şi Liviu Dorneanu, textul sună remarcabil de fluent şi de simpatic, interzicând mitocăniile dâmboviţene ori excesele de limbaj atât de prizate astăzi - şi fluent şi simpatic este şi spectacolul regizat de George Motoi. Deşi amplasată în decoruri improvizate şi "beneficiind" de costume, am impresia, particulare (scenografia e semnată, ca şi ilustraţia muzicală, de regizor), mizanscena curge alert, surprizele survin la ţanc, iar traseele personajelor (foarte complicate, dată fiind intriga) se întretaie cu suficientă precizie. "Puşlamaua" e Mihai Ciucă, la primul său rol consistent în teatru după destulă vreme; puţin crispat la început - vine prin sală şi are de susţinut "la rece" un lung monolog -, actorul se ambalează treptat şi biruie partitura cu farmec, cu aplomb şi cu nerv comic. În jurul lui, Irina Mazanitis, cu căldura şi discreta (auto)ironie ce-i sunt proprii, Ileana Cernat, cu distincţie, Giliola Brăileanu, cu temperament (excesiv, pe alocuri), şi debutanta Gabriela Toader le figurează pe cele patru femei "dependente"; Jeanine Stavarache şi Mircea N. Creţu sunt, cu eficienţă, personajele de plan secund.

Acelaşi cuplu de (excelenţi) traducători îl lansează pe piaţa românească, şi tot sub "pălăria" ArCuB, pe Eric Assous (născut în 1956), autor notabil, până de curând, mai ales ca scenarist şi regizor de film şi de televiziune, dar impus şi ca dramaturg prin două "hituri" recente: Actorii au obosit (500 de reprezentaţii între 1999 şi 2002) şi Les Montagnes russes (care se joacă în momentul de faţă la Paris, cu Alain Delon). Cea de-a doua piesă, cu titlul adaptat Străini în noapte, a fost aleasă de Radu Beligan ca suport pentru revenirea pe scenă, în regia sa, a unui actor de o forţă şi o popularitate aproape legendare: Florin Piersic. Forţă şi popularitate vădite, de (prea) multă vreme încoace, doar în apariţii în spectacole "de varietăţi" (îndoielnice, adesea), pe viu ori "pe sticlă". Forţă şi popularitate ce se văd puse la încercare acum, într-un rol deloc uşor - un bărbat în puterea vârstei încearcă să-şi dovedească sieşi că e veşnic tânăr - şi în compania unei actriţe, la rândul ei, de forţă şi popularitate: Emilia Popescu (într-un rol redutabil, care o obligă să schimbe nenumărate "măşti" - nu dau amănunte, pentru că suspansul e un element-cheie). Reprezentaţia văzută de mine a prefaţat, cumva, premiera din toamnă, premiera unui spectacol ce va fi, neîndoielnic, foarte căutat şi unde actorii care, poate, au obosit la final de stagiune vor reveni, după vacanţă, cu sporită vigoare.



 Toate articolele despre Puşlamaua


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer