Un film fără prea multe calităţi - A Beautiful Mind

Russell Crowe face poate cel mai bun rol al lui de până acum în A Beautiful Mind / O minte sclipitoare (2001), de Ron Howard, jucându-l pe un matematician câştigător al Premiului Nobel de la 20 la 70 de ani, într-o peliculă fără alte calităţi deosebite. Rolul lui Crowe face tot filmul şi este, efectiv, unul foarte complex, de compoziţie, cu stări emoţionale adesea contradictorii - joacă nebunia şi normalitatea, tinereţea şi bătrâneţea (pentru care e adevărat că şi machiajul îl ajută foarte mult - Colleen Callaghan şi Greg Cannom), schizofrenia şi, ceea ce e cel mai impresionant, conştientizarea propriei schizofrenii şi încercarea disperată de a lupta contra ei.

Filmul e bine condus până în momentul în care totul se elucidează - jocul ambiguităţilor e eficient, iar alunecările dintr-o realitate în alta bine speculate. Din momentul în care diagnosticul e pus, o oarecare monotonie şi un anume conformism se instaurează pe ecran, culminând într-un final happy-lacrimogen. Oricum, filmul oferă unul din cele mai bune roluri văzute în ultimul timp în sălile de cinema, pentru care Russell Crowe a câştigat un Glob de Aur şi a fost nominalizat la Oscar (filmul a primit în total 4 Globuri, printre care pentru cel mai bun film, şi a avut 8 nominalizări la premiile Oscar cîştigînd 4, printre care şi cel mai bun film, respectiv cel mai bun regizor).