Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul Artmania 2007

Anathema pe Cisnădioara - Artmania 2007


Cristian Geambaşu

Gazeta Sporturilor, iunie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Încredinţată că tot ce aparţine trecutului trebuie aruncat la coş, fiecare generaţie îşi cară în rucsac muzica ei. Numai a ei. Rockerii de azi se uită ciudat la bătrînii rockeri, compătimitor şi cu o anumită înţelegere cuvenită celor expiraţi. Ca la nişte dinozauri scăpaţi nu se ştie cum din coliziunea cu meteoritul DOOM. Sau DEATH. La fel s-a întîmplat cînd generaţia Woodstock îi dădea la o parte pe bretonaţii din generaţia beat. Apoi a venit rîndul băieţilor şi fetelor care trăiau pentru Janis Joplin şi Hendrix, pentru Led Zeppelin şi Black Sabbath să fie împinşi spre marginea drumului pe unde defilau mîndri zbuciumaţii de la AC/DC. Acum e deja e demodat să spui că asculţi gothic, iar Nightwish şi Within Temptation încep să facă figura tristă de trupe comerciale. Cu sau fără Tarja Turunen ori Sharon Den Adel.

Şi uite aşa ajungem la Sibiu 2007, capitala culturală europeană, bla, bla, bla, concursuri de motociclete, drumuri blocate, sensuri prea unice, restaurante aglomerate şi piperate unde tot străinii sînt serviţi înainte şi festival rock, Artmania pe numele lui, cu trupe mai bune şi mai rele, dar trupe, cu public specializat, rockerizat, pe alocuri dezumanizat, cu negrul tricourilor şi al rochiilor la putere, fete cu fete livide şi rujuri vineţii, tineri liberi să bea bere pînă uită de ei, liberi într-un cuvînt, cu tot ce trebuie pentru o întîmplare muzicală, ca eveniment e prea mult şi prea pretenţios, cu Anathema, Tarot şi Gathering, cu My Dying Bride şi Within Temptation, dar Without George Michael. Şi alţi discari de pe cuprinsul planetei. Pînă aici! Să ne înţelegem! Dacă avem a ne contrazice nu o facem pe subiecte din categoria "Iglesias. Julio sau Enrique?"

Pentru că pot asculta fără să mă oripilez, dar nu intru în rezonanţă nici cu stilul prolix al Tarot-ului, nici cu bîjbîielile stilistice ale Gathering-ului, dar mai ales nu cu lirica de criptă a tipilor de la My Dying Bride, m-aş opri la două momente. Cronologic ar fi recitalul olandezilor de la Within Temptation, egali cu ei înşişi ca instrumentişti nu foarte dăruiţi, dar corecţi şi serioşi. Sharon a reuşit să nu schimbe nici o rochie pe parcursul concertului şi să-şi uite bocancii la hotel, ţopăind desculţă pe scenă. Din fericire vocea a fost cu ea, împotriva unor trădări ale sonorizării. Au cîntat integral ultimul album (o schimbare de stil, în special pentru vocea ei obligată să abordeze şi alt registru), "In the heart of everything", împănat cu piese clasice gen "Mother earth", "Deceiver of fouls" sau "Angels". Comerciali sau nu - la vremea lui şi Mozart era acuzat exact de acelaşi lucru. Reproş valabil peste cîteva secole şi pentru Deep Purple - , Robert, Sharon şi compania şi-au făcut bine treaba, au bisat şi-ar fi bisat şi mai mult dacă bravii organizatori pricepeau ce se întîmplă acolo în Piaţa Mare şi nu opreau distracţia, fiindcă, minune dragii moşului rocker, lumea, inclusiv mydyingbride-iştii, a rămas în bloc la concertul Within Temptation, şi-a scuturat temeinic mătreaţa, deşi pe scenă nu grohăia nimeni, nu se tăiau vene cu toporul, dimpotrivă, se auzea o voce limpede, puternică, tulburătoare. Banal, previzibil, dar frumos, s-a aplaudat şi s-a ţipat cam pentru cît toţi ceilalţi la un loc, semn ca orice bucată care conţine şi o melodie adevărată înseamnă de fapt muzică.

Senzaţia s-a accentuat duminică seară, la recitalul unplugged al băieţilor de la Anathema. Biserica romanică fortificată de la Cisnădioara, veche de 8 secole, a asigurat cadrul, talentul natural al fraţilor Vincent şi Daniel Cavanagh a topit distanţa dintre scena improvizată şi public. Obligaţi de specificul show-ului, tipii din Liverpool au redescoperit plăcerea de a cînta la chitara fără amplificare, împreună cu asistenţa de 200 de persoane. A cînta, nu a mugi, doar pentru că la aşa ceva te condamnă moda. A cînta, chiar cu riscul de a mai da uşoare rateuri la solo-ul din "Wish you were here", semn că tot ce-i simplu la Gilmour nu-i simplu în general. Concertul s-a încheiat apoteotic, pe o furtună înfiorătoare şi tot pe note Pink Floyd, "Comfortably numb", al cărui ultim acord a fost pus de un tunet îngrozitor şi o ploaie care nu se mai sinchisea nici de acoperişul bisericii. Pentru cei nu prea mulţi prezenţi, acolo şi atunci s-a produs un soi de iniţiere. Împreună cu Anathema, nişte englezi care nu aveau nimic eretic în ei, Grupul de la Cisnădioara a călătorit înapoi în timp, s-a întors în prezent şi ştie ce îşi doreşte pentru viitor. Muzică. Mai exact, muzică bună. Pare prea mult?



 Toate articolele despre Festivalul Artmania 2007


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Cristian Geambaşu


Alte articole

 La Sibiu, rockul s-a dat numai pe bani - ArtMania 2007, Diana Soare (jurnalistă)
 Sibiu, capitală rock - Festivalul Artmania 2007, Autori diverşi


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer