A doua ediţie a Festivalului ArtMania a adus în Piaţa Mare din Sibiu, pe 15, 16 şi 17 iunie 2007, recitaluri a 12 trupe rock româneşti şi internaţionale, concerte de electro jazz în cluburi şi un show unplugged susţinut de Anathema la cetatea Cisnădioara. Capul de afiş din 2007 a fost trupa olandeză Within Temptation, care a încheiat seara de sîmbătă. Fundaţia ArtMania a condamnat practica altor organizatori de a permite accesul gratuit al spectatorilor doar pentru a umple Piaţa. "Sînt convinsă că sibienii speră în continuare că vor intra pe gratis la ArtMania. Cu riscul de a avea mai puţini spectatori anul acesta, vrem să avem festivalul şi în 2008 şi 2009", declara, cu o zi înainte de festival, directorul executiv al Fundaţiei, Codruţa Vulcu.


Jurnal metalic de călătorie
La Sibiu ajungi dimineaţa, pe un soare năucitor, după ore-ntregi de cadenţă feroviară şi-un popas în Vinţu de Jos, care are pagină de Wikipedia, dar şi cafea proastă. ArtMania. Rockeri. Punkeri. Dermatograf şi piercing. Libertate?

Sibiul e înfricoşător de frumos din turnul Bisericii Evanghelice, unde ajungi cu genunchii tremurînd şi cu senzaţia prăbuşirii iminente. De sus, fricile se topesc în admiraţie. Cobori în Piaţa Mare, unde ziua zboară porumbei, iar noaptea - trupuri în dans, şi te amesteci printre ele.

Trei zile în care se poartă negru cu aceeaşi nonşalanţă cu care-şi ţăcăne domnişoarele tocurile pe bulevard. Bocanci şi Converse. Creste şi plete. Laolaltă, fără discriminări. Altar. Celelalte Cuvinte. Cargo. Anathema. "Hello. Is there anybody in there?" Uitările de sine împrăştie berea din pahare pe caldarîm. Haggard nu mai vin şi cineva înjură întruna. Tarot. O blondă plînge, dar se scutură de tristeţi pînă la My Dying Bride. Sharon Den Adel de la Within Temptation şi-a uitat bocancii acasă şi cîntă în picioarele goale printre făclii. Pogo.


15, 40, 100

Nopţile sînt cele mai frumoase. Ziua, punkerii dorm pe străzi. Se trezesc leneş spre după-amiază şi-ţi cerşesc bani de ţigări. Pe alei se fac portrete la minut. Sau, în fine, la zece minute. 15 lei imortalizarea. Mai încolo, medalioane pictate şi cercei cu perlă. Cîţiva rockeri se plimbă prin Brukenthal. Duminică e aproape linişte. Mulţi au plecat. N-au poate chef de Iris şi Luna Amară. Se lansează Once Upon a Nightwish, biografia oficială. Patruzeci de exemplare. Frustrări. Seara, norocoşii urcă la Cisnădioara. Biserică fortificată, secolul al XIII-lea. Concert unplugged. Vincent şi Danny Cavanagh, alături de Duncan Patterson. Doar o sută de bilete. Lumînări aprinse lîngă pian. Noaptea coboară peste muzică şi peste respiraţiile întretăiate. Un fluture se agită bezmetic. Începe să plouă furios şi fulgerele-l fac pe Vincent să cînte cu privirile spre cer. Zeci de minute de aplauze frenetice şi un tunet ce cade ca o sentinţă după ultimul acord. A night to remember. Trenul te poartă înapoi cu bucăţi de suflet lipsă.


Ca şi cum am sta întinşi în iarbă şi-am vorbi despre îngeri
Acesta trebuia să fie un interviu. De vină pentru faptul că nu-l puteţi citi nu e nici reportofonul, nici tipografia, nici Dumnezeu sau lipsa lui. De fapt, la ce bun să căutăm vinovaţi?

Îmi transpiră palmele. Sonia îmi spune că trebuie să mă pregătesc pentru interviul cu cei de la Anathema. Am emoţii ca înainte să fiu scoasă la tablă. E cald, îmi zboară mintea aiurea şi am senzaţia că am şi uitat întrebările scrise-n fugă pe dosarul de presă. "Intri după Revenco." În cafenea ai iluzia răcorii. "Ţi-l dau pe Danny, el e mai deştept." Aştept şi mîinile mi-s umede încă. Duncan Patterson bea încă un Bloody Mary. Închegăm o conversaţie: eu îi spun că l-am văzut în Iaşi, el îmi povesteşte că s-a simţit ca acasă. Zîmbeşte tot timpul. Intru.


Anathema e o nesfîrşită poveste de dragoste

Needed time to clear my mind
Breathe the free air find some peace there
I used to keep my heart in jail
But the choice was love or fear of pain and
I... Chose... Love
...
Cos everything is energy and energy is you and me...

Ni se aduc cafele. Danny îmi strînge mîna şi gestul mă stînjeneşte. De n-ar fi fost atît de cald... Îmi spovedesc emoţiile şi-n clipa aceea îmi dau deja seama că sînt mai mult "Diana" decît jurnalist. "In through the nose and out through de mouth." Facem exerciţii de respiraţie împreună. Cînd simt că mi se liniştesc bătăile inimii, îmi iau mîinile dintr-ale lui şi dau drumul la reportofon. În secunda următoare, uit că l-am deschis. Uit şi de foile pregătite dinainte, uit şi de întrebări. Îmi vorbeşte despre muzică la fel cum mi-ar vorbi despre iubire, iar ochii lui se luminează-n ochii mei. Gesticulează extatic cînd povesteşte despre viaţă, despre energii şi sentimente, dîndu-mi senzaţia că e fericit. Că Anathema e, de fapt, o nesfîrşită poveste de dragoste. O ceaşcă neatinsă de cafea

Light shines in through an open window
Shines inside your heart and soul and
Light will guide your way through time
And love will help you heal your mind and
Life... Will... Be
..

I se întunecă privirile albastre doar o clipă, cînd îmi mărturiseşte că a făcut psihoterapie. L-a ajutat să se regăsească, pretinde. Să uite de mînii, de angoase, de resentimente, de dureri. Par nedumerită şi-mi răspunde după o tăcere care pusese întrebarea-n locul meu: "Am avut o viaţă grea". Interviul nu mai e interviu. Nu obţin răspunsuri, ci confesiuni. Am uitat să beau din ceaşca de cafea şi spuma se topeşte încet. Dosarul de presă zace în celălalt capăt al mesei. Nici nu mai ştiu ce trebuia să-l întreb, cuvintele curg firesc, la fel cum s-ar rosti dacă am sta pur şi simplu-ntinşi în iarbă şi-am vorbi despre îngeri.

Închid într-un tîrziu reportofonul şi plec zîmbind. Danny are dreptate. Există oameni pe care-i întîlneşti atunci şi acolo fiindcă aşa trebuie. Iar lor nu le poţi lua interviuri. Poţi doar să le mulţumeşti în gînd.

Cos everything is energy and energy
is you and me
...


Rubrici de oracol
Nume: Daniel Cavanagh
Data naşterii: 6 octombrie 1972
Locul naşterii: Fazakerly, Liverpool
Trupe cu care mai cîntă: Leafblade
Trupe cu care a cîntat: Lid (albumul In The Mushroom), Antimatter (live), The Spherical Minds (vocal pentru al doilea lor album)
Trupe preferate: The Beatles, Pink Floyd, Radiohead, Nick Drake, Slayer (la începuturi), piesele clasice de la Metallica şi King's X, Portishead, multe...
Albumul / piesa favorită: "Greu de spus..."
Albumul / piesa preferată de la Anathema: "Albumul preferat de la Anathema e mereu următorul".
Îl inspiră: "Orice sună nepămîntean, de la John Lennon la Beethoven, de la Yorke la Nick Drake, pînă la urmă - orice e superb".
Alte interese: "Povestirile lui Tolkien, marile filme şi marii actori, cărţile bune, filosofia, religia, istoria, ştiinţa şi magia, fotbalul, peisajele frumoase şi serile de vară într-o companie plăcută".
Ţel: "Să devin mai bun".

(http://anathemaniacs.net)

ArtMania pe scurt
La ArtMania au concertat trupele Anathema, Tarot, The Gathering, My Dying Bride, Within Temptation şi After Forever, dar şi formaţiile româneşti Altar, Celelalte Cuvinte, Cargo, Luna Amară, Viţa de Vie şi Iris.

Pentru festival au fost puse în vînzare, în total, 10.000 de bilete, cu preţuri cuprinse între 75 de lei, pentru o seară, şi 120 de lei, pentru toate cele trei zile de concert. Majoritatea biletelor au fost vîndute în Bucureşti, iar o parte dintre ele, în Ungaria, Bosnia, Serbia, Australia şi Israel.

"Rata de cumpărare a biletelor în Sibiu a fost uimitor de scăzută. Există probabil o suprasaturare", a declarat directorul executiv al Festivalului ArtMania, Codruţa Vulcu. Vînzările scăzute ar putea să fie cauzate şi de un precedent, potrivit organizatorilor festivalului. La Premiile MTV, accesul a fost liber după două ore de spectacol.

Pe parcursul concertelor, toată Piaţa Mare din Sibiu a fost închisă, iar accesul s-a făcut doar pe bază de bilete. Pentru asigurarea pazei şi ordinii au fost mobilizaţi, în total, peste 100 de reprezentanţi ai forţelor de ordine - poliţişti comunitari, jandarmi şi poliţişti de ordine publică.

Basistul trupei finlandeze de rock Nightwish, Marco Hietala, a lansat duminică biografia oficială a formaţiei, Once Upon a Nightwish. Aceasta este scrisă de Mape Ollila şi conţine istoria unei trupe iniţial necunoscute, originară din Kitee, Finlanda, care s-a dovedit a fi, în cele din urmă, un fenomen muzical internaţional.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus