iunie 2007
Cînd îi cară pumni şi picioare în stil ciobănesc Maiei Lihn (o kung-fu girl în film), cînd sare din camion pe avion şi plonjează printre feliile fostelor autostrăzi supraetajate, tăiate de nişte proiectile militare care-l vizau pe bărbat, cînd e tată sau poliţist la datorie, John McLane (Bruce Willis) e mai tare decît:

Solid Snake (Metal Gear Solid) şi domnul Freeman (Half-Life 2), eroii celor mai tari jocuri video - pentru că termină în două ore o misiune în care cei doi s-ar fi chinuit o săptămînă; plus că Bruce Willis o gată cu nivelul vieţii la 84% - ceva probleme la umeri - şi fără victime în propria echipă! E drept că îl mai ajută unul ce umbla cu o tastatură, dar exact de acelaşi tratament se bucură şi personajele din video games!

Tom Cruise - păi lui Tom îi mai trebe vreo 3 Mission Impossible ca să rezolve problemele lui Bruce din filmul ăsta!

Droopy - căţelul ăla animat, cu voce de Bogart şi atitudine de Colombo, tot detectiv de prim rang. El are un fiu, pe Dripple, astfel că niciodată nu poate intra în bucluc precum McLane, tatăl unei mîndre fete, Lucy. Droopy nici nu poate avea un anume tip de motivaţie paternă înspre eroism, aşa că nu are ce demonstra mai mult decît McLane!

Neo din Matrix - îl face terci dintr-o mişcare de picior pe unu' care ţopăia precum Smith în proiectul fraţilor Watchowski, însă nu prin sistemul informatic în cazul de faţă, ci prin cel de răcire al hard-diskurilor bazei de date virtuale naţional-unite ale Americii.

MacLeod, Connor & Duncan - ei au avut al lor Endgame ca nemuritori, filmul din 2000; McLane mai poate reveni!

Van Damme - credeţi că Bruce Willis ar fi luat bătaie în Constanţa? Răspundeţi la întrebarea asta după ce vedeţi Die Hard 4.0!

Sergiu Nicolaescu - pentru că şi dacă ar avea bugetul ăstui film, nu ar fi în stare să scoată spectacol din el!

Cascadorii rîsului - văzîndu-i vitejia, în proporţii astronomice - cîte stele sînt pe cer, sau în proporţii gastronomice - precum bunătăţile din Marie Antoinette, Bruce Willis te binedispune imediat!

Cînd eram eu în şcoala primară - pe la începutul anilor '90, adică - lumea copiilor se împărţea în trei categorii: erau iubitorii de Van Damme, de Schwarzenegger şi de Bruce Willis. La noi în urbe - un fel de oraş precum cel din A fost sau n-a fost?, chiar şi mai mic -, existau două posibilităţi de a vedea filme. Una era să ai videoplayer. Eu nu aveam. Dar făceam parte din categoria a doua: aveam cablu de la una dintre cele două reţele care şerpuiau din apartament în apartament în tot oraşul. Şi, precum vedem azi la nivel naţional în telefonia mobilă, cei doi posesori de antenă de satelit, atunci, îşi împărţiseră oraşul: fiecare avea o jumătate abonată. Şi existau diferenţe între cele două oferte. Oricum vedeai exact ceea ce urmărea posesorul instalaţiei, dar fiecare pirata un alt important post TV, aşa că era capital ori să ai cablu de la fiecare - treabă dificilă, ori să ai prieteni în reţeaua cealaltă, să îţi mai dea uneori minute de film de la ei. Partea de nord a oraşului vedea Film Net, unde era difuzat mult Star Wars. Noi vedeam Sky Movies, unde era non-stop Predator. Aşa am ajuns eu fan Schwarzenegger.

Şi, chiar dacă mai mă trezeam p-acasă cu un videoplayer împrumutat de tata, cîteva casete, printre care şi unele cu Moarte grea, că aşa se numea atunci, în popor, Greu de ucis, toate dublate de Irina Margareta Nistor, nu îmi puteau schimba afecţiunea faţă de Terminator 1, 2 şi 3. Însă acum e destul de clar: dacă ar face hollywoodienii un McLane vs. Terminator, mie mi-ar fi teamă pentru Arnold! Cu Willis nu e de şuguială!

Die Hard 4.0 e un film cu softişti lucrînd în ilegalitate, băieţi deştepţi, precum tînărul din Arad care acum ceva vreme a spart codurile NASA. Ăştia se numesc hackeri şi toată ziua calculează lumea în sistem binar, astfel că aceasta are doar valenţe virtuale. Însă bogăţia lumii - şi materială şi informaţională - e acum în virtual, adică în lumea pe care hackerii o văd mai bine. Şi ei, cînd au chef, pot pune la cale răzmeriţe din care ăştia de se cred mari şi tari ies cam şifonaţi. Asta e în film: un super informatician, mîhnit că statul a avut aroganţa de a îl înlătura dintr-un important post deţinut în departamentul de securitate naţională, pune la cale un război informatic total, care-i gata-gata să paralizeze toată suflarea americană. Însă acelaşi stat a ştiut să se protejeze: l-a păstrat pe McLane în serviciu, astfel că din '88 încoace problemele se pot rezolva pînă la finalul filmului!

După Die Hard 4.0 e limpede: Bruce Willis e cel mai tare super-erou din generaţia a treia. Cred că mai rezistă înaintea maturilor - unui Batman, unui Spider-Man -, însă nepoatei Beatrix Kiddo nu ar avea cum să-i facă faţă nici după o eventuală updatare la versiunea 5.0. Dar poate că Bruce va scăpa de un conflict cu nepoata Beatrix, fiindcă, pînă la urmă, doar Bill is the man she wants to Kill!
Regia: Len Wiseman Cu: Bruce Willis, Timothy Olyphant, Justin Long, Maggie Q, Cliff Curtis

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus