Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Oedip

Un Oedip plin de culoare


Oltea Şerban-Pârâu

Jurnal de festival, septembrie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Luxurianţă, culoare, ritm, centre de interes vizual multe şi diverse... Aşa ar suna doar câteva dintre trăsăturile montării lui Petrika Ionescu cu Oedip de la Opera bucureşteană. Recunosc că mă înscriu în rândul susţinătorilor necondiţionaţi ai acesteia, deşi, ca întotdeauna, comentarii se pot isca la nesfârşit, conform spuselor lui Caragiale, a căror idee o citez din memorie: "Dacă românii nu fac sau nu gândesc prea mult, de discutat, trebuie să recunoaştem că discută foarte mult..."



(foto de Eugen Oprina)

Interesant este că, deşi s-a discutat enorm, acest Oedip s-a făcut, iar rezultatul arată că toţi cei implicaţi s-au gândit intens la această montare. Cu siguranţă, vizualul copleşeşte sonorul, ca de altfel în majoritatea montărilor regizorului Petrika Ionescu, pentru care oferta de a semna, în sfârşit, Oedip la Bucureşti a însemnat mai mult decât o provocare.

Neaşteptată (pentru cunoscătorii din interiorul lumii muzicale) a fost plăcuta surpriză interpretativ-muzicală pe care a oferit-o garnitura de solişti ai Operei bucureştene aleşi pentru premieră de Ludovic Spiess şi chiar orchestra condusă de Ernst Marzendorfer. Cu toată recunoscuta dificultate a partiturii, "nărăvaşa" orchestră a Operei a fost "îmblânzită" într-un final, iar rezultatul sonor a fost foarte apropiat de litera enesciană. Iar soliştii au reprezentat (aproape în totalitate) o bucurie şi uneori o supriză sonoră pentru toţi cei aflaţi în sală, fie melomani, fie specialişti sau invitaţi speciali. Evident că menţionarea întregii distribuţii nu-şi are rostul aici şi că personajul care s-a detaşat a fost însuşi Oedip, baritonul Ştefan Ignat, un cântăreţ de mare forţă, pe care nu-l cunoşteam decât sub numele de "asul din mâneca lui Ludovic Spiess". Dacă de acum înainte, odată consacrat de acest rol extrem de dificil, îşi va lua zborul, definitiv sau nu, prea departe de cuib, este greu de spus. Important este că s-a mai descoperit un Oedip, iar problema inexistenţei interpreţilor pentru acest rol nu mai poate fi invocată.



(foto de Eugen Oprina)

Balanţa între vizual şi sonor a fost puternic înclinată în favoarea vizualului, dar această situaţie nu a reuşit să umbrească strălucirea protagonistului. Existenţa unei mâini regizorale puternice s-a simţit pozitiv în evoluţia scenică credibilă a cântăreţilor, iar implicarea întregii echipe trebuie salutată cu adevărat, pentru că vorbim despre un spectacol care fără noţiunea de echipă nu poate funcţiona. Costumele fastuoase ale lui Cătălin Ionescu-Arbore (privitor la care s-a vorbit despre o temă de inspiraţie Thierry Mugler) s-au acordat perfect cu decorurile copleşitoare ale lui Petrika Ionescu, iar faptul că pe scenă se întâmpla în permanenţă ceva a fost suficient de motivat pentru a nu-i deranja decât pe purişti.



(foto de Eugen Oprina)

Ar mai fi multe de spus, dar acest spectacol care se va mai juca în afara festivalului pe 12 şi 15 octombrie (deocamdată atât) va mai fi comentat mult timp de acum în acolo...



 Toate articolele despre Oedip


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oltea Şerban-Pârâu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer