Românul s-a născut poet şi pentru că traduce titlul celui mai recent film al lui Michel Gondry, La Science des rêves / The Science of Sleep în Arta viselor. O fi bine, o fi rău?
Filmul are de ce să fie văzut, dar nu ştiu cât îi va mulţumi pe acei spectatori care jură cu o mână pe Die Hard 4.0 (intră şi el tot azi pe ecrane) şi cu cealaltă pe Transformers (intră săptămâna viitoare.). Filmul lui Michel Gondry e însă din altă paradigmă. După ce îl vezi, realitatea din jur se modifică. Motivele de pe bluza unei doamne respectabile văzute în tramvai aduc a benzi desenate, iar pipi-ul pe care-l faci la toaletă seamănă a celofan. De unde şi până unde? Michel Gondry face un film suprarealist sută la sută, în care ficţiunea cucereşte pas cu pas realitatea, transformându-şi până la final spectatorul şi deschizându-i trapele imaginaţiei. Stéphane (Gael Garcia Bernal) e un tânăr desenator care trăieşte în lumea lui colorată, dar care revine din Mexic la Paris unde mama i-a găsit o slujbă pare-se foarte creativă. Numai că dă peste un birou cu trei ciudaţi care compun calendare cu femei goale, pentru că asta cere piaţa. Hotărât să se întoarcă în Mexic, Stéphane amână decizia pentru că în apartamentul vecin se mută o fată drăguţă, Stéphanie (Charlotte Gainsbourg). Deşi iniţial prietena ei părea mai interesantă, Stéphane ajunge să se îndrăgostească de vecină şi cu cât se îndrăgosteşte mai mult cu atât mai respins se simte, şi viceversa.
Băiatul respins din inima fiecărui bărbat
După precedentul The Eternal Sunshine of the Spotless Mind / Fericirea eternă a minţii neprihănite (2004), Michel Gondry revine la tema cuplului inclus într-un creier imens mustind de panica incomunicabilităţii. Eroul continuă să-şi exploreze propria lume, dar nu mai vrea s-o excludă pe femeia iubită din ea, dimpotrivă. Nu ştii de multe ori cu siguranţă unde e imaginaţia şi unde e realitatea filmului cea care vorbeşte, dar cred că după cel mult o jumătate de oră mintea spectatorului se obişnuieşte cu apa de celofan care curge la robinet, cu telefonul de pâslă ori cu norii de vată care sunt susţinuţi la înălţimea tavanului căutând pe claviatura pianului tonalitatea potrivită.
La Science des rêves este în primul rând o poveste de dragoste tristă şi autobiografică. Asta spune şi Michel Gondry care a filmat chiar în clădirea din Paris unde a locuit cu mama copilului său. Autobiografic şi autocompătimitor, filmul spune o poveste tristă, cu un băiat care nu e iubit sau care crede că nu e iubit. Nu ştii exact cum stau lucrurile, dar mintea omenească e în aşa fel construită (cu artă şi / sau ştiinţă) încât compune şi recompune infinit realitatea. Spre deosebire de Eternal Sunshine..., însă, naraţiunea este lineară, suprarealismul intervenind în visele eroului care se petrec deopotrivă în stare de somn şi, mai ales, în stare de veghe. Acest lucru îi dă posibilitatea lui Gondry (care a scris şi scenariul) să exploreze foarte cinematografic cutele minţii omeneşti. Aceste bucăţi onirice nu sunt aruncate otova şi nu sunt obţinute aglomerând tot felul de aiureli diferite. Mă rog, cine a văzut precedentele filme ale lui Gondry nu se îndoieşte că acesta a citit destul de mult, mai ales psihologie şi psihanaliză, şi că nu iese ca din apă să facă un film MTV-ist despre vise, în care să arunce animaţie cu hârtie creponată şi mâini imense.
De altfel, cred că acele mâni imense (pe care le-a folosit şi Mircea Săucan în Meandre) ţin aici de un sindrom al cărui nume l-am uitat şi care defineşte în psihanaliză rememorarea spontană a sânului matern prin senzaţia uneori înfricoşătoare că te îneci cu o ceva asemănător unor bucăţi imense de pîslă, gura devenind şi ea imensă. Îl suspectez pe Gondry că ştie aceste lucruri, mai ales că Stéphane proiectează pe Stéphanie imaginea mamei sale. Tot ce se petrece în film este psihanalizabil şi logic în aceşti termeni, deşi, cum spuneam, filmul urmează logica suprarealistă a viselor. Dincolo de psihanaliză şi de teorii de pâslă, La Science des rêves te convinge de un lucru: poate fi realitatea oricât de hâdă, când ai o minte, vorba poetului, "n-o poţi uita...".