Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Premiile Globurile de aur 2002

Un barometru pentru Oscar - Globurile de aur 2002


Alex. Leo Şerban

Observator Cultural, februarie 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
- O să spun două vorbe despre In the Bedroom, pentru că am impresia că sînt singurul care l-a văzut...

- O să-l aducă New Films prin aprilie-mai, cică.

- Mă bucur. Eu l-am văzut la Festivalul de la Salonic, în noiembrie - m-am dus la plesneală, nu ştiam nimic despre el, doar că e un film de debut. Pe regizor îl cheamă Todd Field, e tînăr (dacă aş găsi catalogul festivalului ţi-aş spune exact cîţi ani are... nu-l găsesc... cam în jur de 30-33 de ani, dacă-mi aduc bine aminte) şi ce impresionează - în această dramă destul de neobişnuită - este siguranţa cu care se descurcă pe un teren foarte dificil, şi-n asta intră şi controlul actorilor: cînd ai pe generic nume ca Sissy Spacek (care a şi luat Globul de Aur pentru rolul de aici), Tom Wilkinson (îl ştii din The Full Monty şi The Patriot) sau Marisa Tomei (a fost şi ea nominalizată), există riscul - mai ales dacă eşti regizor debutant - să-i scapi din mînă, iar ei să speculeze faptul că n-ai experienţă şi să facă ce vor. În acest caz, evident, filmul are de suferit - pentru că devine "un recital de actori", o saltea de antrenament pe care se trîntesc ego-urile... Asta nu se-ntîmplă în In the Bedroom: totul este conţinut, jocul actorilor, ca şi tempoul filmului - care este unul lent, anti-hollywoodian dacă vrei -, nimic nu este întîmplător. Pe mine m-a entuziasmat, nu mai ştiu ce critic străin m-a întrebat, după Salonic, "Şi ce-ar mai fi de văzut, dintre producţiile recente?", eu i-am recomandat drama lui Field... Cînd am văzut că a fost nominalizată la Globuri, şi-apoi că a luat chiar unul, mi-a părut rău că n-am scris despre ea decît două rînduri, în Dilema, dar m-am bucurat totuşi că l-am remarcat.

- Stai aşa: de ce e atît de specială? Ziceai înainte că e o "dramă neobişnuită"...

- Da, pentru că e o poveste de familie - un cuplu foarte corect, foarte WASP, încearcă să facă lumină în legătură cu moartea fiului lor - care virează spre thriller din clipa în care mama şi tatăl acelui băiat hotărăsc să-l răzbune: el fusese ucis de soţul tipei cu care avusese o legătură (tipa e Tomei)... E, şi nu e "thriller". Adică, premisele unui thriller sînt acolo, dar Field temporizează, şi asta e marea calitate a filmului - care ţine de stil, ca şi de substanţă: "drama mocneşte", cum se zice, numai că mocneşte încă de la început, din momentul în care e clar că avem de-a face cu o dramă. Personajele sînt puternice, "felia" de realitate foarte bine prinsă - un orăşel "în care nu se-ntîmplă nimic" din New England, dacă nu mă-nşel -, dar "conflictul" nu se declanşează decît brusc şi brutal, spre final, iar efectul este şocant. Un film excelent - nu doar "un excelent film de debut"! - al unui debutant deja matur, cu o cunoaştere solidă a meseriei şi un stil - oarecum asemănător cu al lui James Mangold (Heavy, Copland), în orice caz "American independent" - care se va şlefui, sînt convins, pe măsură ce Field va accepta nu doar confirmările talentului său de remarcabil creator de atmosferă, ci şi provocările unor genuri diferite.

- OK, n-am văzut In the Bedroom, dar în vîna "american indepedentă" mie mi-a plăcut, aproape fără rezerve, comedia amară, dar nu lipsită de speranţă, a lui Terry Zwigoff, Ghostworld. Am scris despre ea pe larg în recenzia festivalului de la Edinburgh. Nu a primit decît două nominalizări, absolut meritate (pentru actriţă la categoria comedie/muzical - Thora Birch şi pentru actor secundar - Steve Buscemi; ge-ni-al!), dar eu l-aş fi văzut lesne şi în competiţia pentru cel mai bun film, în locul lui Bridget Jones's Diary sau al Blondei de la drept / Legally Blonde. Mă rog... Mai echilibrate mi se par nominalizările la categoria dramă, deşi cred că s-ar fi putut găsi un înlocuitor mai de soi pentru film noir-ul Coen-ilor, The Man Who Wasn't There, şi un alt cîştigător decît relativ-convenţionalul A Beautiful Mind (care, în plus, a primit şi Globul pentru scenariu cînd toată lumea miza pe Memento)...

- A Beautiful Mind mi se pare cel mai bun rol al lui Russell Crowe de pînă acum, o performanţă extraordinară.

- Eu încă oscilez între rolul ăsta, extraordinar, nu zic nu, dar în linia "handicapaţilor" dragi votanţilor americani, şi cel din Insider, poate la fel de nuanţat, dar mult mai dificil, pentru că nu atît de senzaţional. Povestea însă, oarecum anti-The Sixth Sense...

-... e formidabilă - John Forbes Nash încă trăieşte, a luat Nobelul acum cîţiva ani, cum vedem şi-n film -, e genul de poveste (ca aia din Erin Brockovich) la care-ţi zici: E prea bună ca să fie adevărată - pare scenariu de Hollywood! (Dar mă-ntreb dacă mai crede cineva că Hollywoodul poate "întrece" realitatea, după 11 septembrie...) Pînă la un punct, am fost captivat de film: imaginea lui Roger Deakins este superbă (Deakins a lucrat mult cu fraţii Coen), Ron Howard reuşeşte să păstreze un ton acceptabil - Howard e genul de regizor care nu-ţi face surprize urîte, cuminte şi eficace, dar şi puţin cam plat... -, toţi actorii sînt excelenţi etc etc, iar povestea, povestea, repet - mai ales că mi-am adus aminte că o citisem nu demult în Vanity Fair, de unde au cules-o şi scenariştii filmului - este absolut pasionantă: e păcat că Nash a luat-o razna, chestia cu paranoia ş.a.m.d., şi sigur că-ntr-un fel era previzibil - dar zic şi eu, cu cinismul care mă caracterizează: what a story his madness makes! Şi nu doar "amurgul geniului" - ca să vorbesc aşa, à la Iosif Sava -, ci mai ales "răsăritul" lui: Howard găseşte cîteva soluţii vizuale foarte eficiente pentru a ne face să-nţelegem în ce este Nash original, cum funcţionează mintea sa, care sînt "sclipirile" ei etc. Pe urmă, filmul nu mai vine cu nimic interesant, este o pură acumulare factologică de episoade care puteau să lipsească, altele care nici n-au fost incluse în poveste - de pildă episodul "George Michael/WC/poliţie", căci se pare că există şi aşa ceva în biografia lui J.F. Nash... Iar finalul este cumplit: encomiastică hollywoodiană în cel mai kitsch mod posibil. Cînd vezi, la-nceput, episodul cu stilourile, mintea ta face un fast-forward şi anticipezi, deja, episodul în oglindă din final...

- Oricum Crowe n-avea contracandidaţi, deşi mie mi-a plăcut şi cote-ul negativ carismatic al lui Denzel în Training Day, şi flegma mută a lui Billy Bob Thornton în filmul Coen-ilor. Pe Will Smith în Ali nu l-am văzut încă, dar nu cred că e ceva mai mult de acelaşi Denzel în The Hurricane (că la De Niro în Raging Bull nu îndrăznesc să mă gîndesc...), iar de Kevin Spacey (The Shipping News) încep să mă cam satur dacă-l mai nominalizează o dată.

- Cred, totuşi, că nominalizările de anul ăsta, faţă de alţi ani, au fost foarte OK; mă-ntreb doar de ce la categoria "film străin" nu se face aceeaşi distincţie ca la producţiile americane - între "dramă" şi "comedie" sau "muzical"? Din această cauză, voturile s-au dus - în mod "firesc" - la filmul cu subiect "serios", adică la No Man's Land al bosniacului Danis Tanovic... (Care ne-a plăcut la Cannes, nu asta-i problema.)

- Dar care e, în mod paradoxal, şi o comedie... Neagră, e drept.

- Mă gîndesc însă că un filmuleţ "uşor" ca Amélie Poulain, care povesteşte lejer şi amuzant viaţa din cartierul Montmartre, n-avea nici o şansă în faţa unui film-"avertisment" cu tematică politică (Iugoslavia, Kfor, mass-media etc), şi că asta e păcat. Mai mult decît atît, este acea prejudecată larg împărtăşită potrivit căreia o dramă este, din start, "mai importantă" decît o comedie - ca să nu mai vorbim despre animaţie! Or, mie mi se pare că lucrurile cu adevărat inovatoare se petrec, mai nou, taman în zona animaţiei/comediei: filme ca Legally Blonde sau Shrek (care au fost nominalizate) sînt mult mai interesante decît The Lord of the Rings sau A Beautiful Mind, sau chiar decît Mulholland Drive al lui Lynch - de care se face mare caz, deşi e un rateu meseriaş "big time"...

- Eşti prea dur. Mie ştii că mi-a plăcut şi chiar l-aş mai revedea pentru că, efectiv, mi s-a şters din minte complet ultima lui jumătate de oră. E cea în care filmul, pînă atunci nefiresc de "straight" pentru Lynch (reminiscenţe de la The Straight Story, probabil) dă impresia că se rupe (exact à la Lost Highway) şi comută pe altceva, cînd de fapt nu face decît să treacă pe "cealalată" parte a benzii lui Moebius... ştiu, normal, că banda cu pricina are o singură faţă, de unde şi perversiunea. Iar filmul însuşi n-are nici început, nici sfîrşit, dar e fascinant şi terifiant pe fiecare blestemată de porţiune. O menţiune specială pentru tandemul de actriţe (Naomi Watts şi Laura Elene Harring), care nu doar că arată cum arată, dar şi joacă la perfecţie babilonia din capul "tumorat" al lui Lynch... Păcat că n-au fost nici măcar nominalizate. După cum păcat că senzaţionala viziune a lui Peter Jackson asupra romanului-cult scris de Tolkien nu i-a adus regizorului neo-zeelandez un Glob pentru regia la Lord of the Rings, votanţii preferînd lucrătura chabrolescă a lui Altman din policier-ul Gosford Park. Oricît de mult ar funcţiona însă Globurile pe post de barometru al viitoarelor Oscaruri, cred că mai e loc de surprize: de-ar fi să amintesc doar numele lui Ridley Scott, al cărui năucitor de real Black Hawk Down (inspirat de conflictul din Somalia din '93) a ieşit pe ecrane pe ultima sută de metri a anului trecut şi din care am văzut doar o mică bucată. Am eu impresia sau Holywoodului chiar i-a părut rău că Scott n-a plecat acasă cu Oscarul de regie pentru The Gladiator?

- În acest context, vreau să zic aşa, hodoronc-tronc, prenumele "Cathrin" - fără nici un "e"! - pentru că am observat că, ori de cîte ori scriu "Cathrin", cu "e", în Observator cultural, cineva pune automat accente (ascuţite) pe primul "e"... Nu e vorba de nici o "Cathrin" aici, dar mi-am adus aminte.

- Good point.



 Toate articolele despre Premiile Globurile de aur 2002

Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 Marii învingători - Globurile de Aur 2002, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer