Am tot încercat, după
Cannes-ul trecut, să definesc genul filmului care avea să dărâme întreg
box-office-ul coreean
într-un cuvânt, două şi a ieşit aşa ceva: un horror politic, un manifest social, o satiră absurdă, o comedie neagră, o dramă de familie, un basm ecologic, un thiller SF, o metaforă
hiper-actuală şi
anti-americană. Am fost privit chiorâş. Am încercat atunci cu exemplificări: "un soi de
Alien altoit cu
Hoţii de biciclete". Am fost privit cu milă. Am renunţat.
Vouă, însă, cei care aveţi şansa
să-l vedeţi la cinema, nu pe calculator, vouă, cei care nu prea gustaţi
cinema-ul coreean (ceilalţi se presupune că au bifat deja
Memories of Murder, anteriorul opus al regizorului, şi abia aşteaptă) şi vouă, cei care nu ştiţi încotro
s-o apucaţi, vouă vă spun: eviscerările sunt stilizate, umorul e nebun, senzaţiile tari sunt extreme, efectele sunt speciale,
suspence-ul e insuportabil, substraturile variate şi, mai ales, pertinente, iar creatura din titlu e mortală, la propriu.
Mergeţi la cinema sau mergeţi cu Dumnezeu!