Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Articole diverse

Viaţă fără de Arte


Andrei Gorzo

Dilema Veche, august 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Abia după ce nu mai ai parte de Arte realizezi cît de mult depindea fericirea la televizor de acest post!". Astfel se văicărea un alt abonat al societăţii de televiziune Astral, iar dumneavoastră vă pierdeaţi răbdarea după această introducere nefericită ("Iarăşi?") şi îl lăsaţi să-şi plîngă de milă de unul singur.

Vă rog, întoarceţi-vă. Uitaţi de introducere. Nu mai fac. S-o luăm altfel:
Gîndiţi-vă la următorul coşmar: "O seară întreagă aţi fugit dintr-un program altul, urmăriţi de trupa Voltaj, care vă năucea cu descărcări electrice, şi de actorii Sean Penn şi John Travolta, care vă izbeau cu rafale de improvizaţie isterică şi vă revărsau în cap torente de psihodramă nemiloasă. Sînteţi dezorientaţi, sleiţi şi uzi pînă la piele. Singurul lucru care vă mai ţine în picioare e amintirea unui adăpost - trebuia să fie pe-aici, prin zonă. Hopa, nu aici (scuzaţi-mă, domnule Voltaj, am greşit uşa), nici aici (n-am vrut să vă deranjez, băieţi, găsesc singur ieşirea, voi daţi-i înainte cu psihodrama), nici aici (pardon, domnule Pruteanu) - şi totuşi, parcă era acolo. Aşa că vă întoarceţi. Domnule Pruteanu, scuzaţi-mă că vă spun din nou pardon, nu vreau să vă întrerup prelegerea şi credeţi-mă că apreciez faptul că nu dezaprobaţi folosirea cuvîntului operator; m-ar interesa şi părerea dumneavostră despre cuvîntul laptop, văd că în timp ce vorbiţi aveţi aproape un astfel de obiect (vîrf de genunchi? culme de poală?), dar curiozitatea aceasta poate fi amînată; dimpotrivă, aş vrea să ştiu chiar acum ce s-a întîmplat cu postul Arte - nu trebuia să fie chiar pe locul acesta, unde eu am dat buzna, găsindu-vă pe dumneavostră? Înţeleg. TVR Cultural, noul post. Arte nu mai locuieşte aici. Înţeleg. Încîntat de cunoştinţă. Să trăiască noul post. Acum trebuie să fac o tură pe-afară. Aş putea rămîne pe Cultural? Vă mulţumesc, e foarte amabil din partea dumneavostră, dar eu căutam altceva. Poate mai revin. Încă o dată, scuzaţi-mă că am intrat fără să bat la uşă, nu aşa se intră pe un canal de cultură. Să trăiţi." Şi afară plouă, plouă. Stimaţi telespectatori, se anunţă averse însoţite de descărcări electrice aproape peste tot, aşa că vă dorim o seară excelentă, ţineţi aproape.

Deşi a fost visat cu inima grea şi cu ochii larg deschişi în faţa televizorului, acest coşmar pare neserios. Nu exprimă pierderea. Atunci s-o luăm altfel:
Un telefon: "Tu ai văzut filmul lui Hitchcock Rope? Vezi că se dă săptămâna asta pe Arte, nu mai ştiu în ce seară. În orice caz, tema serii e Nietzsche. Ah, uitasem că tu nu mai prinzi Arte." Pauză jenată, ca după o gafă. Ca după rostirea neglijentă a unui nume interzis.

Un mesaj de la o femeie care...
Nu, nu merge aşa. Tonul e prea personal, comparaţiile sînt forţate. S-o luăm altfel:
Dintre titlurile şi orele încercuite fără rost, din reflex, în programul unei săptămîni oarecare: vineri, 01.05, film - Cele două englezoaice şi continentul / Les deux anglaises et le continent (dramă, Fr., '71), pe Arte; duminică, 21.40, Tema: Alegeţi nevasta preşedintelui!, pe Arte; luni, 21.45, film - Fargo (thriller, SUA, '96, regia Joel Coen), pe Arte; marţi, 21.40, Tema: Noile teritorii turistice - Camere în Sahel (21.45), Mallorca - insulă-test (22.45), pe Arte; miercuri...

Stop. E doar o listă; nu duce nicăieri, nu spune nimic. S-o luăm altfel:
Ultimele momente de fericire la televizor pe care mi le amintesc se leagă de: faţa de adolescent întîrziat (lovit, parcă, de un meteorit, cum spunea cineva) a lui Jean-Pierre Léaud în rolul lui Antoine Doinel, pe care îl întîlnim în mai multe filme de Francois Truffaut (am revăzut Sărutări furate / Baisers Volés şi Domicile conjugal), căutîndu-şi un rost în lume, făcîndu-şi speranţe, făcînd compromisuri, citind Balzac, îndrăgostindu-se, călcînd în străchini, călcînd strîmb, lăsîndu-se dus de curent de la o slujbă bizară la alta, de la o experienţă la alta; Doinel încercînd penibil să o sărute pe fata visurilor sale, într-o pivniţă, printre sticlele de vin; Doinel încercînd să se facă detectiv particular; "faţa de buldog melancolic" (cum spunea altcineva) a lui Michel Lonsdale, în rolul patronului de magazin care stă pe scaunul ocupat de obicei de soţii geloşi şi cere serviciile unui detectiv particular, ca să investigheze motivele misterioase pentru care lumea nu-l place; Doinel şi fata visurilor sale, în sfîrşit împreună, abordaţi de un nebun, care se declară adoratorul ei şi se oferă să o salveze de uşurătatea vieţii ei, să o elibereze de legăturile ei provizorii, lipsite de sens, apoi adoratorul pleacă, fata îl uită în secunda următoare, e netulburată, însă Doinel priveşte în urma lui, dus pe gînduri...

Toate acestea pe Arte.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Spacer Spacer