Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova a programat pe 26 mai 2007 premiera Cînta maică-mea în far, de Gilles Granouillet (traducere de Xenia Karo), în regia lui Alexandru Boureanu. Spectacolul este realizat în cadrul proiectului Trames II al Teatrului "Comédie de Saint-Etienne", în care Naţionalul craiovean este partener.
O muzică relaxată ne întîmpină la intrarea în sală. Marsilianu şi Perpinian, cei doi fraţi care vor să îşi salveze mama (din far, de bărbaţii care o înconjoară, de ea însăşi) îşi fac de lucru pe la capetele primelor rînduri. În vremea asta, pe scenă, Căţeaua dansează, alte personaje lenevind, zîmbind, observîndu-ne din fundal. Fraţii vor urca de îndată pe scîndură şi vor depăna, în ritm de road movie, povestea unei copilării cu tatăl absent şi o mamă care nu seamănă cu celelalte ("De ce face mami aşa? De ce nu e ca mamele altor copii?"). Marsilianu e cu trei ani mai mare, trebuie să aibă grijă de mezin, să fie atent să nu se strice motorul, dar, mai ales, să înece căţeluşii pe care, altfel, mami i-ar fi înecat. Perpinian chinuie o broască, o va ucide, cu inocenţă, primind apoi un vizitator pe care îl ia drept Dumnezeu şi care îi spune că mama, dispărută peste noapte de acasă, cîntă în vîrful unui far ("Mami cîntă în far e pedeapsa pentru ucigaşi", constată Perpinian). Călătoria lor în căutarea fugarei (o baghetă magică îi poate face să încremenească, uneori), povestea de plan secund, a mecanicului care filosofează tot timpul şi care va fi înşelat de soţie - ea pretinde că se afla "la cumpărături la cîrciumar" -, apariţiile îngerului păzitor, panseurile mai mult sau mai puţin moralizatoare împart spectatorii: unii se îndrăgostesc de universul ăsta văzut prin ochi de copil, alţii "nu înţeleg nimic".
Şi un pont
Regizorul Alexandru Boureanu profită din plin şi cu folos de provocarea lui Granouillet: liberul acces, ca într-o piesă de jazz, la improvizaţie, şi ne oferă un spectacol dinamic, amuzant şi tragic, cu permanente surprize: vizibilitatea sufleorului, felul în care îşi fac apariţia în scenă duna de nisip, balta şi pomul, excelente momente de dans şi clipe hazlii de dialog cu publicul. Aşa cum haosul minutelor de încălzire a instrumentelor se transformă, la un concert simfonic, în ritmuri născocite de Haciaturian (de exemplu), jocul actorilor, mişcarea scenică (Germina Cosma), scenografia (V. Penişoară-Stegaru), ilustraţia muzicală (tot Boureanu), efectele tehnice - sonore şi vizuale (Dodu Ispas, Valentin Pîrlogea, Mircea Vărzaru) - concură la realizarea unui spectacol în respectul legilor armoniei. I-aş reproşa regizorului doar existenţa unei scene pe care aş fi vrut-o mult mai neasemănătoare cu aceea a balconului din Romeo şi Julieta, varianta pusă în scenă la Craiova de Yiannis Paraskevopoulos.
Impecabilă evoluţie pentru experimentaţii Valer Dellakeza (Marsilianu) şi Eugen Titu (Perpinian) în rol de bebeluşi. Candoarea le iese bine pe tot parcursul, şi atunci cînd vorbesc despre calendarul cu mămici goale, şi cînd răspund la o provocare de genul: "Fă-te roşu la faţă, te rog!". Marian Politic - tatăl pentru care era mult prea tîrziu şi care nu mai e în stare decît de "Aş fi vrut" - stăpîneşte perfect nuanţele, alternînd optim dramatismul cu zâmbetul. În plus, cu sau fără scaune, dansează admirabil în tandem cu Adrian Andone (în foarte bună formă fizică), mecanicul care meditează flegmatic "la viaţă, la sensul ei şi la nevastă" şi îşi începe invariabil dizertaţiile cu trei cuvinte greu de uitat: "Oamenii îşi închipuiesc". La înălţime sînt, nu numai la propriu, cum se întîmplă de cîteva ori, Iulia Lazăr (Îngerul) şi Anca Dinu (Nevasta mecanicului). Spectacolul o impune pe Raluca Păun (Cîntecul mamei), sclipitoare în momentele interactive, şi constituie un examen trecut cu brio de încă studenta Denisa Vlad (Căţeaua), căreia îi reuşeşte de minune elocvenţa non-verbală.
Un spectacol plin de energie! Şi un pont: dacă staţi la capătul rîndului, în partea stîngă a sălii, s-ar putea să cîştigaţi! (o bombonică).