septembrie 2001
Nicicînd Opera Naţională din Bucureşti nu a fost mai înconjurată de melomanii sinceri de la noi. Din păcate însă, o cultură muzicală aprofundată nu asigură şi mijloacele financiare pentru a trăi o seară unică pentru o viaţă de om, în sala în care dansează balerinii teatrului mare din Moscova.

S-a vorbit mai mult de preţul biletelor decît de bucuria spectacolelor. Sigur că între 50 şi 400 de dolari reprezintă nişte sume prohibitive, dar se pare că la Moscova e chiar mai scump, iar aceşti minunaţi balerini tocmai veneau de la Covent Garden. Iar în Cetatea Interzisă de la Beijing ca să-i asculţi pe cei trei tenori Pavarotti, Carreras şi Domingo trebuia să dai între 50 şi 4000 de dolari. Sigur că din această pricină în sala cu 950 de locuri, pe lîngă personalităţile politice, au fost şi multe femei frumoase şi foarte elegante care te duceau cu gîndul la scena din Pretty Woman cînd ea ajunge pentru prima dată la Opera din San Francisco. Era plăcut să constaţi că mai există şi lume bună care încă nu a emigrat şi care ştie să se comporte la un asemenea spectacol, dar din păcate au fost şi din cei care şi-au uitat telefoanele mobile deschise lăsîndu-le chiar să sune îndelung, ori după pauză au intrat în sală cu sticle de Cola ori cartofi prăjiţi la pungă. Unde sunt oare vremurile de dinainte de război cînd, în pauză se oferea o cupă de şampanie, lucru care la Helsinki, de exemplu se mai întîmplă şi acum? Dar toate acestea sunt amănunte. Nu neapărat foarte semnificative.

Important este că pentru trei seri ne-am simţit cu adevărat privilegiaţi fiind martorii unor spectacole care presupun cîte zece ore pe zi de repetiţii şi o tradiţie de 225 de ani. Aici barierele de timp şi spaţiu încetau să mai existe. Balerinii plutesc şi nu este o simplă figură poetică de stil. Andrei Uvarov este, după cum spunea un critic francez "reprezentantul absolut perfect al clasicismului rusesc". La conferinţa de presă l-am întrebat dacă a jucat şi în filme (gîndindu-mă la Barîşnikov şi la Nureev). Mi-a povestit că la opt ani a făcut un rolişor într-un film, dar că de la zece ani încolo s-a apucat de balet şi nu i-a mai rămas timp. "Nu că n-aş fi frumos ca un prinţ, dar nici nu mi-a propus nimeni. Dacă aveţi vreo idee eu sunt dispus". Poate aşa cum s-a găsit un sponsor pentru acest turneu Artes Group, Fundaţia Magister sau omul de afaceri Frîncu ar putea apărea şi cineva care să investească într-un asemenea proiect. Svetlana Lunkina, Anna Antoniceva şi Inna Petrova sunt stele (chiar dacă acest termen s-a tocit printr-o utilizare fără acoperire) ale Companiei de balet Balşoi Teatr. Performanţele lor interpretative amintesc foarte viu de cele ale Maiei Liseskaia şi Anna Pablova. Decorurile şi costumele au venit odată cu trupa ce număra aproape 100 de persoane. Scena românească nu era chiar în parametrii obişnuiţi, dar nici unul dintre marii artişti nu s-a plîns. Asta înseamnă de fapt să dai dovadă de un caracter impecabil chiar şi în momentele dificile. Aceasta înseamnă măreţia pe care am putut-o vedea în direct.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus